Politică

Dorin Popescu vrea ”din tot sufletul” să plece Traian Băsescu, ”o pacoste, un personaj malefic”

Vicepreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, a declarat că oamenii care aleg să nu se prezinte la vot în 29 iulie ”îngroaşă practic rândurile susţinătorilor lui Traian Băsescu” şi că statul acasă la televizor şi văitatul nu reprezintă o soluţie.

”Eu îmi doresc din tot sufletul să plece Traian Băsescu, sunt convins că va pleca şi că locuitorii judeţului vor merge la vot pentru a spune ”da”. Nu mi-a plăcut ”da” atunci când a fost folosit în alianţa care l-a scos dintr-o eroare pe acest personaj malefic. Sper că se va repara greşeala, ”da-ul” îl va trimite acolo unde îi este locul, în istorie, din păcate una cu multe lucruri rele. Cred că nimeni de la Ceauşescu încoace n-a fost atât de urât precum este acest personaj, Traian Băsescu. Lumea ne roagă să facem tot ce depinde de noi ca să scăpăm de Traian Băsescu. În iarna trecută am stat cu toţii în frig la mişcările de stradă, toţi am strigat cât am putut ”Jos Băsescu!”, etapele s-au scurs cu repeziciune şi să sperăm că vom avea o toamnă liniştită, iar România va intra în normalitate”, a spus consilierul judeţean PNL într-o conferinţă de presă.

Consilierul judeţean PNL a menţionat că ”atâta vreme cât acest personaj încă mai pluteşte deasupra ţării, nu ne putem aştepta la nimic bun”. ”E viitorul tuturor în joc. Să ne ajute bunul Dumnezeu să scăpăm de această pacoste. Pe zi ce trece disperarea acestui personaj este tot mai mare. Nu mai are ce să le spună oamenilor, cât mai crede că va mai putea prosti acest popor? Acum zice că e o victimă. Când are frâiele puterii în mână este dictator, toată lumea trebuie să bată pas de defilare şi ne conduce cu vaporul lui habar n-am unde, când vede că e slab găseşte motive să devină o victimă. Dacă şi Băsescu este o victimă, Dumnezeu să mă ierte, cine se mai poate plânge în ţara asta de toate avantajele, de toate puterile? Unele constituţionale, iar pe altele şi le-a luat singur. Justiţia a fost aservită, clanurile lui mafiote au prosperat. Am văzut şi găselniţa lor că vara asta se poartă alb, mai degrabă vara asta se poartă altul, cum spunea Dinescu. Îmbracă acelaşi tricou, cred că seara i-l spală soţia şi dimineaţa îl ia iar pe el. Ăla albastru spălăcit. Este jenant, un personaj care nu ne poate aduce niciun fel de imagine externă, dimpotrivă”, a comentat Popescu.

”Sper că şi Parlamentul va găsi o soluţie ca să satisfacă şi meschinăria asta legată de 50 plus unu. Când a rămas în funcţie cu 44% nu s-a isterizat nimeni, n-a făcut nimeni scandal. S-a validat referendumul, inclusiv fixul lui cu 300 de parlamentari. Probabil Parlamentul va găsi o soluţie, spre exemplu să lungească perioada de referendum, două zile, trei zile, cât e cazul, să vină 50 plus unu la vot. Dacă ar fi după mine, aş face votul obligatoriu, cum au Belgia sau Grecia. N-am văzut niciun mare reprezentant al Europei făcând spume la gură că nu s-au prezentat alegătorii la urne în Grecia. Neprezentarea înseamnă practic acceptare, cei care nu vin practic votează cu Băsescu. Nu mergi, îngroşi rândurile celor care îl susţin pe Băsescu. Statul acasă la televizor şi văitatul, că vai ce rău o ducem şi ce prost ne conduc ăştia, ar trebui lăsate deoparte. Am putut sta la mitinguri la minus 30 de grade să cerem plecarea lui. Acum, că e vară, putem rupe cinci minute din viaţa noastră pentru a scăpa ţara de o mare pacoste. Să avem conştiinţa împăcată că ne-am făcut datoria faţă de această ţară. Toată lumea are ocazia să-l taxeze pentru prostiile făcute, dacă stai acasă n-ai dreptul să te vaiţi”, a adăugat el.

