Despre proteste, etichete şi destinaţii

Că poporul, fie el reprezentat de unul sau 30 de oameni, nici măcar nu mai contează, vrea să strige „jos!” nu ştiu care e foarte bine. Să strige şi să-i dea jos, de-asta trăim în democraţie. În democraţie însă, contează majoritatea, iar majoritatea stă acasă, la televizor sau e la schi. Din aceasta înţelegem că nu e prea interesată să dea jos pe nimeni. Drept urmare, cei care ar trebui să reacţioneze la pulsul străzii se uită la majoritatea calmă şi fericită, îmbrăcată în echipament de schi care face cristiane pe pârtii. Această majoritate le dă confortul necesar să nu se clintească de pe scaune.

Să ne uităm acum la minoritate. Ea protestează zi de zi în faţa camerelor de luat vederi. E dreptul ei şi nu voi vorbi acum despre utilitatea sau finalitatea acestor proteste. Voi vorbi în schimb despre anumite cuvinte şi atitudini care mă deranjează şi care mă fac, în unele situaţii, să nu mai ţin partea acestei minorităţi cu entuziasmul cu care am făcut-o în primele zile. Mă deranjează epitetele „piticu”, „chioru” şi îndemnul „să se ducă dracului” fiindcă eu nu cred că etichetarea arată altceva decât îngustimea în gândire de care dă dovadă cineva şi cu atât mai puţin cred în rezolvarea problemelor apelând sistematic la ajutorul Satanei.

Atât timp cât nu vom fi în stare să judecăm oamenii prin ceea ce fac, ci prin prisma numelui pe care îl poartă sau a unor defecte personale, nu vom arăta altceva decât primitivism. Ce vină are un om că s-a născut mic de statutură sau că are probleme de vedere? Ce vină are un om că poartă un anumit nume? Să faci caz de felul în care arată un om şi de numele său este un mod prin care tu singur demonstrezi că nu ai pic de educaţie. Dovedeşti că nu ai altceva mai bun să-i reproşezi, că nu-l cunoşti, că te foloseşti doar de aparenţe.

Spunea o doamnă, zilele trecute, la TVR Info, nu-mi amintesc numele dânsei din păcate, că atât timp cât politicienii acestei ţări, fie ei de la putere, fie din opoziţie, nu vor înţelege să vorbească la adresa adversarilor politici fără epitete (x este aşa, y este aşa şi z altfel), societatea noastră nu va reuşi să depăşească acest cerc vicios în care se învârte de 20 de ani. Vom trece la un alt nivel atunci când vom putea să vorbim despre principii, despre ce fac aceşti oameni, despre deciziile pe care le iau fără să-i mai etichetăm într-un fel sau altul.

La noi, expresia „javră ordinară” e rostită cu acelaşi patos de oameni fără educaţie, ca şi de cei cu mulţi ani de şcoală în spate. Mă deranjează atât felul în care sună, cât şi tonul cu care este rostită această expresie hidoasă, cu atât mai mult cu cât noi suntem un popor creştin, închinător la moaşte sau cel puţin aşa vrem să fim percepuţi.

Cred, în continuare, că vom fi respectaţi în momentul în care noi, la rândul nostru, vom respecta prin cuvinte, prin atitudine, prin tot ceea ce facem.

 Cristiana Sabău