Copiii, victime ale violenței în școală. Mircea Miclea: Nu se pune accent pe eroi. Să îi învățăm să devină robuști

Hărțuirea sau violența în școală, supranumită bullying, este un fenomen destul de răspândit în prezent nu doar în România, ci peste tot în lume, întrucât e la modă mai nou să fii ”victimă” și nu ”erou”, a spus prof. univ. dr. Mircea Miclea de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj într-o conferință academică pe această temă care a avut loc la Năsăud.

”Fenomenul acesta de bullying pe care noi îl putem traduce prin hărțuire sau violență în școală este mult mai răspândit decât credem noi și nu numai la noi în țară. Noi, românii, avem tendința de a ne culpabiliza și de a ne pune cenușă în cap, ceea ce e o mare greșeală pentru că nu ne ajută să ne dezvoltăm când tot timpul ne autoculpabilizăm. Dacă întrebi un elev din SUA, Danemarca, Marea Britanie sau Italia dacă a participat la acte de bullying în ultimul semestru, 29,9% spun că DA, iar dacă îi întrebi dacă au participat în ultimul an, răspund 75% cu DA. Nu înseamnă că acest fenomen este negativ, este adesea disfuncțional, dar nu negativ. Uneori tindem să cultivăm o ideologie a victimelor în loc să cultivăm una a eroilor și asta nu ne face deloc bine”, a spus Mircea Miclea.

Potrivit acestuia, în actul de bullying sunt implicate trei entități: cel care e agresorul, cel care exercită un act de dominare asupra victimei care are loc atunci când victima nu creează niciun motiv ca să fie dominată, al doilea actor e victima, iar al treilea actor e format din martorii tăcuți care pot fi părinții, colegii, iar toate programele de intervenție trebuie să vizeze toți cei actori.

”La început, bullyng era doar violența fizică, apoi a devenit bullying și cea verbală, iar la cea verbală s-a tot lucrat până s-au introdus și chestiuni că cineva te poreclește, cineva, în glumă te ironizează. Aproape totul este bullying. Trebuie să te gândești ce nu mai este bullying, ceea ce este greșit. Trebuie să facem diferența între jocul conflictual care e un joc sănătos pe care îl au copiii când se hârjonesc și se împing, își arată mușchii unii în fața altora și bullying. Să interzici jocul conflictual în școală e o aberație fiindcă reprimi o agresivitate care e benignă, nu malignă. Agresivitatea benignă duce la dezvoltarea personalității, la afirmarea propriului ego și care, dacă sunt reprimate excesiv, nu vor face altceva decât să se exprime într-o altă formă”, a explicat el.

Ce-i de făcut când bullyingul este un fenomen care trebuie luat în seamă 

”Întâi, trebuie făcută o evaluare funcțională, ceea ce înseamnă că în școală se stabilesc pe bază de chestionare, de observații, de colectarea informațiilor de la mai multe tipuri de informatori: care sunt actele de bullying – pentru că diferă în Prundu Bârgăului față de Bistrița- , cu ce frecvență sunt și care e severitatea lor, ce pagube produc. În felul acesta ai o informație despre ce acte de bullying se fac în școala ta, nu în România, nu în Europa, ci în școala ta pentru că acolo poți să intervii.

Dacă au poreclele cea mai mare severitate, atunci ne concentrăm în intervenția noastră pe porecle. Sau împinsul pe scări în pauza mare. Trebuie să știm care e intensitatea și severitatea lor pentru că acest lucru ne ajută să alocăm resurse. Și tot cu ocazia asta stabilim în ce condiții apar ele: la școală, după școală, înaintea școlii. După care se poate pune la punct un program de combatere a bullyingului. Se poate elabora un ghid care să le spună și elevilor, și părinților, și profesorilor ce să facă atunci când cineva este într-o situație de bullying”.

E foarte bine să abordăm fenomenul acesta de bullyng, dar la ambele capete. Adică un capăt pe care se pune foarte mult accent este a stopa bullyngul, a face să nu se mai întâmple. E un lucru bun, dar atenție cum definim bullyngul. Dar cred că mult mai important este celălalt capăt: reziliența, adică să îi învățăm pe copii să fie din ce în ce mai robuști fiindcă altfel le cultivăm o mentalitate de victimă. Dacă peste tot este bullying, ei sunt buliți, ei sunt agresați, ajungem să spună trei sferturi din școală că au fost victime și ce facem? Cultivăm o teorie a victimelor, îi facem să fie mândri că sunt victime.

Din păcate, nu e o situație numai la noi în țară, e una generică. Simpatiile pentru victime au crescut, mult mai mult decât pentru eroi. Dacă vă uitați la filme, un personaj devine erou dacă în prima parte a fost victimă, adică cineva i-a omorât prietenul, câinele, i-a dat foc la casă și după aceea el îi bate pe toți. E o societate care, din ce în ce mai mult, pune accent pe victime și nu pe reziliență și cred că, în cazul acesta, trebuie să punem accent pe reziliență, să-i facem pe copii din ce în ce mai robuști fiindcă e imposibil ca ei să nu fie implicați în astfel de acte de bullying. Dacă sunt robuști, aceste acte de bullying îi fac mai puternici”, a spus Miclea.

