Actualitate

Premii pentru producători, crescători și grădinari la ”Toamna Bistrițeană”

Reprezentanții Primăriei Bistrița, viceprimarii Cristian Niculae, Gelu Muthi și administratorul public George Avram, au oferit premii pe mai multe secțiuni, după ce au vizitat expoziția de la ”Toamna Bistrițeană” și au făcut jurizarea.

”Le mulțumim celor care în urma muncii lor de peste an transformă ”Toamna Bistrițeană” într-un festival de culori și arome deosebite. Este bun prilej pentru bistrițeni de a se aproviziona, de a-și umple cămările pentru iarnă, de a petrece câteva ore într-o atmosferă frumoasă”, a spus Cristian Niculae.

”A fost o ocazie pentru noi să stăm de vorbă cu producătorii, să le aflăm povestea. O poveste de muncă, de prezent și viitor. Încercăm atât cât putem să fim aproape de ei”, a menționat Gelu Muthi.

Au fost acordate următoarele premii:

Legume: locul 1 – Vasile Hatfaludi (Bozieș), locul 2 – Elena Sângeorzan (Șintereag), locul 3 – Florentina Bălan (Blăjenii de Sus)

Fructe: locul 1 – Simion Cochisă (Sântioana), locul 2 – Maria Pieptănar (Sântioana), locul 3 – Ardelean Ciurdărean (Unirea)

Păsări și animale mici: locul 1 – Marius Macai (crescător de porumbei), locul 2 – Horațiu Botan (crescător de iepuri), locul 3 – Gabriel Petraș (crescător de găini)

Premiu special pentru conscvență: Maria Sânmărtean (Jelna)

Premiu special pentru autenticitate: Irina Bertescu (Bistrița)

Premiu special pentru originalitate: Viorel Seica (Urmeniș)

Premiu special pentru diversitate: Ioan Simionca (Monor)

Cu ocazia Festivalului ”Toamna Bistrițeană” a avut loc și festivitatea de premiere a concursului ”Bistrița Verde”, la care s-au înscris 21 de participanți. Pentru fiecare secţiune au fost alocate trei premii în bani în valoare totală de 2.700 lei: Premiul I – 500 lei; Premiul II – 250 lei; Premiul III – 150 lei. Votul online al cetățenilor a reprezentat 25% din valoarea punctajului final, iar nota comisiei de evaluare – 75%.

”Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”: locul 1 – Garofița Sângeorzan, locul 2 – Valeria Hosu

”Cel mai frumos balcon cu flori”: locul 1 – Olimpia Harosa, locul 2 – Angela Vițelaru, locul 3 – Elena Palcău

”Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”: locul 1 – Florea Măgerușan, locul 2 – Maria Dragoș, locul 3 – Raveca Hălăștuan

De asemenea, a fost înmânat și premiul de 2.000 de lei Asociației de proprietari din strada Octavian Goga nr. 1, care a câștigat concursul de colectare selectivă a deșeurilor de la locuințele colective.

1 comentariu

  • E nevoie urgenta de accesare fonduri europene pentru pietruirea drumurilor agricole din localitatile componente ale Bistritei !
    Lasati premiile si festivalurile ,sprijiniti efectiv fermierii prin masuri care le usureaza munca !
    Personal detin o livada in Sigmir dar de fiecare data cand ploua sunt nevoit sa car utilajele si materialele necesare lucrarilor pomicole ,in spate !
    Ne plangem ca mancam fructe din Ungaria si Polonia ,dar in 30 de ani Primaria Bistrita n-a fost in stare sa pietruiasca macar drumurile agricole !
    Jelim ca ne fug copiii la munca in alte tari ,fara a intelege ca ei nu mai sunt dispusi sa care in carca sacii , asa cum au facut-o sute de ani parintii si bunicii lor !
    Sprijiniti-ne si usurati-ne munca domnilor , priviti peste gard si luati exemplul primarilor din Sintereag si Budac , care au ASFALTAT drumurile agricole iar rezultatele se vad in numarul tot mai mare de tineri care activeaza in exploatatiile agricole , in fructele si legumele ce se regasesc in pietele Bistritei , in mandria de a produce aici ,acasa, in Bistrita !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.