Actualitate

Cum s-a petrecut tragedia din Rodnei. Versiunea unui membru al grupului

Adriana Domnici, contabila din Bistrița care și-a pierdut viața în urma unui accident în Munții Rodnei, nu era pentru prima oară pe acest traseu, ne-a relatat un coleg de drumeție care a ținut să ne relateze în ce condiții membrii grupului au decis să coboare de pe munte înainte ca să ajungă la locul accidentului salvamontiștii și cei de la ISU.

Grupul cu care Adriana Domnici (50 de ani) a urcat în Munții Rodnei era coordonat de Ionel Runcan și format din cinci persoane, printre care și Cristian Mureșan. Deranjat de faptul că în spațiul public s-a spus că grupul a plecat înainte să sosească salvatorii, el ne-a contactat și ne-a relatat cum s-au petrecut lucrurile și de ce s-a luat această decizie.

”Eram cinci în grupul din care a făcut parte doamna Domnici. Am înțeles că a mai fost o dată cu anumite persoane din grup, nu era la prima ieșire. Ne organizăm voluntar, toată lumea își dă acordul. Doamnei i s-a propus la un moment să se întoarcă. Părea obosită. A zis că nu dorește. O persoană din grup a observat cum a căzut, ca un lemn. Ultimele ei cuvinte au fost: Vai, mă duc! Bănuiesc în sensul că alunecă. Traseul acela l-am mai făcut exact în aceeași perioadă în care înfloresc narcisele. Deci nu eram pentru prima dată pe același traseu, aceleași condiții erau”, a explicat el.

Totodată, Cristian Mureșan a precizat că Adriana Domnici nu a alunecat pe zăpadă: ”Ori s-a împiedicat în bețe, ori ceva s-a întâmplat. Un domn a văzut-o cum a căzut, iar eu, când m-am întors, după 5 secunde mi-a dispărut din câmpul vizual. Mai mulți am încercat să sunăm la 112, dar nu era semnal. Eu am reușit să prind legătura. Coordonatorul grupului a ajuns la doamna, jos, în mai puțin de o oră. A văzut-o din greșeală. Undeva mai sus i-am reperat geaca și rucsacul, nici nu știu dacă i-au fost recuperate, acolo am văzut că este. Când am văzut cât s-a dus am zis că nu mai e în viață. Eu m-am dus, dar nu până lângă cadavru, fiindcă trebuia să fiu în zonă cu semnal. Am fost contactat de diverse persoane, nu doar de ISU. Apropo de asta, am sunat la 112 și mi s-a cerut să dau share location pe WhatsApp. Mi se pare un pic jenant. Am făcut și asta. M-au sunat și de la Poliție, le-am dat și lor share location. Am făcut poză și le-am încercuit zona unde erau hainele și rucsacul. Am încercat să ajungem la ea. Sunt deranjat că ni se aduc niște acuze când noi am încercat să facem totul. Eu mi-am pus viața în pericol când am văzut că alunecă. Îmi tremurau picioarele, eram în stare de șoc, dar cu toate acestea am coborât vreo 10-15 metri sperând că s-a oprit undeva și nu a mers până jos. Suntem oameni, nu animale”.

Potrivit lui Cristian Mureșan, grupul a așteptat mai bine de două ore să ajungă salvatorii la locul accidentului, dar văzând că timpul trece, au decis să plece ca să nu își pună și ei viețile în pericol.

”Noi am luat decizia să coborâm la 17.15 pentru că eu le-am spus (celor de la Salvamont și ISU – n.r.) să nu vină pe la narcise că nu pot coborî targa și nu pot veni cu ATV. Le-am spus să vină ori pe la Anieș, pe la stână, pe la tăul Corongiș, ori pe valea Vinului, pe Izvorul Lăzilor, pe la stâna de sub Corongiș. Asta le-am zis în jur de 16.00, dar le-am zis să trimită elicopter și le-am indicat unde poate ateriza. Ne-am dispersat pe culme să ne repereze. La 17.15 – și atunci m-am enervat – au zis că nu mai vin pe Valea Vinului că e blocat. Nu știu cine era la telefon. Nu s-au prezentat, important pentru mine era să vină cineva. Mi-au zis că sunt pe Saca, vârf care e deasupra poienii cu narcise, asta la aproape două ore de când s-a raportat accidentul. Atunci am decis să coborâm până la drum pentru că era teren accidentat, nemarcat, trebuia să coborâm până la drum și am văzut că ne prinde noaptea. Am pus un prosop galben acolo, le-am indicat exact locul unde era doamna și am făcut și o poză și le-am spus exact unde este: deasupra de curgerea de pietre de avalanșă, în partea superioară dreapta cum te uiți înspre munte. Ei au mers direct”, a spus Cristian Mureșan.