Care sunt factorii care îi fac pe copii mai robuști în raport cu agresivitățile vieții

”Sunt trei mari categorii de factori: primii sunt cei individuali, unii indivizi sunt mai robuști decât alții. O parte din acești factori sunt determinați genetic, o treime aproximativ din capacitatea de a suporta stresurile mari ale vieții vin genetic de unde apare o anumită determinare pentru emoțiile pozitive, adică vezi partea plină a paharului. Aici e cu noroc: ai sau nu ai.

Apoi, competențele sociale sunt foarte importante: dacă un elev, un om are capacitatea de a-și face prieteni, dacă e sensibil la nevoile celuilalt, șansa de a fi implicat în acte de bullying e mult mai redusă, iar reziliența lui mai mare pentru că având aceste abilități mai repede își face alianțe, mai repede are un network care să îl susțină când este agresat, deci competențele sociale se pot forma.

Succesul e un factor de reziliență foarte mare. Dacă descoperim un punct tare al unui elev – indiferent care e el – poate fi academic, dar nu trebuie să fie bun neapărat la română sau matematică, ci poate să-i placă foarte tare fotbalul sau știe cânta la chitară. Un succes pe care îl ai te face mult la rezilient atunci când ești confruntat cu stresul pentru că ai de te ce te agăța, ai o identitate, tu nu ești doar victima celui care te-a agresat, tu ești cel mai bun la fotbal  din școală, ești cel mai bun la matematică. Succesul îl face pe un om mai robust și ca adult la orice stres. Dacă nu avem rezultate, suntem foarte vulnerabili fiindcă nu avem cu ce să contracarăm stresul respectiv. Să-i ajutăm pe copii să aibă succes în diverse sfere este un factor de reziliență care contracarează bullyingul.

Deprinderile de comunicare sunt foarte importante: cum să comunici, inclusiv  deprinderi de scris și citit. Dacă citești mai mult, ai mai multe resurse din care te poți inspira, devii mai rezilient.

Autonomia e un lucru foarte important. Autonomia este capacitatea de a iniția acțiuni și de a produce rezultate de unul singur. TU ai făcut lucrul acesta. Și acum să ne gândim cât de mult mai cultivăm noi autonomia? Ce fac majoritatea părinților? Tot timpul sunt cu ochii pe copii, ar vrea să stea și în clasă, tot timpul îl monitorizează. Îl duc cu mașina până în buza școlii. Nu vreau să critic lucrul acesta, fiecare face ce crede cu copilul lui, dar sunt tot mai puține acțiuni pe care le inițiază copiii și rezultate pe care le obțin pe baza propriei lor inițiative. Autonomia lor e tot mai redusă. În ultimii 15 ani, numărul activităților inițiate de elevi în Marea Britanie și SUA s-a redus la jumătate. Numărul de acțiuni pe care le fac părinții ca să-i monitorizeze pe copii a crescut de 4 ori. Atunci ai un copil cu autonomie tot mai redusă, care e vulnerabil la stres, la bullying în școală, la stresul de mai târziu din viață. De aceea, trebuie împuternicit copilul să facă tot felul de lucruri singur. Îl asiști, dar îl lași să facă, inclusiv să greșească.

La nivelul familiei sunt doi factori: coeziunea familiei și atașamentul. Vrei să ai un copil puternic? Dă-i o familie coezivă. Ce înseamnă asta? Împreună cu el faci o grămadă de lucruri: munci. Câți copii mai lucrează cu copiii? Noi toți să realizăm ceva împreună, nu o joacă, ci o muncă. Asta dă coeziune. Simplu: hai să facem cu copiii activități care duc la rezultate clare! Un adult care face dintr-un grup coeziv e mult mai rezilient. Un soldat care face parte dintr-o trupă de comando centrată pe sarcină este mult mai rezilient decât un soldat care freacă menta și nu are nimic de făcut. Reziliența se dezvoltă când execuți anumite sarcini împreună.

Noi trebuie să corectăm comportamente concrete, dintr-o anumită școală cu anumiți elevi, să lăsăm datele statistice. Din mai multe programe se poate face un program tip și un ghid la nivelul județului ca orice intervenție în școală să se facă după acest ghid, iar al treilea lucru este mai important să cultivăm reziliența oamenilor, capacitatea lor de a face față agresivităților fiindcă altfel le inoculăm o mentalitate de victimă și nu îi ajutăm în dezvoltarea lor personală dacă ei au mereu în cap mentalitatea de victime”, a spus Mircea Miclea.

Prof. univ. dr. Mircea Miclea de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj și totodată  laureatul Premiului Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală 2017 a participat, luni, la Conferința Națională Academică ”Bullyingul în mediul școlar – aspecte sociologice și psihologice”, organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în campania națională ”Săptămâna prevenirii criminalității”.