Zece firme din judeţ au fost incluse de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în Topul exportatorilor şi au fost premiate în cadrul ediţiei 2016 a Topului Firmelor. Iată-le:
Locul I – Leoni Wirinng Systems RO SRL care se ocupă de fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi pentru motoare de autovehicule, condusă de Marius Cotor, cu 6364 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei.
Locul II – Italtextil Sărata SRL care pregăteşte şi filează fibre textile, condusă de Candeloro Vincenzo, cu 482 de angajaţi şi o cifră de afaceri de circa 268 de milioane de lei.
Locul III – RAAL SA, producător de sisteme de răcire, condusă de Paul Ilieş, cu 1708 angajaţi şi o cifră de afaceri de 235 de mil. de lei.
Locul IV – Rombat SA – fabricarea acumulatorilor şi bateriilor, condusă de Ioan Repede. Firma are 707 angajaţi şi o cifră de afaceri de circa 310 mil. de lei.
Locul V – Comelf SA – producţia de echipamente pentru desprăfuirea gazelor, pentru tartarea şi epurarea apelor, construcţii metalice sudate, condusă de Dorin Stoian, cu 1159 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 171,2 milioane de lei.
Locul VI – Intex SA – fabricarea articolelor confecţionate din textile, condusă de Dorel Grigore Sima, cu 310 angajaţi şi o cifră de afaceri de 109 milioane de lei.
Locul VII – Elcom Cablaje SA – fabricarea de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi motoare de autovehicule, condusă de Răzvan Trifu, cu 480 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 42,4 milioane de lei.
Locul VIII – Dan Steel Group Beclean SA – producţia de metale feroase sub forme primare şi feroaliaje, condusă de Dan Vasile Daniel, cu 547 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 24,2 milioane de lei.
Locul IX – Tessitura Di Sărata SRL – producţie de ţesături, condusă de Gatto Andrea Umberto şi Tavecchio Arnaldo Mario, cu 77 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 48,2 milioane de lei.
Locul X – Fileca Industry SA – pregătirea şi filarea fibrelor, condusă de Livi Gianpiero, cu 163 de salariaţi şi o cifră de afaceri de 48,5 milioane de lei.
Exporturile de bunuri s-au apropiat în 2015 de 55 mld. euro la nivel naţional, scrie Ziarul Financiar. Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare şi o reprezentanţă a grupului Honeywell au fost anul trecut cei mai mari trei exportatori din economia locală, primii doi păstrându-şi poziţiile în timp ce producătorul american a trimis pe poziţia a patra fabrica de la Craiova controlată de Ford. Sectorul auto domină autoritar top 10 cei mai mari exportatori, companii care au livrat anul trecut produse cu o valoare estimată de ZF la 9,7 miliarde de euro.
Adaugă comentariu