Sport

Pietricică de încercare pentru Gloria în Cupa României

Gloria Bistriţa a avut ghinion la tragerea la sorţi a 16-imilor Cupei României-Timişoreana, urmând să întâlnească în deplasare o echipă de Liga I: Ceahlăul Piatra Neamţ, în faţa căreia a pierdut în etapa a 4-a, scor 0-2. Meciul va avea loc în 25 sau 26 septembrie.

Luni a avut loc la sediul FRF tragerea la sorţi a 16-imilor Cupei României-Timişoreana, fază în care participă cele 18 echipe din Liga I şi 14 formaţii calificate în urma desfăşurării etapelor anterioare.

Gloria Bistriţa, care a fost reprezentată de preşedintele Jean Pădureanu, va juca în deplasare cu Ceahlăul Piatra Neamţ, pe terenul de la poalele Muntelui Pietricica. Echipa antrenată de Constantin Enache s-a impus la Piatra Neamţ în faţa Gloriei în 13 august, în etapa a 4-a a Ligii I, cu scorul de 2-0.

Deşi putea nimeri peste un adversar mai slab cotat, din ligile inferioare, Gloria a rămas în urnă alături de alte trei formaţii de primă ligă, iar bila cu numele Gloriei a fost ultima extrasă.

Celelalte partide: Steaua Bucureşti – FCM Tg. