Social

Barcă având motor termic, filmată pe lacul de la Colibiţa. Autorităţile, chemate să intervină

În minivacanţa de Sfânta Maria, în care bugetarii sunt liberi, unii îşi fac de cap pe lacul de acumulare de la Colibiţa. O barcă având motor termic a fost filmată, joi, de proprietarul unei pensiuni. Potrivit lui Tinu Hangan, în timp ce unii investesc în ambarcaţiuni permise pe lac, alţii sfidează prin folosirea în continuare a motoarelor termice. Iată postarea:

În iunie 2017, Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa a transmis, printr-un comunicat, că folosirea lacului de acumulare Colibița pentru agrement și sport se face în conformitate cu prevederile legale: ”Sporturile nautice cu ambarcațiuni cu motor termic sunt interzise pe lacul Colibița”.

Navigația folosind ambarcațiuni cu motor termic este interzisă, în conformitate cu Regulamentul de exploatare a lacului Colibița. Totodată, acesta nu este cuprins în lista lacurilor interioare navigabile conform HG 665/2008 pentru stabilirea nominală şi pe porţiuni a căilor navigabile interioare ale României.

În ceea ce priveşte înotul şi canotajul, acestea sunt interzise la o distanţă mai mică de 500 de metri de baraj. Aceste activităţi se fac pe propria răspundere, deţinătorul lacului de acumulare nu se face vinovat în cazul producerii unor accidente, anunță ABAST.

Funcţiunile acestui obiectiv sunt: asigurarea debitelor necesare alimentării cu apă pentru populaţie şi industrie, producerea energiei electrice, atenuarea viiturilor în caz de ape mari şi asigurarea unui debit de servitute pentru folosinţele din aval.

Barajul şi lacul de acumulare Colibiţa sunt amplasate pe râul Bistriţa Transilvană, afluent al râului Șieu, în amonte de localitatea Bistriţa Bârgăului. Amenajarea se află în administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române” – Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, iar exploatarea operativă este realizată de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Bistriţa-Năsăud.

12 comentarii

  • Autoritatile cred ca sunt in minivancanta si pana revin fapta se va prescrie. Probabil persoana respectiva va primi felicitari pentru ca a intervenit cu gaze de esapament asupra pestilor protestatari din lac dupa metoda indivizilor in uniforma din Piata Victoriei

  • In ultimul timp politia, apele si jandarmii chiar fac controale repetat. Toti ia-ati putut vedea pe lac inclusiv ieri in barca apelor. In timp ce altii au minivacante autoritatile nu se distreaza. Probabil ar fi bine de sunat la 112 in afara actiunilor daca sunt nereguli .

  • In ultimul timp politia, apele si jandarmii chiar fac controale repetat. Toti ia-ati putut vedea pe lac inclusiv ieri in barca apelor. In timp ce altii au minivacante autoritatile nu se distreaza. Probabil ar fi bine de sunat la 112 in afara actiunilor daca sunt nereguli .

  • Avem terenuri pe langa oras dar si in oras pe care creste ambrozie. Planta este interzisa deoarece provoaca alergii, dar la noi vad ca bugetarii care dau amenzi ori sunt plecati in fara plata pe timpul verii ori nu-i intereseaza. Vai de ea tara cu asemenea bugetari care asteapta mini vacantele date de guvern. Cum se intra in Viisoara este plin de ambrozie si nimeni nimic :)))

  • Lumea vorbeste ca e un razboi a bosilor de la Colibita. Cine plateste interventiile institutiilor? Ca ei au raca uni pe alti si se reclama?

  • Cum pleaca autoritatile bosii actioneaza!!! Ce Dumnezeu fratilor…oamenii astia nu pot sta la cheremul lor! Si cine e de vina? Autoritatile ca nu au fost acolo cand beau astia 7 pahare si isi arata muschii uni la altii!

  • Am fost miercuri la pesti. Am vazut 3 barci cu motor termic. Vara aceasta prin iulie am vazut si un skijet. Ce autoritati. Sa vina sa verifice si permisele pescarilor.

  • Stiu ca e articol vechi si chiar nu tin cu ursul dar astia care aveti pensiuni va mai cacati si pisati pe ascuns in lacul ala?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.