Vicepreşedintele PNL BN a afirmat că Traian Băsescu este ”un factor perturbator constant”. ”Trebuie să înceteze scandalurile şi circurile. Un lucru elocvent este ceea ce se întâmplă acum în Consiliul Judeţean, unde în trecut nu se respecta nimic. Acum am intrat în normalitate, şi unii colegi de la PDL au înţeles că putem lucra într-o normalitate. Judeţul ăsta trebuie gestionat, bani sunt foarte puţini iar datoriile enorme. O ţară în care preşedintele e tot timpul cu parul în mână nu cred că prezintă interes pentru mulţi investitori”.

Dorin Popescu a declarat că ”puterile occidentale sunt pe interese”: ”Să nu credeţi că cineva îl susţine pe Băsescu fiindcă e frumos, deştept şi devreme acasă. Este un personaj de care s-au folosit puterile occidentale. Partidul Popular European depinde foarte mult de numărul de europarlamentari pe care îi trimite România. Dacă Băsescu dispare, automat dispare şi PDL şi vor fi foarte puţini reprezentanţi ai acestei părţi în Parlamentul European, unde acum este un echilibru perfect între stânga şi dreapta. PDL votează cu PPE şi e normal că îi ţin pe ei la putere. Să sperăm că în curând va veni la putere în Parlamentul European alianţa formată din liberali şi socialişti. Nu e nimeni îndrăgostit de Băsescu, sunt jocuri politice, luptele din Parlamentul European sunt la fel de dure ca şi în Parlamentul României”.

Popescu a precizat că iniţiativa Guvernul legată de plata TVA-ului la încasarea facturilor este ”o iniţiativă excepţională, o deblocare a mediului economic”. ”Şi scutirea de la plata impozitelor, CAS şi a taxelor sociale pentru cei care angajează tineri până în 25 de ani şi oameni de peste 55 de ani este un lucru extraordinar. Un an de zile scutire, cu condiţia să-i ţii angajaţi doi ani”.

Întrebat ce se întâmplă dacă oamenii s-au săturat de actuala clasă politică, Popescu a răspuns: ”Bun, să-şi aducă klingonieni, marţieni. Am auzit tot felul de discuţii că niciunii nu sunt buni. Importaţi klingonieni! Că sunt ăia, că sunt ăia, tot din România trebuie să alegem, nu avem de unde să aducem alţii impecabili. Nimeni nu e perfect. S-a dovedit ce au făcut ei, vrem să dovedim ce putem face noi, dar trebuie implicare. Să te prezenţi la vot este un minim efort”.

5 comentarii

  • Basescu dar si toti ai vostri ca va ajunge din 90 sau chiar mai mult. Pe voi numai inchisoarea (ca pe Nastase) sau moartea va poate demite din functii?

  • asa cum dvs vreti sa plece basescu,poate asa vrem noi sa terminati tot circul acesta ,e inadmisibil sa nu se gaseasca intr-un partid un om cinstit,ia enumerati cati ministrii a trebuit sa inlocuiti din cauza necinstei lor,sincer,mi-e rusine ca un popor nu e in stare sa va inlature ,ce viitor mai au copiii nostrii? ce exemple dati,ma uit la tv si nu pot sa cred cat puteti minti,nu sunt fan pdl,dar de psd-usl nici nu poate fi vorba,si sunt convinsa ca din 2 rai,poporul roman il va alege pe cel mai putin rau!!! dar nu pe voi!

  • Ne spune domnul Popescu ca s-a făcut o greşală cu susţinerea Alianţei DA a domnului Băsescu. Dar oare s-a pus la punct un sistem ca astfel de greşeli, să nu se mai facă?
    Parlamentarii, consilierii locali şi judeţeini sunt plătiţi pentru a vota şi de multe ori nu o fac, în sfidarea totală faţă de alegători. Ne propuneţi votul obligatoriu iar în schimb oferiti „…dreptul să te vaiţi”. Aşa cum azi, în Parlamentul Romaniei se încalcă principiul votului secret, mâine, ne putem aştepta ca aleşi noştri să ne ceară dovada votului.
    Dacă ar fi să cred ce spune domnul Popescu, votînd DA la referendum dispare PDL, atunci ce politică se va mai face în acestă ţară, fără opoziţie.
    Klingonieni nu avem de unde să aducem şi atunci nu ne rămâne decât să vi-l lăsăm pe Băsescu să vă spălaţi pe cap cu el, fiindcă dumneavoastră alte soluţii nu ne oferiţi, mai buni, mai democraţi nu vă propuneţi să fiţi, singurul lucru ce vi-l doriţi este puterea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.