Concursul pentru funcția de director al Clubului Sportiv Gloria 2018, aflat în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, s-a încheiat.
Singurul candidat pentru această funcție a fost Marius Pintea, numit în 23 august, prin hotărâre de CJ, director interimar al clubului pe o perioadă determinată de două luni începând din 6 septembrie.
El a obținut 95,16 puncte la concursul organizat în 16-17 octombrie (92,33 puncte la proba scrisă și 98 de puncte la interviu), fiind declarat admis.
În ședința din 31 octombrie, CJ va aproba un proiect de hotărâre privind numirea lui Marius Pintea în funcția de director al CS Gloria 2018 pe o perioadă de trei ani, începând cu 6 noiembrie.
Salariul său de bază va fi de 12.000 de lei.
Absolvent al Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene, Marius Pintea (40 de ani) a urmat de-a lungul carierei sale mai multe specializări în marketing, management și relații publice. A fost component al staff-ului naționalei masculine de handbal a României, coordonator tehnic la CSM București, dar și consultant și totodată participant la proiectul ”Talent” al FRH, inițiat de fostul tehnician al naționalei de handbal masculin Xavier Pascual. A coordonat cursul de perfecționare al antrenorilor de handbal Professional Handball Coaching și turneul internațional ”Zaragoza Cup” din Spania. Este responsabilul în România al implementării proiectului FC Barcelona Escola. În perioada 2009-2017 a făcut parte din corpul de elită al arbitrilor de handbal din România. În 2018 a finalizat cursurile Barca Innovation Hub. Vorbește fluent spaniola, franceza și engleza.
Adaugă comentariu