Actualitate

Când începe şi când se sfârşeşte calitatea de asigurat la sănătate. Situaţia celor fără venituri

Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost modificată prin Ordonanţa 18, a declarat preşedintele-director general al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, care a făcut unele precizări legate de perioada în care începe şi se sfârşeşte calitatea de asigurat la sănătate.

„Pentru salariaţi, asigurarea începe la data încheierii contractului de muncă şi se încheie în termen de trei luni de la data desfacerii contractului dacă între timp nu a încheiat un alt contract de muncă sau nu a migrat spre altă categorie de asiguraţi”, a explicat preşedintele-director general al CJAS BN.

Pentru persoanele care vor depune declaraţia unică, cu alte venituri decât din salarii, din activităţi independente, agricole, etc., persoane fără venituri, dar care doresc să se asigure în sistemul public de sănătate, asigurarea începe la data depunerii declaraţiei şi se încheie la data sfârşitului valabilităţii declaraţiei, mai precis data de 15 martie a anului următor.

„Anul 2018 este atipic. Până la data de 15 iulie, când este termenul de depunere al acestei declaraţii unice, persoanele care au mai fost asigurate, care au avut venituri sau care nu au avut, dar s-au asigurat în anul anterior, sunt asigurate până la data de 15 iulie când este termenul de depunere al declaraţiei prin efectul ordonanţei, iar după depunerea declaraţiei până la data de 15 martie 2019. Pentru următorii ani va fi din 15 martie în 15 martie”, a adăugat ea.

Pentru cei care sunt asiguraţi fără plata contribuţiei, minori, majori, dar încă cuprinşi în sistemul de învăţământ, pensionari, cei din programele naţionale de sănătate, cei fără venituri, dar cu certificat de handicap sau încadraţi în legi speciale – veterani de război, revoluţionari – asigurarea începe în momentul în care sunt încadraţi într-una din aceste categorii. Ei trebuie să prezinte un document la CJAS care să ateste acest lucru. Asigurarea, în cazul lor, se termină la o lună după ce se încheie valabilitatea documentului care l-a încadrat într-o anumită categorie.

„Există o categorie de asiguraţi pentru care reglementările nu sunt clare fiindcă nu a părut încă declaraţia unică să poată fi depusă şi este vorba de cei fără venituri care nu au mai fost asiguraţi şi acum vor să se asigure prima dată. Ei nu pot depune declaraţia, nu îi primim nici noi în baza de date şi atunci am stabilit, deşi legea nu prevede o asemenea variantă, să plătească măcar pe o lună, să vină cu chitanţa la noi şi noi să-l înregistrăm asigurat măcar până la termenul de 15 iulie când este termenul limită de depunere a declaraţiei pentru că sunt persoane care au nevoie de servicii medicale şi nu le putem lăsa pe diafară doar pentru că e un gol legislativ”, a spus Camelia Ilişuan.

În acest sens, preşedintele-director general al CJAS a discutat cu şeful Administraţiei Finananţelor Publice Bistriţa-Năsăud, Cristian Parasca.

2 comentarii

  • Aha….deci inca Parasca este inca in functie….dupa marea epurare facuta de cei de sus miercuri seara.
    E bine.dl Parasca este un profesionist. Bravo.

  • De ce eu ca angajat trebuie sa depun decl unica avind in vedere ca sint asigurat.
    Sa mai pompez niste bani la stat ???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.