El a făcut toate aceste precizări ca reacție la articolul pe care l-am scris mai jos.

Cei ce vor să o conducă pe Adriana Domnici pe ultimul ei drum trebuie să știe că priveghiul va avea loc marți, la ora 18:00, iar înnmormântarea, miercuri, 15 mai, la ora 14:30, la capela din centrul orașului Bistrița.

21 comentarii

  • Mă bucur că s-au adus lămuriri. Doresc să precizez câteva lucruri:Nu am acuzat pe nimeni de nimic, am relatat doar discuția telefonică, la care am fost martor. Noi am avut informații limitate, și am reușit să ajungem la Tăul Corongis la 18.40, iar la victima pe la 19.15-19-25 Asta în condițiile în care am pornit din Rodna pe la 16.10, si am făcut 2 incercări de urcare, reușind abia la a treia încercare.
    În plus nu am spus că ar fi alunecat pe zăpadă, ci am precizat că unul dintre salvamontiști a urcat până la locul de unde a căzut, și acolo se vedea o bucată de pământ cu iarba cu tot, cu urme de alunecare. De aceea am presupus că acea bucată de pământ s-a desprins și a alunecat odată cu persoana de pe ea.
    Oricum, tragedia s-a petrecut și nu mai avem cum să schimbăm ceva.

    32
    44
  • E bine ca avem si versiunea unei persoane din grup. Totuși, cred ca de bun simț si din respect pt omul respectiv era bine ca măcar 1 sau 2 persoane sa stea la locul cu pricina pana ajung salvatorii. Nu cred ca își puneau asa mult viata în pericol, cum spune domnul, totuși nu e Kilimanjaro, Mt. Blanc, Aconcagua sau Everest acolo, sa fim serioși. Foarte bine ca au indicat locul si au ajutat la găsirea victimei, dar repet, era de bun simt si respectuos sa stai sa aștepți sosirea echipajelor de salvare si apoi sa coborâți de pe munte. Asta cu prosopul m-a cam lăsat rece. Totuși, e un om care a murit acolo, nu un animal, exact cum spunea si domnul Cristian, doar ca, vedeti voi, sa fi altruist in ziua de azi e o virtute.

    52
    55
    • Stimate domn, de pe scaun si sub un pseudonim e foarte usor sa comentezi si sa iti dai cu parerea. Asa din propria experienta, cate persoane ai vazut ca aluneca in rapa si mor, dupa care sa suni la 112, sa fii calm si sa dai cat mai multe detalii, apoi sa tii legatura cu ei? Pentru mine a fost prima si sper ultima data.
      Vorbesti de bun simt si respect, dar tu ai asa ceva? Sau putina empatie pentru cei care am trecut prin asta?
      Prosopul te lasa rece? Era un prosop galben ce putea fi usor reperat, pentru ca doamna era imbracata in culori inchise si ar fi fost cu greu reperata pe grohotis.
      Cand eu incep sa sun la 112 de la 15:13 si abia la 15:28 reusesc sa prind semnal sa vorbesc cu ei, cand am furnizat coordonate gps si fotografii, cand le raspund tuturor celor care m-au apelat sau mi-au dat mesaj, cand mi se spune ca pornesc 2 echipaje pe 2 rute diferite si elicopter…iar dupa aproape 2 ore sunt sunat (nu stiu de cine) ca sunt abia pe vf. Saca (deasupra de poiana cu narcise)….ce zici? Sunt indreptatit sa cred ca nu prea le pasa si ar cam trebui sa imi vad de propria viata si sa ajung la masina?

