Actualitate Recomandări

Vocile străzii. Lucian Filip: Am ieşit cu speranţa că se poate schimba ceva

Lucian Filip (35 de ani), licenţiat în biotehnologie, acum liber profesionist, este unul dintre oamenii care iese în stradă în fiecare seară. Recunoaşte deschis şi fără ocolişuri că nu atât Ordonanţa 13 l-a făcut să iasă la proteste, cât revolta împotriva PSD, partid pe care îl consideră „vechiul FSN” cu altă înfăţişare.

De când ai ieşit să protestezi? 

De când au dat Ordonanţa 13. Pur şi simplu nu am mai putut să rezist. Scroll-uind Facebook-ul, pur şi simplu am ieşit fără să ştiu dacă mai e cineva sau nu, dar am fost aici 30-40 de persoane şi a doua zi am fost mai mulţi. Eu sunt de la început împotriva unei politici PSD, împotriva partidului, îl consider vechiul FSN care şi-a schimbat faţetele de-a lungul timpului. Dacă te uiţi la politicienii din partid, sunt foarte mulţi care sunt de extrema respectivă, iar politica lor nu duce ţara noastră spre progres, spre democraţie, spre Europa, ci vrea să o ducă înapoi spre comunism prin dictatură. Dacă te uiţi numai la felul în care politicienii se comportă cu noi şi la felul în care îşi dau legile, la cum ameninţă, îţi dai seama că aşa este.

Ai trăit Revoluţia? 

Foarte puţin. Îmi aduc aminte doar de taică-mio care a venit acasă şi m-a speriat când mi-a spus că este revoluţie. Îmi aduc aminte de momente acelea. Bineînţeles că am preluat poziţia tatălui meu împotriva comunismului. Acum, după ce am şi ieşit în Europa şi după ce am văzut ce e acolo, eu îmi doresc să ne îndreptăm înspre Europa, înspre democraţie, înspre respectarea drepturilor omuilui şi înspre libertate.

Deci tu ai ieşit în stradă din spirit de revoltă împotriva PSD, nu atât din cauza ordonanţei. 

Exact. La ora respectivă, prea puţin am înţeles ce înseamnă Ordonanţa 13, dar suficient ca să îmi dau seama că se vrea ştergerea dosarelor oamenilor corupţi pe care noi de abia aşteptăm să îi vedem închişi şi extirpaţi de la conducerea ţării. Am înţeles oricum că, de fapt, sunt jocuri politice prin care Dragnea vrea să rămână la putere în continuare. Eu consider că, prin toate aceste lucruri, el joacă ultima carte.

Acum că au dat Ordonanţa 14, crezi că mai sunt motive de stat în stradă? 

Sincer, mă îngrijorez. Văzând şi numărul protestatarilor care scade de la o zi la alta, şi observând toate pârghiile pe care le formează PSD şi cât de greu evoluează lucrurile înspre schimbare şi ştiind că sunt foarte mulţi oameni cu experienţă în partidul lor care au la îndemână multe resurse şi instituţii, îmi dau seama că e greu de dat jos. Noi ieşim în stradă cu speranţa că se poate schimba ceva. Ne uităm cu admiraţie la ce se întâmplă la Bucureşti, admirăm Clujul, alte oraşe mari din ţară. Mie asta îmi inspiră ceva. În România, în cei 26-27 de ani cât au trecut de la Revoluţie încep să se schimbe generaţiile. Se spunea că nu se schimbă comunismul până nu se schimbă generaţiile. Ei bine, oamenii ieşiţi în stradă arată că au început să se schimbe generaţiile, dar nu ştiu dacă e suficient pentru Revoluţia Luminii de acum, ceea ce se vehiculează că ar fi.

Tu te-ai simţit afectat de corupţie? 

Prea puţin, dar am locuit o bună perioadă de timp la Cluj. Am fost student la biotehnologie la facultatea de agronomie şi apoi am mai rămas o vreme acolo. Am observat atunci cum primarul Clujului (Emil Boc -n.r.) a schimbat faţa oraşului aducând aşa de mulţi investitori, aducând o forţă de cultură şi mentalitate, am văzut că se poate şi altcumva. Pe de altă parte, am lucrat în Germania şi în alte ţări europene pentru perioade scurte, dar am văzut acolo ce înseamnă să ai un sistem de sănătate pus la punct. Pentru mine a fost uşor să mă duc la spital când am avut probleme şi să nu am frica că trebuie să dau şpagă. Toate lucrurile curgeau aşa de bine. Trebuia să te duci, să te prezinţi şi aveau grijă de tine. Ei bine, am văzut ce înseamnă să ajungi în spitale de la noi unde nu te bagă nimeni în seamă, trebuie să ai pile şi relaţii ca să ajungi, recomandare, apoi mai sunt şi condiţiile de igienă. Acum, încet-încet, se mai schimbă şi la noi lucrurile, dar de ce să nu grăbim un pic pasul şi să ne modernizăm mai repede? Sunt foarte mulţi oameni deschişi, cu iniţiative care ar putea face asta, dar care cred că nu sunt susţinuţi suficient.

Mai departe ce crezi că va urma, va reuşi strada mai mult de atât? 

