Actualitate Recomandări

Protest la Parchetul Bistrița față de recentele modificări legislative și modul de legiferare în justiție

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița au decis să protesteze până în data de 22 martie a.c. ”față de conținutul recentelor modificări legislative și modul de legiferare în domeniul justiției”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul instituției.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița lucrează opt procurori. În 2018, procurorii au avut de soluționat 3661 de cauze, jumătate din totalul cauzelor instrumentate la nivel județean de toți procurorii.

Reamintim că președintele și vicepreședintele Tribunalului Bistrița-Năsăud au semnat o scrisoare către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care solicită „măsuri de natură să conducă la restabilirea autorității și prestigiului de care trebuie să se bucure corpul judecătorilor, prin stoparea acțiunilor ce exced rolului și statutului judecătorilor”.

26 comentarii

    • Da, astia care sunt suborrdonati ierarhic (asa sunt organizati procurorii) sunt independenti politic & shit, ei ne vor numai binele si se lupta cu aia rai, iar judecatorii care nu au subordonare ierarhica si sunt inamovibili, aia sunt ticalosi si tin cu pesedeul. Super tare! Bravo cetateni! Aveti o logica de invidiat! =))

  • Procurorii bistriteni au pus-o ! Vor fi fotografiati de sefele comuniste de la Tribunal si vor fi dati pe mana lui Deddy si a lui Carmen Dan din Videle. Nu este exclus sa fie trimisi chiar in Siberia .

  • La alte forme de protest va asteptam in fata Prefecturii in toate Duminicile daca se va da aprobare. Personal va sustin neconditionat de la ordonanta 13 incoace.Cinste PROCURORILOR !!!

  • Se spune Out.
    Altfel , afirmați că nu ar avea carte.
    Dar rămân la stadiu de afirmații , dacă nu oferiți dovada angajării unor neştiutori.
    Dați afară pentru ce?
    Nu stau drepți la ordin?

  • nu e vorba sa stea drepti!!! e vorba de accesul la justitie, neangradit. Iar ei tocmai asta fac. Ingradesc prin nesolutionare. Si asa dureaza sute de anu unele cauze….de ce se tem??? ca nu se intelege?? ce nu le convine??? de ce sunt ei mai cu mot decat alti slujbasi la stat.? Uite daca ar vrea intradevar sa protesteze ar trebui sa isi dea demisia. Punct! sa vedem, isi da careva??? nuuuuu, ca salariile si pensiile sunt mult prea babane, iar faptul ca acuma ar putea fi trasi la raspundere nu le prea convine!!!! de ce o sectie de control al lor sa fie subordonata chiar sefului lor adica procurorului general??? de ce nu este mai corect ca aceasta sectie sa se subordoneze CSM???? de ce??? aaaa, fiinda un singur om mai repede actioneaza politic decat un grup independent!!!!!! nu le convine: AFARA !!!!! in avocatura!

  • Ce zici Gelu, ce-ar fi să pună în locul lor niște activiști de partid fanatici, cu studii aprofundate (sic!) la ”Șpiru Harlet” ori la ”Drag Moș Vodă” ?
    Ascultători, fermi (nu ?), ne (o) protestanți, care transformă imediat statul de drept în statul de drepți !
    Executarea !
    Mai avem puțin, că suntem pe drum…
    Dar nu-i nicio mirare. Dragnea et.comp. are adepți fideli, ai căror neuroni asta cred că-i soluția.
    Ne merităm soarta.

    • Vrei sa zici ca sa ii puna in locul lor pe cei de la unitatile de elita? Negulescu facuse drept la universitatea de arte, Uncheselu fusese profesor de sport intr-o comuna din Dolj si a fost recrutat pentru a face anticoruptie, asa ca a facut facultatea la viteza. Cam toti erau ca cei pe care ii enumeri tu si despre care zici ca ar fi rau daca ar veni in locul procurorilor de la noi. Dar asta nu te opreste sa sustii neconditionat acele practici.
      Ai uitat sa zici ca sa ii puna cu delegare si sa ii tina pe sefi interimari, ca sa ii poata controla mai bine, si iar ai fi lovit in DNA. Grija mare ca iti dai cu tesla (nu cu aia electrica).

  • Fiindcă propunerea e politică în mecanism propunerea se face de către Ministrul Jusťiției în primă linie. La fel ca şi la CCR politizarea, numirea unor vechi funcționari comunişti controlați de fosta Securitate aduce neînțelegeti majore cu interpretarea dreptului europeean construit sub altă optică.

    • La cine te referi cand zici functionari comunisti? La doamna macovei, la tatal domnului Balan?
      Tu nu vezi cum colcaie securistii si comunistii prin partidele pe care le sustii tu?

    • La cvasimajoritatea din CCR si evident la ministrul Justiției. Se puteau găsi persoane care să fi avut o carieră în marile centre de drept europeene sau nord americane. Dar nu s- a vrut pe principiul n-au mâncat salam cu soia.

  • Si dupa vot iar va vaicariti ca „oamenii ie prosti”, ca nu stiu sa voteze. =))
    Singura sansa a popozitiei este sa lase lupta asta inutila si sa vina cu solutiii.

    • Balane, vezi sa nu dai nas in nas cu mine intr-o zi pe strada ca o sa-ti dau una peste ochii aia de broscoi de o sa ma ti minte cat traiesti si atunci o sa-ti masori cuvintele! Magar batran ce esti!

  • Doamna Cristiana va rog sa verificati si sa stergeti ultimele doua comentarii pt. ca eu nu vorbesc asa cu Rabinul. Nu eu l-am facut p….a. Asa ca Rabi nu fi mizerabil ca nu stiu zau cine iese mai bine dintr-o eventuala intalnire intre patru ochi. Sa iti fie rusine ca te grabesti sa acuzi omul. Nu scriu si nu vorbesc cu asemenea cuvinte mai ales ca suntem in POST.

    • Balane, vezi ca te crezi prea destept dar nu te da inteligenta afara din casa! Sa nu crezi ca nu stiu ca tu esti in spatele celor care semneaza Bistritean, Veveritza si multe altele! Intreci masura! Eu te-am avertizat o singura data data viitoare crede-ma ca stiu unde te gasesc!

  • Dar ce ma Rabinule, tu existi?
    Nu cumva esti un papagal fricos care se ascunsde dupa monitor? Da, esti!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.