(FOTO-VIDEO) La Ilva Mică a izbucnit un incendiu la o anexă alipită casei de locuit, fiind trimise pentru intervenție echipaje de pompieri de la Sângeorz-Băi, ajutate de SVSU Ilva Mică.
În momentul în care primele resurse au ajuns la locul indicat, incendiul era extins la casa de locuit, cu risc de extindere la alte imobile învecinate, amplasate foarte aproape unul fața de celălalt. Astfel, pentru a lupta cu flăcările au sosit în sprijin pompieri de la Secția Năsăud.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră. A ars în totalitate acoperișul unei case, iar de la acesta s-a extins la alte trei locuințe.
Din fericire, nu au fost victime iar focarele au fost lichidate în limitele găsite, astfel că pagubele de la proprietățile învecinate sunt următoarele: acoperișul unei case de locuit (aproximativ 15%), fațada unei case (izolația, elemente de tâmplărie exterioară și geamuri termopan), respectiv acoperișul unei alte case de locuit (afectat pe o suprafață restrânsă, de câțiva metri pătrați). La acestea două din urmă, pagubele au rezultat din cauza radiației termice a focarelor.
De asemenea, au ars două autoturisme, unul în totalitate, iar cel de-al doilea în proporție de 20-30%.
Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la instalația electrică a unui hidrofor, mai informează ISU Bistrița-Năsăud.
Foto-Video: ISU BN
Adaugă comentariu