Actualitate

Primarul Sorin Hognogi: PNL va guverna, Bistriţa-Năsăud să se zbată pentru un procent mare

Primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi, candidat din partea PNL la Camera Deputaţilor, este convins de faptul că PNL va intra la guvernare începând de luna viitoare, însă le-a cerut liberalilor din tot judeţul să se implice pentru ca şi în Bistriţa-Năsăud să se obţină un scor electoral bun.

„Eu am fost şi am rămas un om de echipă. Poate mulţi s-au aşteptat ca, după ce am intrat în competiţia internă şi nu am obţinut locul pe care l-am vizat, să mă supăr şi să ies afară, dar nu a fost aşa. Mă bucur că avem o echipă de oameni puternică, de liberali cu care, după 11 decembrie, judeţul Bistriţa-Năsăud se va mândri. Sunt convins că aveţi mari aşteptări de la oamenii care vor intra în Parlamentul României şi aşa şi trebuie. Şi eu, ca primar, am foarte mari aşteptări. Cred că, în viitorul guvern format de PNL, aceşti oameni cu mare experienţă în administraţie vor face parte din el şi vom simţi schimbări în administraţie”, a spus Hognogi, referindu-se la cei doi primari PNL: Ilie Bologan de la Oradea şi Gheorghe Falcă de la Arad, prezenţi la lansarea candidaţilor PNL Bistriţa-Năsăud.

Sorin Hognogi a spus că, două mandate la Primăria Spermezeu, acesta fiind al treilea, le-a petrecut în opoziţie, însă speră ca, din 11 decembrie, va face parte dintr-un partid la guvernare.

„Îmi doresc ca fiecare cetăţean al României să simtă că cei care guvernează o fac pentru români. Am obţinut întotdeauna un rezultat bun la nivel de comună şi asta datorită echipei pe care o am, în număr de 60 de persoane, care şi astăzi sunt alături de mine aici. Cred că şi în 11 decembrie vom obţine un rezultat la fel de bun la nivel de comună, dar nu este suficient. Cred că fiecare sunteţi conştienţi că PNL va guverna după 11 decembrie, dar haideţi să fim şi noi la guvernare, nu PNL să fie la guvernare, iar Bistriţa-Năsăud să aibă un procent mic şi să fie în afara guvernării. Haideţi să ne zbatem pentru un procent mare. Dacă ne vom implica în campania electorală şi vom da fiecare plus valoare, vom obţine un rezultat mai bun. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare şi Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a spus Sorin Hognogi.

5 comentarii

  • Domnule Primar Dumnezeu sa binecuvinteze România cu oameni înțelepți. Avem unul Domnul Cioloș,ne mai trebuie foarte multi ca și el care creeze locuri de munca și sa pună putorile din parlament sa facă reforme adevărate,munca ,munca ,munca.
    Trebuie sa construim o Românie puternica dar nu cu penali.Afara cu penalii de la guvernare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.