PDL cântă cum dansează Ioan Oltean

Sala arhiplină pe care Ioan Oltean a înveselit-o precum starostele de la nuntă nu a simţit lipsa niciunui conducător mai important decât el. Nici nu a avut când. Preşedintele dintotdeauna al democraţilor (cu nişte trădători, ba social-democraţi, ba liberali pe liste) a avut grijă să le ţină atenţia trează secundă de secundă. Stăpân absolut al microfonului, Ioan Oltean s-a purtat precum Alexandru cel Mare (că alt film nu-mi vine acum în minte) care, înaintea unei bătălii, alerga călare în faţa oştii obosite şi flămânde, ţipând la ea că este cea mai bună şi că va învinge.

De altfel, la ce credeţi că folosesc aceste lansări de candidaţi? Nicidecum nouă, muritorilor de rând. Sunt demonstraţii de forţă făcute pentru partid pentru ca acesta să se mobilizeze şi să iasă la luptă. Oricât de nasoală ar fi situaţia, omul care vine şi îl vede pe Oltean sigur pe sine, cântând „apa trece, pietrele rămân” şi apoi ţopăind în faţa lor ca şi cum ar fi hora victoriei, pleacă acasă cu gândul că nu e chiar atât de rău precum se crede şi că o fi ştiind ceva preşedintele cel sigur pe el.

Vineri, mai mult ca niciodată, Ioan Oltean a afişat o siguranţă istorică. Şi-a prezentat oamenii unul câte unul ca fiind cei mai buni, a scos la înaintare primarii curaţi şi gospodari, i-a gratulat cu laude pe cei „dedicaţi” partidului (fiecare a înţeles ce a putut din asta). Ca exemplu de om care îşi dă „viaţa pentru partid” a fost dat Gheorghe Bălăjan de la Dumitra. Corect! La precedentele alegeri, Bălăjan a punctat bine la turism electoral. Evident că şi-a dat viaţa, dar nu i-a luat-o nicio autoritate la bani mărunţi să îl întrebe cum de a fost vizitată Dumitra într-o singură zi de sute de oameni. Aşadar, dacă Bălăjan poate şi nu păţeşte nimic, să poftească şi alţii la „dat viaţa pentru partid”, a sunat invitaţia cu subînţeles a lui Ioan Oltean.

Liviu Rusu, care nu a dat, ci a luat în numele partidului, a fost marele absent al evenimentului. Cică „motive obiective” l-ar fi determinat să nu poată participa. În realitate însă, cred că fie Ioan Oltean i-a spus să-şi petreacă seara la conacul de la Ragla, fie el însuşi, înfuriat că nu mai e susţinut candidat, a decis să se uite la filmul „Cum să furi un milion”, fie la „Românii au talent (la „evaporat” milioane de euro)”, emisiune la care e păcat că nu s-a înscris fiindcă ar fi câştigat din nou şi s-ar fi bucurat de premiu fără să-i fie ascultate telefoanele de DNA.

La fel de absent a fost şi răzgândacul senator Ioan Sbîrciu, numai că puţini au observat asta, poate la fel de puţini ca şi cei care au avut vreun folos de pe urma prezenţei sale în Parlament timp de aproape patru ani.

Nu-i nimic, curajosul şi „triumfătorul” Botiş a fost de faţă. Cum s-a dovedit că alţii au furat mai mult şi cu talent, deputatul şters de pe lista de candidaţi la Primărie a putut depăna amintiri din epoca (scurtă), dar de aur, în care a condus un minister ca să-şi umple conturile personale. E adevărat că, după „domnia” sa a rămas pârjol şi fântâni otrăvite, dar acesta este un alt film în care joacă restul lumii, nu şi Botiş, „demnul”.

În primul rând, cu rol decorativ, Luca Iancu, vicepreşedintele panourilor a venit la ultima poză de grup. Probabil că merita măcar atât PDL, partidul care l-a făcut celebrul printr-o simplă declaraţie a lui Ioan Oltean: „Luca Iancu e liber şi în drum spre Bistriţa. Nu a fost reţinut de DNA”.

Într-o sală în care şefii de instituţii s-au ascuns care pe unde a putut ca să nu-i dea cineva în gât la USL şi să le fugă jilţurile de sub şezut, PDL a cântat cum a dansat Ioan Oltean. 

După patru ani de guvernare locală, sloganul sub care s-a lansat partidul în luptă „Timpul nostru pentru voi” este cel puţin neinspirat, nu de alta, dar s-a demonstrat cu fapte şi ancheta DNA că ar fi fost mai potrivit „Timpul vostru este pentru noi”.

Cristiana Sabău