Timp de gândire

De la Bulgaria ni se trag toate. Curat ghinion!

Ştiu că e 8 Martie şi că toată suflarea feminină din învăţământ pleacă, azi, de la şcoală, cu braţele încărcate de flori, un adevărat trofeu şi o dovadă incontestabilă de iubire. E foarte frumos acest lucru, dar mie mi s-ar părea mai potrivit ca elevii să se poarte faţă de profesori cu respect tot timpul, nu să fie răi şi obraznici tot anul şi plini de miere într-o zi.

Dincolo de acest aspect (care m-a enervat tot timpul când eram profesoară) şi de faptul că nu obişnuiesc să mă închin la icoana Zilei Femeii, am citit astăzi într-o publicaţie din judeţul Bacău, explicaţiile halucinante ale inspectoarei de geografie Doina Petrean. Probabil că dânsa va considera că, în răutatea mea, nu am găsit nicio altă zi din calendar în care să i le analizez şi am decis să-i stric minunatul 8 Martie de azi. M-am obişnuit cu interpretările pe dos ale isprăvilor mele, aşa că pornesc din start analiza în cunoştinţă de cauză. În acest 8 Martie, mă interesează mai puţin latura sentimentală, cât vorbele şi faptele.

Într-o declaraţie dată Ziarului de Bacău, doamna inspector vorbeşte pe larg despre etapele de creaţie în care a fost implicată comisia pe care dânsa a patronat-o. Aceasta s-a întâlnit în 1 martie (altă zi în care şcoala ia o pauză pentru mărţişoriadă) şi că a „conceput” subiectele pentru olimpiadă. Mie mi-a declarat că s-a lucrat „20 de ore”. Dacă s-a intrat pe poarta Şcolii Generale nr. 3 la ora 8.00, înseamnă că această comisie extrem de atentă la creaţia ei a ieşit din clădire la ora 4 dimineaţa a zilei de 2 martie.  Să fim serioşi. Crede cineva povestea asta?

Dar haideţi să vedem ce a făcut în tot acest timp. Ne spune chiar un martor ocular, în persoana doamnei Doina Petrean: ”Ştiu asta pentru că am fost acolo, în încăperea în care s-au conceput subiectele pentru Olimpiada Judeţeană de Geografie din Bistriţa-Năsăud. Am convocat grupul de profesori cu care am lucrat, în data de 1 martie, la Şcoala Generală nr. 3 din Bistriţa. Nu ştiau nici măcar pentru ce clase vor lucra subiectele. Am făcut biletele pentru fiecare clasă şi i-am pus să aleagă. Le-am spus că pot folosi orice sursă pentru elaborarea lor. Regulamentul nu interzice să folosim părţi din subiecte care au mai fost, ceea ce am facut. Faptul ca au fost la fel a fost o pură întâmplare. Este exclus ca vreun membru al vreunei comisii să fi ştiut sau copiat aceste subiecte. Am avut ghinionul să tăiem bucăţi de subiecte şi să le asamblăm la fel. (…) Nu am creat subiecte originale, asta recunosc, am căutat tipuri de subiecte”.

Aşadar, timp de 20 de ore, o comisie formată, cred, din cei mai buni profesori de specialitate a „tăiat” cică bucăţi de subiecte şi le-a asamblat. Nu a creat nimic original, cum singură recunoaşte Doina Petrean. Afirmaţia cheie este însă alta: „Am vrut la un moment dat ca în loc de Ucraina să pun Bulgaria, dar aşa a fost să fie”.

Citiţi cu atenţie această propoziţie fiindcă în ea e adevărul întregului scandal: comisia a luat o variantă gata făcută, nici măcar nu a tăiat-o sau asamblat-o precum pretinde Doina Petrean, iar „ghinionul” a făcut că, atunci când inspectoarea (care, nota bene, zice nu a avut treabă cu elaborarea subiectelor) a vrut să înlocuiască Ucraina cu Bulgaria, nu a mai înlocuit-o. Ce nu înţelegeţi? E neşansă? E!

Să lăsăm subiectele în plata Domnului şi să trecem mai departe ca să aflăm odată pentru totdeauna de ce s-a ajuns aici. Ne spune tot Doina Petrean: „E o pură întâmplare, speculată pentru faptul că există niste interese împotriva mea”. Aşadar nu e nicio problemă că o comisie s-a întâlnit de dragul de a face schimb de mărţişoare şi nu subiecte, că a pretins că a muncit „20 de ore” (ca să dea bine la dosar), dar, de fapt, nici vorbă de aşa ceva, problema este că „sunt interese”.

Cum nu am aflat ce fel de interese, să căutăm, totuşi, vinovatul. Iar ne ajută doamna Petrean: „Vina este a mea, prin faptul că această doamnă profesoară Cristina Rusu îmi caută nod în papură, dar lucrul acesta se va lămuri la nivelul judeţului nostru. (…) Cer scuze judeţului Bacău, care nu are nicio implicare în această situaţie neplacută creată de această doamnă profesoară care de un an de zile ma reclamă întruna”.

Ce caută aceste cuvinte în vocabularul unui inspector prins cu mâţa în sac şi cu nodul în papură? Doamna Petrean recunoaşte că o comisie nu şi-a făcut treaba şi un inspector a girat asta. De ce e vinovat un profesor că le-a în vileag isprava? Chiar atât de mult simte nevoia să ne insulte inteligenţa?

Dacă „această doamnă profesoară” Cristina Rusu (care, pentru necunoscători, are an de an elevi la olimpiada naţională, elevi de la o şcoală care nu e una de top) vă reclamă de un an întruna din cauza unor comportamente pe care tocmai le-aţi recunoscut, atunci mă întreb ce mai căutaţi în această funcţie?

Probabil că, în timpul inspecţiilor, le cereţi profesorilor să fie corecţi, să evalueze corect, să noteze corect, dar aveţi oare acest drept moral? Dumneavoastră aţi procedat corect la olimpiada din acest an? Încercaţi de câteva zile să ne tot explicaţi ba că aţi făcut subiectele, ba că le-aţi copiat, ba că nu e nicio problemă şi în acelaşi timp vă lamentaţi că sunteţi urmărită de ghinion şi reclamată de profesoara Cristina Rusu, dar nu reuşiţi să ne convingeţi deloc fiindcă subiectul acestui scandal nu e că v-a reclamat Cristina Rusu, ci că aţi pretins că aţi creat subiecte, dar, de câteva zile, ne tot explicaţi de ce nu aţi făcut-o.

Nu voi cere demisia dumneavoastră fiindcă o demnisie nu se cere, se înaintează din proprie iniţiativă.

Cristiana Sabău

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.