Sincer, eu pun întrebări în stânga şi în dreapta: ce s-ar putea face, încotro? Doar ieşind în stradă se pare că nu ţine, nu are efect împotriva PSD. Nu mă simt manipulat. De ce să mă simt manipulat? Mă simt liber şi într-o ţară democratică, dar în acelaşi timp simt pericolul la uşă. Dacă nu se schimbă ceva… Uitaţi-vă doar la cum au evoluat lucrurile după 11 decembrie. PSD, ajungând la putere, cu majoritate, a început să-şi pună la punct un plan pregătit de câteva luni, fără nicio jenă. Răzbate din interiorul PSD spiritul dictatorial, că este o mână de fier acolo care ameninţă şi care ţine lucrurile sub control. Lucrurile acestea se răspândesc nu doar la nivel de partid, ci la nivel de ţară. Din cauza asta văd în pericol în PSD. De exemplu, vin nişte tineri şi vor să se angajeze. Cum te angajezi? Pe merit, prin concurs sau apelezi la relaţii şi la pile? În felul al doilea care va fi calitatea serviciilor noastre? Dacă angajezi prin pile, relaţii, fără efort, fără capacităţi, vă daţi seama că şi rezultatul va fi la fel.

Vei mai ieşi în stradă? 

În fiecare zi. Atâta timp cât Bucureştiul e în stradă, să fim şi noi, la Bistriţa, chiar dacă vom fi pe rând, două, trei, zece persoane. Eu, cât mă ţine sănătatea, vreau să fiu aici în fiecare zi.

8 comentarii

  • Un lucru este foarte clar,nu au treaba cu nici o ordonanta ,au treaba cu PSD,asta au fost niste pretecste pentru a veni la putere .Manipulare mai mare nu cred ca axistat in Romania,iar cand auzim vocea strazii de ce nu spunem oamenii pdeleului,pnleului.basistilor si mai nou useristilor.Nemultumiti ca nu sant in stare sa castige alegerile arunca Romania in aer,nu au treaba cu Viitorul Romaniei ,nu vad jafurile din padurile noastre,poate cel mai mare pericol dar vad alceva.Domnul Filip macar este sincer si spune nu imi place de PSD asa ar trebui sa spuna toti sa isi asume politic aceste demonstratii.In rest poti sa vi cu orce argumente ,poti sa le citesti si din Biblie ca iei stiu una si buna ,jos guvernul etc.

    • Domnule Mihai,
      Față de dv mă simt obligat să răspund.
      1. OUG 13 a fost picătura care a umplut paharul PSD-ului.
      2. Nu am înclinații politice nici spre celelalte partide
      3. Dacă observați procentele votului, PSD nu a câștigat, au câștigat cei care au zis: n-avem cu cine vota. Eu am fost naiv și am mers la vot, că poate poate.
      4. Am fost și la protestele cu Roșia Montană și m-aș duce chiar seara asta și la cele cu defrișările, dacă s-ar face.
      În schimb mă doare tare că poporul român este tras în bandă și dezinformat și dezbinat, fie de-o parte fie de cealaltă, și nu ne unim să facem ceva pentru țara noastră. Toată lumea avem lucruri care ne-am săturat în adâncul nostru despre cum ne merge, și eu cred că sunt din aceeași categorie (dreptate, un trai mai bun, respectarea noastră, a cetățenilor, siguranța sănătății, valorificarea resurselor etc), numai că ele ies la suprafață diferit, în funcție de culoarea politică, felul cum vedem lucrurile, interesele noastre apropiate, ura din noi. Și atunci manifestările exterioare a ceea ce zace în noi, ajung să ne dezbine.
      Îmi pare rău dacă am ofensat pe cineva, eu mi-am dorit doar o viață mai bună la noi în țară, și de aceea ies în fiecare seara. Facultățile mele actuale îmi spun că nu e nici o șansă așa ceva alături de PSD. Iertați-mă că nu văd ca și dv (și ceilalți care ați avut commenturi aici) și poate sunt o piedică în calea dv spre o viață mai bună.

  • MAJORITATEA PROTESTATARILOR AU COLINDAT EUROPA DEGEABA SI S-AU INTORS SA FACA POLITICA VAZAND CA UNII AU AJUNS BINE DIN ASTA

    MAINE POIMANE AUZIM CA ASTA E DIRECTOR LA DIRECTIA AGRICOLA SI-I FACE PENTRU PRIMA OARA CARTE DE MUNCA LA 35 DE ANI CU ZERO EXPERIENTA
    asta e tehnocrat
    asta e tare de tot
    de ce nu se duce in spania sa mai spele veceuri?

  • Omul acesta protesteaza pentru principii si normalitate, pe care le regasesti in multe tari din Europa,dar care in Romania sunt inlocuie cu pile,cunostinte,relatii (PCR) ,incompetenta,sfidare si lipsa de respect.
    Cinste lui si altora care mai pot salva onoarea Romaniei!

    • Mulțumesc,
      Da, ați pus foarte bine în cuvinte ceea ce îmi doresc și pentru care protestez
      Doamne ajută!

  • Du te ma Filip si lucra ceva, ca habar nu ai de ce ai iesit in strada. 95 %din cei care au iesit in strada aici si oriunde habar nu au de OUG 13 vai de steaua lor, manati din spate ca oile se simt bine in turma. Se distreaza in p-ta Victoriei, ori la club tot una e. Ia luati aminte si intrebati l,pe Nicusor Dan ce a facut cu banii de campanie ca nu-si mai aminteste saracu.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.