Cultură

Plecăm pe Marte cu Smiley!

Unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti pop din România, Smiley, care a concertat anul trecut la Zilele Bistriţei, cântă joi 7 iunie în cadrul unui spectacol organizat de USL Bistriţa-Năsăud pe pietonalul Liviu Rebreanu, începând cu ora 20.30. Show-ul va fi deschis de trupa Incognito.

În deschidere va concerta trupa de cover-uri Incognito, compusă din Dragoş Podină – voce, Darius Micu – chitară, Andrei Lup – vioară şi Emilian Tofan – clape. Înfiinţată în 2008, Incognito are mare priză la public cu piese dance, latino, pop-rock, folk, latino, etno, gypsy.

Piteşteanul Andrei Tiberiu Maria (28 de ani), cunoscut sub numele de Smiley, este cântăreţ pop-dance, compozitor, prezentator la ”Românii au talent”, jurat la ”Vocea României” şi actor, fost membru al trupei Simplu. Pentru că era întotdeauna binedispus şi îi înveselea pe cei din jurul său Andrei a primit porecla Smiley, pe care şi-o foloseşte în prezent ca nume de scenă.

Trupa lui Smiley îi are în componenţă Marius Pop – chitară, Radu Niculescu – chitară bas, Marcel Moldovan – percuţie şi Alex Racoviţă – keyboard.

Până acum Smiley a scos albumele ”În lipsa mea”, cu care a câştigat Discul de Aur, şi ”Plec pe Marte”. Urmează ”Dead Man Walking”, videoclipul piesei cu acelaşi nume fiind lansat în urmă cu câteva zile.

”Smiley, prezentatorul foarte îndrăgit al show-ului Pro TV ”Românii au talent”, consideră că ,,România, în acest moment, are nevoie să creadă în noi, în români, să vedem că nu suntem cei mai slabi, nu suntem cei mai săraci, nu suntem atât de proşti pe cât ne cred alţii. S-ar putea să fim mai buni decât ne credem”. Cu acest crez, Smiley vine la Bistriţa, unde va face o demonstraţie de entuziasm şi talent”, transmite într-un comunicat USL Bistriţa-Năsăud.

Foto arhivă: Smiley la Zilele Bistriţei 2011

16 comentarii

  • daca si asta e STAR…..doane iarta-ma!
    daca vreti muzica facuta pe laptop am si eu destula!
    sa plagiem putem toti, iar tipu asta e genial la plagiat, plus ca e penibil, probabil poate la acneici sa le placa unde sunt vremurile cand venea VOLTAJ la sustinerea PSD?

    • Daca e vorba de plagiat, iti zic sincer ca nu stiu zau cine plagiaza mai mult, Smiley sau VOLTAJ? VOLTAJ e o replica de prost gust, tipic romaneasca, a trupei Rammstein. Si stai linistit, ca si VOLTAJ au piese plagiate cu gramada, daca vrei pot veni cu dovezi. Astept si eu dovezile tale referitor la piesele plagiate ale lui Smiley

  • De ce nu ii duce domnul edil sa faca spectacolul in piata de animale de la Viisoara? Doar acolo este locul promovat de el pentru spectacole?

    • Eu stiam ca spatiul din Viisoara este pentru sebarile cu manele, tigani, mici si bere!!! Cred ca e OK asa!
      Voi participa la concertul lui Smiley!

  • cine e smiley asta? playback? mare breakist?
    e bun la TARGUL DE VITE?
    in Heidenfeld o fi bun oare?
    E mai bun ca SALAM?
    Nu mai stiu pe ce sa arunce banii! Banii NOSTRII, desigur! Dupa brosuri fara sens, dar scumpe, acum si cantaretul asta de PC!
    Pt EBA:
    du-te de acuma si dormi acolo, sa nu pierzi pe smily asta!

    Tara arde, inundatii, reduceri de personal, etc, coruptie, ungurii care ne umilesc etc, iar noi tot cu ELECTORALA! Românii sunt săracii Europei: 9 milioane de oameni se zbat pentru supravieţuire iar noua ne place sa dantuim, doar e pe banii nostrii! Nu am cu nici-un candidat nimica dar ar trebui sa faca un contract, iar in caz ca nu respecta la ce s-a angajat sa plateasca cu banii lui…poate asa nu ar fi atatatia candidati, multi, da prosti! Macete unde esti spune-ne tu pls

    • Acuma imi pregatesc sacul de dormit si ma mut pe pietonal!!!
      Foarte revoltat sunteti! Poate ne spuneti ceva de concertul PDL cu Ana Lesko si Mandinga? Pe asta sigur nu l-ati ratat!
      Aaaa, si banii pt. brosuri informative sigur au fost mai putini decat pentru plasele albastre de la PDL! Tocmai am primit una acum o ora in usa de la o doamna platita de PLD sa la imparta!!!! Contin o genta termoizolanta, pix, orarul meciurilor Euro 2012, si un ziar PDL… cred ca sunt mai multi bani cheltuiti! Numai plata pseudoziaristilor care au scris ziarul e cat toate brosurile lui Cretu la un loc!

    • wow
      si eui culmea nu primesc asa ceva!!!!!!!!!!!!!
      nici macar umbrele, pixuri ceva
      Nika’

  • In vreme ce unii se bucura de un spectacol,fie el si cu smiley,voi va contrati aici in comenturi,constat ca politica asta chiar indobitoceste,iertata sa-mi fie expresia,aproape toata populatia e de acord ca niciunul nu e atat de bun incat sa ne conduca,dar pe cineva trebuie sa votam.Am fost duminica pe pietonal si au fost oameni care chiar s-au simtit bine,pt ca mai trebuie sa ne si bucuram,nu? si de ce sa nu o facem daca e pe banii nostri,asa ca hai sa luam ce e mai bun din toate,ca atat ne este partea noastra,ei cu banii,noi….cu farimiturile

    • perfect spus Poate pe Metalica ii duce la HEIDENFIELD primarele nost, mai stii

      pt EBA noastra
      NU AS VOTA PDL mai bine imi tai degetele de la ambele maini!
      Iar la MAndinga *si aia in flacari numai copciii o fo’ poate mai vazut la ate concerte, la MAIDEN, etc

    • Si Haggard a cantat in Heidenfeld si ce au patit? Nimic. Si-au facut show-ul, si-au laut banii si la revedere 🙂

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.