      Sau oare este momentul sa discutam ca Salvamont BN era in „baza” din Calimani, desi este perioada narciselor in muntii Rodnei, si ca in poiana erau 2 jandarmi cu un ATV, si probabil cineva de la Rodna? Sau oare este momentul sa discutam despre aceste „rivalitati” intre echipele de salvatori?

      Si ca idee, cand am ajuns jos…NIMENI dintre „salvatori” nu ne-a intrebat nimic, daca suntem bine…pur si simplu am fost ignorati.
      Tot voluntar (in acea seara) ne-am prezentat si la postul de politie Rodna unde ni s-au luat declaratii.

      65
      14
    • Da. Eu am văzut tot, porțiunea cea mai dificila a
      fost coborâtă fara probleme, eu in fata și ea în urma. Eraandra de reușită, am parcurs o porțiune cu zăpada și poteca uscata cu jneapăn in partea stângă. Căzut pe spate, doua cuvinte cu voce scăzută și nici un semn de frânare … și a urmat …
      Prosopul galben a fostest singurul semn distinctiv pe care l am avut. Cineva de la Salvamont? a transmis că ne putem retrage, au coordonatele și e treabă lor. Noi avem declarații la Postul de Poliție Rodna
      Drumeția a fost benevolă fara invitații, victima a insistat, cu toate că i:am propus sa se întoarcă la punctul inițial de câteva ori. Am și foto cu coborârea de pe Corongis. Nu a fost umezeala, a putut să fie și o problema medical, osa stabilească cei de la IML.

      40
      9
    • Vb serios, domnule? Ai fost vreodata pe traseu sau macar pe vf vreunui munte? La ora 17 acolo se intuneca deja, la cum merg treburile in tara asta, putea sa nu vina nici un salvamont sau sa ajunga noaptea, cum coborau oamenii aia versantul? Femeia aia oricum nu mai putea fi ajutata, nu de civili, in orice caz, cel mai probabil facuse vreun infarct sau atac cerebral, ceilalti au facut tot ce era omeneste si fara acte inutile de bravura

      36
      18
    • Ce spui tu prietene? Dar despre faptul că echipele de salvare v-au spus sa rămâneti pe loc si
      că ve-ti fi preluati o data cu victima ,nu ai nimic de zis?

      18
      23
  • Din moment ce doamna a murit, înseamnă ca traseul era nesigur, periculos de moarte “deadly dangerous”.
    Unii muncitori cad de pe schela! De ce, pentru ca nu sunt asigurate condițiile de siguranță la locul de muncă!
    Eu nu aș duce cu mine niciodată pe cineva , care ar putea muri traversând o porțiune de munte …
    Am urcat pe Pietrosul Rodnei ; 2.303m și nu ai cum să cazi în gol. Nicăieri nu ai o pantă mai mare de 45 grade!!!
    Am vrut să traversez puntea peste râul Bistrița în zona Petru Maior/Str Falezei și soția mea a zis “ Eu nu trec pe puntea asta….. , așa că am ocolit și am trecut pe podul budacului (Tribunsl).
    Am mers în Cheile Turzii și trraseul e în Zig-Zag , peste râul Hășdate, și soția mea a zis, eu merg înapoi!
    Am fost la Peșteră Scărișoara, și soția mea a zis, “eu nu cobor aici, scara nu e sigura”!
    Atenție mare la ce va expuneți! Nu mergeți mai aproape de 2m de prăpastie!
    Ce să zic, România…..și siguranță.
    Siguranță în România este expresie din limba daneză: “ un oraș din Rusia” adică o necunoscută, ceva îndepărtat, străin, care se află la celălalt capăt al lumii.

    15
    25
  • Din comentarii deduc ca și soțul dânsei a decedat într-un accident de mașină acum 13 ani.
    Mă gândesc ca ar putea fi vorba de Karma de neam !
    Cumpărați 9 lumânări la o Biserică sau la o Mănăstire si aprindeți-le !!!
    Lumânările trebuie așezate în formă de cruce !!!!
    Spuneți Tatăl Nostru și Iartă Doamne păcatele strămoșilor noștri, să nu plătim noi pentru păcatele lor!

