Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se va întruni în şedinţă ordinară în data de 20 decembrie, iar pe ordinea de zi e un punct prin care aleşii iau act de încetarea mandatului de ales a regretatului Anton Vlad, dar nu apare niciun proiect prin care să fie validat un nou consilier judeţean.
”În octombrie a fost ultima şedinţă de CJ. Acum s-a convocat o şedinţă săptămâna viitoare, probabil nu s-a simţit bine domnul Liviu Rusu, pentru că atunci când se simte bine, nu face. În ordinea de zi e doar încetarea mandatului domnului Anton Vlad, prin deces, dar nu există punctul legat de înlocuirea dânsului. Când domnul Sighiartău a decedat, în şedinţa următoare a fost înlocuit de PDL. Am aflat că nu e nicio şansă să intre pe ordinea de zi punctul cu următorul membru liberal care ar trebui să acceadă, Dan Costin, conform listei. Nu există nicio regulă, când e în favoarea lor, legea e bună, când nu-i ajută, e rea. E lipsă de respect faţă de cetăţenii judeţului, şi aceşti oameni care sunt pe listă supleanţi au fost votaţi, ca şi domnul Rusu, care n-a primit funcţia moştenire de la părinţii lui sau din cer, funcţie pe care o ocupă într-un mod despotic, abuziv şi lipsit de un elementar bun simţ”, a spus Popescu într-o conferinţă de presă.
El a precizat că CJ poate valida pe oricine, chiar dacă nu este prezent. ”Depunerea jurământului e cu totul altceva. Raportul de forţe ar veni mai aproape de adevăr, 16 la 15, dacă îl validează pe Costin Dan, 16 ei şi 15 noi. Apoi, după plecarea domnului Peter, s-ar inversa raportul. Domnul Liviu Rusu calcă legea în picioare şi nu va pune pe ordinea de zi validarea. I se apropie bugetul, la buget îl tremură să dea banii numai la ai lor. Va fi o luptă pe viaţă şi pe moarte”, a afirmat consilierul judeţean.
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean, l-a completat: ”Din 6 ianuarie 2010, domnul preşedinte Liviu Rusu plăteşte ilegal doi consilieri judeţeni”.
Adaugă comentariu