Politica lui „culcat! drepţi!”

Noutatea a fost să îl întâlnesc pe preşedintele interimar Iulian Stroe. Mi-am dat seama că e fost militar din tonul autoritar şi din avântul cu care citea dintr-o hârtie. Orice abatere de la desfăşurător este de neconceput pentru această categorie umană şi profesională, cuvintele superiorului (sau şefului de partid, după caz) trebuie ascultate în poziţie de drepţi şi fără cârteală, singurul permis este un „am înţeles, să trăiţi!” de la final.

Numai că eu nu am făcut armata şi nu folosesc, de regulă, expresia „să trăiţi”. Nu face parte din vocabularul meu. În plus, mă agasează lemnăria lexicală  pe care foştii militari o iau moştenire din unităţi la pensionare. Mă zgârie pe urechea internă pasul de defilare din exprimările lor fiindcă am senzaţia că, la fiecare pauză de respiraţie ar vrea să spună „drepţi”, „culcat!”.

Ei, bine, domnul Stroe ne-a gratulat din plin, la ultima sa conferinţă de presă, cu limbajul militarizat. Şi-a exprimat, pe un ton ridicat, nemulţumirea că PC nu e suficient de băgat în seamă. Iniţial nu am înţeles de către cine şi mi-am permit să ies din front să întreb ca să desluşim misterul. Atât mi-a trebuit. Domnul Stroe s-a înfuriat şi am văzut toată artileria sa verbală îndreptată împotriva mea. Cum îmi permit aşa ceva? Cine mi-a dat mie dreptul să intervin şi să cer lămuriri când vorbeşte însuşi superiorul? Nu am nicio idee despre cultura dialogului?

Ce-i drept, nu sunt antrenată să tac ascultând discursurile infinite ale superiorului. În lumea mea, dacă nu înţeleg ce spune cineva sau nu mă interesează, mă ridic şi plec. Îl las să vorbească stelelor. În lumea politică, dacă nu pricepi ce vrea să spună un lider politic, nu-l votezi, e simplu ca „să trăiţi!”. Numai că aceste noţiuni le scapă foştilor militari cu grade care au dat ordine peste ordine şi nimeni nu a îndrăznit să-i contrazică vreodată. Sau, dacă a îndrăznit, atât i-a fost, destinaţia carceră.

Pot să înţeleg că, ieşiţi foarte devreme la pensie, foştii militari simt nevoiia să facă şi altceva decât să stea acasă în faţa televizorului. Nu condman dorinţa lor de a se implica în viaţa societăţii, dar mă înfurie când văd că nu vor să facă orice, vor să conducă, să fie preşedinţi de partide, primii pe liste, să dicteze, să se impună în vechiul stil învăţat acum 50 de ani, stil în baza căruia doar ei au dreptate şi numai ce spun ei este important.

Pe aceşti oameni îi vom auzi vorbind foarte des despre patriotism, însă, pentru ei, noţiunea de patriotism înseamnă statul în poziţie de drepţi când se cântă imnul, etalatul uniformelor şi cam atât. Nu sunt la fel de patrioţi atunci când e cazul să facă un pas înapoi şi să-i mai lase şi pe tineri să se afirme. Deşi au pensii destul de mari, ocupă posturi de pe urma cărora ar putea câştiga şi tinerii o pâine, cer, în numele patriotismului, locuri eligibile pe liste, indiferenţi la faptul că, în felul acesta, alţii nu vor mai ajunge consilieri din cauza lor. Dacă mă întrebaţi pe mine, sunt total lipsiţi de patriotism din acest punct de vedere.

Ca să ne convingă să le dăm votul, partidele ar trebui să scape de „foştimea” asta cu miros de comunism. Ne-am săturat de coloneii care au locuri privilegiate  întotdeauna. Eu, una, voi vota partidul cu oameni tineri, care au făcut ceva în viaţă (măcar o mică afacere) şi care nu au stat ani de zile în poziţia ghiocel ca să prindă, la pensionare, locul liber de cocoş de pe gard şi apoi, până la moarte, să ne dea ordine tuturor în semn de răzbunare!

Cristiana Sabău