    7
    34
  • In concluzie victima e de vină,nu? Poi ce camaraderie si empatie e asta pe munte?Nu trebuia sa plecati de acolo până nu vă asigurati că victima e scoasă de acolo ,oricare ar fi fost starea ei.Oricum sunteti sub incidenta legii penale .Unul dintre voi tot a fost conducătorul grupului fie și adhoc desi nu prea cred ca grupul pentru drumetia asta a fosr constituit asa spontan cand a inceput coborârea.Alex Varga spune bine ce spune.Daca victima nu era decedată cand ati lasat voi prosopul galben?Desteptule care te miauni ca nu ti au facut masaj cand ai ajuns …plângaciosule…dacă prosopul galben era lasat pentru tine si ceilalti plecau cu coada intre picioare fara sa stie daca mai traiesti sau nu ce mai ziceai acum ? Ce trebuiau sa iti daca salvatorii odata ce tu ai ajuns pe picioarele tale in siguranta?Ăstia sunteti …niste căcănari …acum incercati sa va scoateti pentru neglijenta si usurinta cu care ati lasat victima acolo.

    37
    45
    • Meriti premiul pentru cel mai stupid comentariu. Tu chiar n-ai inteles nimic din toata povestea, desi e simplu si clar. Asa-i ca nu poti mai mult? In plus ai scos o perla de aia grea cu „incidenta penala”.

      25
      14
    • O să te lămurești tu singur cum e cu,, perla”.Fapta, de abandon a victimei unui accident e de natură penală băi Nemo.Adica ,Nemo ,e sub incidența legii penale. mai ești și tare in clanță.

      13
      24
  • Ati fost un grup. Trebuia sa fiti pana la capat,chiar daca va prindea noaptea .Nu cred ca echipele de interventie v-ar fi lasat pe munte. Inteleg ca ati cautat-o , ca ati tinut legatura cu echipajele, dar…cum sa pleci si sa o lasi acolo ??? Alooo, doamnele din grup ???? Unde v-ati grabit ? Sa va postati pozele pe FB si tura pe Strava ? Si prietena voastra lasata singura printre brazi ? Pardon, i-ati lasat un prosop galben. Sunteti jalnici , indiferent ce argumente aduceti. Interesati doar de competitii pe distante parcurse ! Adevaratii iubitori de drumetii sunt revoltati pe atitudinea voastra !

    34
    36
    • Oricum se va deschide dosar penal.Atunci sa vezi supermanii, cum o sa se dea in primire unii pe alții.Am eu o asa un feeling …Clit er ăsta care face pe desteptul o sa fie campion la declarații.Cât despre prosop …va avea nevoie de unul să își astupe un anume orificiu…poate să fie și galben dacă il calmează .

      6
      23
    • Tu esti drumet, cum sunt eu cizmar. La tine mersul la shopping e drumetie. Habarnistule. Auzi la el, cica e purtatorul de cuvant al drumetilor.

      23
      7
    • Adevărat asta cu Strava. Mulți uita de omenie in defavoarea unui rahat de aplicație care maine poate sa nu mai existe. Sa fie ei mari și tari sa ii vada prostimea ce mare șmecherie sau timp au făcut ei.

      7
      7
  • „15. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.🥀🥀🌸🌸
    16. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său. 17. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul”(Psalmul 102).”

    Lăsați -o sa se odihnească acum.
    (Pe viitor, se va clarifica și toată povestea cu incidentul ). Ce rost își mai au toate injuriile și acuzele ..aici.
    –-
    ⚫ Dumnezeu s-o odihnească în pace, sincere condoleanțe familiei și apropiaților.

    10
    1
  • E ceva stupid
    Au plecat pe munte ca la supermarket
    Probabil numai în România se poate așa ceva

    9
    8
    • Stii cumva ca nu erau oamenii echipati corespunzator. Toti cinci inclusiv d-na care a decedar erau echipati pentru drumetie montana. Cam asa se cimenteaza pe aici, total pe dinafara si habarnisti dar acuzati in baza unor presupuneri.

      10
      2
  • condoleante!
    pacat ca platim elicfopter si alte servicii pentru prostia unora, io daca nu ma stiu pe munti stau in casa in pana mea
    ne pare rau ca a murit un om dar trebuie sa fim atenti ce facem, chestia ca se duc pe munti echipati ca la KFC

    6
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.