Social

A condus fără permis o motocicletă furată și a mers în pădure cu mașina să fure lemne

În urma acțiunilor preventive desfășurate de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și cei ai Secției 1 de Poliție Rurală Bistrița, pe DJ 173 C, în localitatea Jelna, a fost depistat în trafic un bărbat de 38 de ani din localitate, în timp ce conducea o motocicletă fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Din verificările făcute, a rezultat faptul că motocicleta nu este înmatriculată, iar numerele de înregistrare aplicate aparțin altui moped, pe care conducătorul auto l-a deținut în trecut. Polițiștii au stabilit că motocicleta în cauză figurează ca fiind sustrasă din Spania.

Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul a postat pe o rețea de socializare mai multe fotografii în care apare cu un autoturism proprietate personală în fondul forestier al comunei Budacu de Jos, de unde ar fi sustras material lemnos. Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei pentru pătrunderea fără drept cu un autovehicul în fondul forestier și pentru sustragerea de material lemnos.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.