Actualitate

La Bistriţa a căzut prima ninsoare din acest an

Un strat subţire de zăpadă s-a aşternut în această noapte în care a nins pentru prima oară la Bistriţa.

Şoferii care locuiesc în cartierul Subcetate şi care au plecat, de dimineaţă, cu maşina la serviciu au lăsat în urma lor, locurile de parcare „marcate”. Se pare că este singura zonă din oraş în care a nins.

Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud, în afară de Bistriţa, unde a fulguit, nicăieri în judeţ nu a mai nins. Pe şosele se circulă normal, nefiind ceaţă sau polei, mai spun şi drumarii.

Meteorologii au anunţat pentru zonele joase din Transilvania ceaţă asociată cu depunere de chiciură, mai ales dimineaţa.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.