În perioada în care eram elevă, simpla rostire a numelui Inspectoratului Şcolar Judeţean îmi dădea fiori. Mi se părea ceva extrem de important, solemn, unde se află cei mai buni dintre profesori, cei mai exigenţi şi greu de înduplecat. Pe scurt, eram foarte fericită dacă nu am de-a face cu ei.
După ani buni, în care am trecut de la stadiul de elevă, la cel de profesoară şi apoi de jurnalist, am ajuns să înţeleg că nu e chiar aşa, iar deziluzia mea a fost atunci când am constatat că inspectori au ajuns uneori şi oameni care nu numai că nu erau profesori buni, dar mai aveau şi grave carenţe de exprimare şi chiar de comportament, ceea ce mi s-a părut întotdeauna inadmisibil.
Chiar dacă uneori exagerez (convinsă fiind că e bine să mai pui lupa pe lucruri fiindcă numai aşa se văd lipsurile mai bine) legat de corectitudinea exprimării verbale şi scrise, totuşi eu cred că instrumentul de bază al unui profesor, indiferent de specialitatea lui, este comunicarea. Oricâtă matematică ar şti, un profesor care nu îşi găseşte cuvintele să exprime pe înţelesul elevului ceea ce ştie, nu poate fi un profesor de matematică bun. Aceasta este părerea mea şi o susţin oricând cu argumente.
Pe de altă parte, nu contează ce profesor de română ai avut, dacă te-a învăţat sau nu bine tot ce trebuia. Contează să ai noţiunile de bază, scheletul, şi să construieşti apoi singur. Dacă nu ştii când şi cum se scrie „s-a” sau „sa”, îţi vei da seama din context citind cărţi scrise de autori care ştiu. Dacă nu ştii, înseamnă că nu citeşti. Nimeni nu mă poate convinge că nu e aşa!
Să revin la ce s-a întâmplat astăzi la ISJ. Mi-a plăcut să ascult discursul doamnei Camelia Tabără, scurt, corect, la obiect, cu toate răspunsurile la întrebări rostite sau nerostite. Mi-a plăcut sinceritatea ei, faptul că a recunoscut că e numită politic, dar că în acelaşi timp că vrea să rămână în ISJ dacă va promova concursul pe post (în traducere liberă să intre cu fruntea sus), mi-a plăcut că a spus ce crede ea că nu e în regulă, ce are de gând să facă. Am înţeles tot ce a exprimat în 3-4 minute fără să fiu obligată să ascult „ăăăăăăăăă”, „îîîîîîîîîîîîîîîî”, „deci-uri” şi alte şiretlicuri prin care cei care nu au lexicul suficient de dezvoltat ca să se exprime corent le folosesc să umple pauzele enervante.
În egală măsură mi-a plăcut şi discursul Doinei Pană, o doamnă pe care o stimez pentru decenţă şi sinceritate, dar şi al subprefectului Ovidiu Freţ. Are marea calitate de a nu spune vorbe goale, de a nu se repeta, de a transmite mesaje personale, iar acest lucru îmi place la oricine.
Nu am auzit nimic rău despre alţii, nu am simţit spirit de vendetă, pur şi simplu mi-a plăcut că lucrurile se pot întâmpla normal, fără exagerări, fără promisiuni de care toată lumea uită în secunda doi.
Ceea ce aştept eu de la noul inspector general este să îşi păstreze corectitudinea chiar şi în acest muşuroi de furnici numit ISJ care, de prea multe ori, nu mai este un templu al educaţiei. Mai aştept să apere limba română (deşi specialitatea dânsei este alta), să ceară dascălilor să se comporte ca nişte modelatori de vieţi care nu trebuie să abdice niciodată de la ceea ce contează cu adevărat pentru ca un copac să crească falnic. Şi cu asta am spus tot.
Ce am văzut azi, la ISJ, mă face să cred că nu mă va dezamăgi. Cine ştie, poate datorită felului în care va înţelege să conducă învăţământul din judeţ, îmi va reveni dorinţa de a mă întoarce la catedră. Şi aceasta ar fi, pentru mine, cea mai bună dovadă că a făcut ceea ce trebuie. Îi urez succes.
Cristiana Sabău
Pare nefiresc ca un lucru normal să se poată întâmpla acolo unde totul pare cu susul în jos.
O experienţă deosebită am trăit şi eu azi. Sunt sigur că pe uni vor spune – ei şi.
Dar dragi cititori încercati şi voi să mergeţi pe stradă, să cereţi politicos unui trecător să vă asculte, apoi altuia, apoi unui grup şi tot aşa timp de vreo două ore. Să vezi cum deşi cu păreri diferite poţi găsi puncte comune de interes şi suferinţa în ale politicului.
Am întâlnit trei doamne de vârstâ venerabilă şi am legat o discuţie plăcută în care se completau recipric fără să se suprapună, doamne care mă asigurau că sigur vor merge la vot. Oamei care se opreau din drumul lor să-şi spună păsul şi obida. Un soţ ce smunlge cu furie din mîna soţiei pliantul primit de la mine şi fără să spună o vobă mi-l înapoiază. Soţia îmi mulţumeşte, iar apoi din privire înţeleg că îţi cere scuze.
Nu am terminat pliantele, o să mai merg, o puteţi face şi voi indiferent în ce partid aveţi încrederea şi spranţa de mai bine. Doar aşa prin implicare, mai mult sau mai puţin, putem schimba în bine cîte ceva.
Nu-mi plac pocaitii care impart pe strada pliante.
Daca „ciclopul” se intoarce la Cotroceni, nu va sta mult in fruntea institutiei. Si ar fi culmea ca doamna Tabara sa iasa pe locul 2 la concursul pentru post, fiind singura inscrisa.
Aveti putintica rabdare stimabililor ! Cate intentii bune de inceput nu se transforma intr-o pleiada de rautati in cel mai scurt timp ?Sa fie si exceptii la
psd ? Mi-e greu sa cred mai ales in randurile celor din varful piramidei .Vom trai si ne vom convinge in curand.Pana atunci sa auzim de bine !!
Cum crezi ca era evenimentul, daca nu erau din acelasi partid?
Pertinentă observaţia ta d-le Cican, dar oare la acel concurs de ce nu participă specialişti indiferent de partid. Oare cei care azi aşteaptă să le vină rândul nu sunt complici la acest sistem clientelar, unde valoare este umbrită de procedura de validarea pe post. Tocmai concursul care îi permite ” să intre cu fruntea sus”, poate ştirbii demitatea unei personalităţi.
Mii de scuze domnule Ciocan.