Reprezentanta Centrului, Monica Mureşan, a făcut oficiile de gazdă şi i-a premiat pe toţi cei care au contribuit la implementarea proiectelor europene. Cap de listă a fost Prefectura Bistriţa-Năsăud, reprezentată de Elisabeta Ilovan, urmată de Primăria Bistriţa cu Liliana Coceşiu. Au urmat apoi profesori care au derulat proiecte cu bani europeni, elevi care frecventează Clubul Antreprenor Junior şi reprezentanţii presei.
Preşedintele CCI, Vasile Bar, a ţinut să-i premieze chiar el pe jurnaliştii care au mediatizat evenimentele Centrului Europe Direct.
Evenimentul a fost găzduit de Pensiunea Terra.
Adaugă comentariu