(FOTO/VIDEO) ACTUALIZARE ZIUA 5. ”După 378 de km, aproape 99 de ore de la start, Tibi a ajuns la Inuvik. E primul, cu un avans mare față de ceilalți cinci concurenți care au mai rămas în cursă. Mai are 188 km până la linia de sosire. Go Tibi!”, a anunțat Tășuleasa Social.
”Aici o să fac o pauză un pic mai lungă, dorm două ore și ceva, după care mă pregătesc pentru Ice Road. Mâine o să mă vadă un medic pentru că am avut ceva degerături noaptea trecută și mi s-a cam bășicat toată pielea de acolo. Să mai îmi pună niște pansamente la degete, că oricum degetele s-au cam… flendurit, sunt pline de bășici. Plec mai departe, în patru ore sper să ies de aici. Corpul nu se mai odihnește, acum să-ți revii total n-ai cum, e imposibil. Vreau să-mi revin numai la cap, să nu mai toc așa. Am început să văd deja tot felul de chestii și toate duble. Aici vreau să mă odihnesc, la cap. Corpul n-ai cum să-l refaci în câteva ore. Și cât să stau? Eu vreau s-o termin. Anul trecut am ajuns aici spre după-masă și am plecat noaptea, deci am un avans de câteva ore. Anul trecut am pierdut foarte mult timp pe Ice Road pentru că nu am avut crampoane, acum sunt pregătit și din punctul ăsta de vedere și sper să meargă bine. Numai că o să fie foarte frig în următoarele două zile. Noaptea trecută au fost minus 38 de grade, a mai bătut și vântul, pfuai mamă. Am niște poze, pfoai cum arătam. Cursa merge mai departe, se oprește la Oceanul Arctic numai. Mă duc până la capăt și de acolo iau o barcă și pe Oceanul Arctic vin acasă. Mulțumesc foarte mult că mă susțineți și că mă urmăriți. O să flutur steagul pe Oceanul Arctic în câteva zeci de ore. Vă pup!”, a spus Tibi Ușeriu într-o nouă convorbire telefonică purtată cu cei de acasă.
Organizatorii Maratonului 6633 Arctic Ultra urmăresc cu atenție evoluția lui Tibi Ușeriu, care conduce cursa încă din prima zi. Ultramaratonistul bistrițean a ajuns la Inuvik (punctul de control 6), zonă aflată la 378 km de linia startului. De aici începe celebrul ”drum de gheață”, aceasta fiind ultima ediție a competiției în care Ice Road poate fi străbătut.
Următorul punct de control, al șaptelea, este Swimming Point la 491 km. Linia de sosire este la Tuktoyaktuk (566 km).
”Omul se descurcă bine. Având în vedere viteza cu care se deplasează, ajunge la Inuvik mai repede decât ne așteptam. Anul trecut a sosit la PC 6 la ora 17.45, acum ajunge cu cel puțin șase ore mai repede. Tibi cu siguranță vrea să scoată un timp mai bun decât anul trecut”, au postat organizatorii.
„Tibi a dormit 3 ore la punctul 5, Caribou Creek, aflat la 330 km de start. La telefon sună mai energic decât ieri, dar are și o problemă. Îţi strângem pumnii şi te îmbrăţişăm cât de călduros putem noi”! Putere şi căldură, până la capăt!”, scrie Tăşuleasa Social pe Facebook.
„Aici am dormit trei ore întregi. Acum am tură scurtă numai de 52 de km şi în Inuvik avem duş şi acolo o să mă pregătesc pentru Ice Road. Trebuie să mă vadă un medic pentru că mi-o degerat un picior. Să nu îmi facă probleme, ştii? De la oul piciorului în sus. Cumva am rămas descoperit peste noapte, cum mi-o fost amorţit, tot mi-o degerat. Îi praf! Mi-o dat acum o cremă, dar medicul nu-i, că-i cu ăilalţi. 11 îs căzuţi deja din câte am înţeles, Şi spaniolul, şi … 11 au abandonat. Că de acum începe greul. Avem nişte nopţi oribile, măi. Vai de capul meu ce frig îi! Te termină. Am plecat de acolo, de la punctul ălalalt şi nu am mai putut. Am mers, cred 20 de km, şi a trebuit să mă opresc. Au fost acolo nişte bucăţi de te lua naiba. După o juma de oră o trebuit să mă ridic şi să mă duc. Atâta o fost de frig, ferească Dumnezeu! Am început să mă protejez acum din timp cu haine mai multe, ştii? Că mergeam doar cu două perechi de pantaloni ca să pot merge. Acum deja am patru. Ne auzim peste opt ore. Paaaa!”, a spus Tibi în ultima convorbire telefonică cu cei de acasă, de la Asociaţia Tăşuleasa Social.
Marele campion Ivan Patzaichin i-a transmis un mesaj de susținere: ”Bravo, Tibi! Suntem mândri de tine! Nu te lăsa, mergi până la capăt!”
Despre evoluţia din ZILELE 1, 2, 3, 4 puteţi citi AICI .
Tibi ,esti inzestrat cu vointa ,curaj,forta.Esti fenomenal! Nu pot concepe decat REUSITA! Vei fi castigator !Urmaresc continuu vestile de la polul frigului si ma bucur de indarjirea cu care infrunti totul pentru a fi primul.Sanatate si cat mai putine rani!
Ai toată admirația noastră și fără să renunți la deget. Dă-le naibii de trofee, sănătatea e pe primul loc.
Stim cu totii ca-ti este greu… cat de greu, numai tu si Dumnezeu stiti! Acelasi Dumnezeu este alaturi de tine…
Noi toti iti trimitem cele mai calduroase incurajari si cele mai bune ganduri!
ESTI EROUL NOSTRU!
Adevarat erou!Gindurile bune si calduroase sa te ajute sa ajungi sanatos cit mai departe.Pt.noi esti deja invingator.Bafta!
Mult succes! Suntem alaturi de tine!
Fii tare!!!
Sa-ti ajute Bunul Dumnezeu sa termini cu bine !Sa te intorci sanatos!
Este cursa purificarii tale, draga Tibi. Ai iesit pentru totdeauna din infernul prezentat in cartea ta, suntem siguri de acest lucru. Ce carte, ce destin! La Polul Nord, tu nu mai esti decat cu Dumnezeu. „Infernul alb”, cum spui tu, este Purgatorul pentru tine, din care vei reveni acasa ca sa ne bucuri si sa fim mandri de Omul Tibi. Te apreciem. Esti puternic, tenace, unic, pus pe fapte marete, inca tanar si pregatit pana in dinti ca sa musti din felia mare a vietii pe care o ai in fata, sa-i simti toata savoarea, niciodata amaraciunea. Te salutam din… Stefan cel Mare! Sa te intorci de acolo ca si acest neinfricat voievod din razboaiele purtate. Doamne ajuta!
Bravo Tibi! Suntem alaturi de tine si suntem siguri ca vei reusi! Sa te ocroteasca Maica Domnului sa-ti indeplinesti visul si sa ajungi cu bine acasa.