Peste 7000 de elevi de ciclu primar, gimnazial, liceal și postliceal din tot județul nu pot face școală online fiindcă fie nu au dispozitive să se conecteze, fie nu au conexiune la internet, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.
”Am avut o discuție cu doamna directoare care mi-a spus că ei fac acasă ore. Am avut o ofertă foarte bună de la partenerii noștri cu care avem contract de telefonie prin care ne puneau la dispoziție o platformă pedagogică online la un preț modic de 50 de euro pe lună pentru toți cei 800 de copii. Am chemat-o pe doamna directoare la o discuție, am întrebat-o dacă este necesar să achiziționăm sistemul respectiv și ne-a spus că nu pentru că, până în momentul de față, se descurcă foarte bine pe sistemele pe care le au dânșii. Eu i-am arătat că în softul respectiv era foarte multă metodologie, foarte multe informații de care beneficiau și profesorii, dar și copii de ea. Din păcate, ea zice că, dacă se ridică situația de urgență din1 5 mai, așa cum se spune, apoi ar fi un abonament pe care ar trebui să îl plătim lunar, de 50 de euro, și ar fi inutil”, a spus primarul comunei Rodna, Valentin Grapini pentru Timp Online.
Întrebat dacă Primăria și Consiliul Local Rodna ar putea să le pună la dispoziție copiilor fără posibilități materiale dispozitive pe care să se poată conecta la nevoie pentru a face cursuri online, primarul a răspuns: ”Cu siguranță. De fapt chiar acum avem 120 de tablete pe care le-am cumpărat prin Programul POCU și pe care le putem pune la dispoziție. Sunt tablete pe care și-au făcut instruirea cei care au urmat cursuri profesionale. Ele rămân în patrimoniul comunei Rodna și pot fi distribuite către copii. Din discuția pe care am avut-o cu doamna directoare mi-au spus că se descurcă foarte bine cu ce au și atunci am renunțat, însă, dacă va fi nevoie achiziționăm câte tablete trebuie pentru toți copii, nu e nicio problemă. Să ne ferească bunul Dumnezeu de măsurile respective, dar noi suntem pregătiți să o facem fără reținere. Toate sumele pe care le-am alocat pentru Sărbătoarea narciselor și Zilele Rodnei s-au rectificat pentru Covid-19”.
Timp Online a contactat-o prin messenger pe Vali Ganea, directoarea Școlii ”Florian Porcius” Rodna ca să afle punctul său de vedere.
”A fost o scurtă discuție. M-a sunat să mă întrebe în ce mod ne desfășurăm activitatea online. La finalul discuției a zis că îmi trimite un mail cu privire la un abonament pentru o platformă educațională, însă nu l-am mai primit mai primit. De tablete n-a fost vorba. Noi ne descurcăm cu predarea online, pe care o facem încă din 11 martie, pe WhatsApp, Messenger și Zoom. Există implicare maximală din partea tuturor cadrelor didactice, iar feedback-ul primit de la elevi/părinți este unul pozitiv”, a scris pe Messenger directoarea școlii răspunzând întrebărilor noastre.
De ce oamenii ajunși în funcții publice mint cum respiră
Acele tablete chiar exista si chiar au fost puse la dispozitia celor care au nevoie de ele. Doar ca d-na directoare care este mai mult preocupată de moda si de modeling si care are sustinerea PNL a refuzat propunerea primarului care este PSD-ist!
Nu cred ca problema este izolata. La fel ca si in alte institutii publice, si invatamantul este dominat de persoane cu moduri de gandire imbatranite. Din nefericire avem fata de acest domeniu o abordare cu pretentii fata de capacitatea celor care modeleaza destine de a alinia rapid la schimbarile din societate. Cea din urma este si adoptarea tehnologiei. Intamplator, desi am background tehnic, am cateva colaborari pe parte educationala si pot sa spun ca de foarte mult timp adoptarea tehnologiei in sistemul de invatamant este blocata tocmai de personele care ar trebui sa o promoveze: cadrele didactice. De multe ori e chiar vina lor intrucat nu doresc sa isi schimbe metodele clasice de predare, nu vor sa reinvete sa predea si se compalc in sistemul vechi de transfer de informatie ( curios chiar la nivel universitar) dar este si vina sistemului ( culmea formata tot din cadre didactice ajunse pe posturi de management) care sunt refractari asupra introducerii unor metode noi educationale. De acceea chiar in unele universitati platformele educationale bazate pe tehnologie sunt mai mult proiecte dezvoltate de persoane prin eforturi mai mult sau mai putin individuale fara a avea sustinerea puternica din partea conducerii si a celorlati colegi. Iata ca si la acest domeniu, problemele nu sunt generate de inexistenta unor resurse ci de mentalitatea oamenilor care se gasesc in sistem. Am vazut in multe cazuri si profesori care sunt dedicati domeniului si care au inteles noul cadru de lucru si cu instrumente ad-hoc ( whatsup, zoom, etc) incearca sa ajute copii sa nu piarda un an. Bravo lor si rusine celor care nu vor sa se adapteze acestor vremuri. COVID nu v-a pleca dintre noi iar impactul lui asupra societatii este amplu si de durata. Cei care nu se vor reinventa vor avea de suferit, numai ca daca respectivele persoane fac parte din sisteme critice ( cu e cel educational) si mai sunt si pe posturi de conducere vor influenta negativ dezvoltarea celor tineri.
,,s-a rupt lanțul de iubire ,și-a-nceput a ruginii….”Cînd cei doi erau pesediști ,lucrurile mergeau strună,colaborarea era perfectă, de cînd doamna preutesă și-a schimbat opțiunea politică,că deh banii și ,,foncția” vin de la putere,hop și neînțelegerile.Necazul e că suferă copii. Lasă Tinule că de-i termină covițul pe ăștia și vin iar la putere ai tăi să vezi cum te sună…
PĂREREA MEA!
Minciuni…alegerile vin, alegerile vin!!!!!!! Încă o data incercam sa denigram pe cineva care face ceva pentru școala de la noi!!!!
Scoala Rodna își face datoria pentru elevii ei și se văd rezultatele, pe când primarul promite și iar promite, 0 fapte și multe vorbe!
Scoala Rodna îsi face datoria pentru elevii ei și se văd rezultatele, pe când primarul promite și iar promite, 0 fapte și numai vorbe!
Scoala Rodna își face datoria pentru elevii ei și se văd rezultatele, pe când primarul promite și iar promite, 0 fapte și multe vorbe!
Doamna profesoară gr.I, doctor în științe, preoteasă, a avut dreptate. Vedeți comunicatele de astăzi legat de învățământ. Nu fiți răi, este director de pe vremea PSD-ului. Conduce două școli, respectiv gimnazială și profesională. Primarii, vin, stau ce stau, dar mai și pleacă. Vali este o intelectuală și nu este la îndemâna oricui să ajungi la acest nivel. Vina ei este că este frumoasă și cochetă! Dar are un suflet mare și nu „vămuiește”. Până atunci puneți mâna pe carte, scrieți corect gramatical și feriți-vă de Covid-19. Nu sunt angajat politic și sunt vechi în sistem. „Vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”! Aviz amatorilor.