”Am adunat kilometru cu kilometru și ne-au ieșit 133, ceea ce înseamnă că vom reuși să amenajăm porțiunea de drum care traversează județul Bistrița-Năsăud! Carmo-Lact Prod SRL Monor face acum parte din proiectul Via Transilvanica prin cei 10 km cu care contribuie, cifră care ne modifică puțin calculele anterioare. Cei de la Monor sunt parteneri vechi ai Tășulesei, iar de-a lungul timpului au participat în diferite proiecte. Povestea este și mai specială pentru că, dincolo de o frumoasă prietenie, traseul Via Transilvanica trece prin comuna Monor, unde oamenii sunt deja foarte implicați în tot ceea ce înseamnă proiectul nostru, un drum necesar și pentru comunitatea lor! Bun venit în povestea Via Transilvanica! Mulțumim! Fii parte din poveste! www.viatransilvanica.com/doneaz%C4%83/”, a anunțat Asociația Tășuleasa Social.
Via Transilvanica este un proiect – identitate care are drept scop crearea unui drum – pelerinaj care va porni din Drobeta Turnu Severin – unde a intrat pentru prima dată în țară Regele Carol – va străbate Transilvania și toate bogățiile culturale ale acesteia și va ajunge până la Putna lui Ștefan cel Mare.
Proiectul va consta în amenajarea a 1.000 de km de traseu ce va străbate 10 județe – Mehedinți, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava, și va oferi celor care vor dori să îl parcurgă oportunități culturale, sportive și de relaxare.
Proiectul Via Transilvanica a avut ca inspiraţie potecile de pelerinaj din Spania şi cele de anduranţă din Statele Unite ale Americii, unde s-a observat că astfel de iniţiative, odată implementate şi dezvoltate, îndeamnă comunităţile să lucreze împreună, încurajând valori precum multiculturalitatea și toleranța.
Drumul va fi amenajat în mai multe etape, începând cu o porţiune de 100 de km în judeţul Bistrița-Năsăud, în 2018. Ulterior, întregul traseu va fi semnalizat şi marcat cu borne kilometrice realizate din andezit. Vor fi investite resurse multiple în informarea comunităţilor cu privire la potenţialul turistic al proiectului și în furnizarea de informații explicite pentru drumeții care vor străbate Via Transilvanica.
Proiectul se adresează turiștilor de toate vârstele care doresc să descopere frumusețile României oferindu-le șansa de a cunoaște mai bine istoria și obiceiurile locale, dar și comunităților locale cu care dorim să interacționeze. Infrastructura Via Transilvanica va furniza date despre posibilități de cazare și masă, dar și informații istorice și culturale ale diferitelor zone pe care drumul le străbate.
Cei interesați pot contribui la amenajarea drumului, prin donații, accesând pagina web https://www.viatransilvanica.com/doneaza/
Îmi place ideea, că o firmă din domeniul agriculturii, achesează la frumosul proiect derulat de Tășu! Bravo oameni buni!!! Felicitări, Carmo-Lact Prod SRL Monor!!! Respect!!!
Îmi place demersul, că o companie din domeniul agriculturii, se alătură acestui frumos proiect, inițiat de „Tășu”!!! Felicitări celor de la Carmo-Lact Prod SRL Monor!!! Hai „Tășu”!!!
Bine Nuțule, am înțeles din prima!
Ai dreptate prietene! Scuze! (din eroare, am postat de două ori!) Mulțumesc pentru înțelegere!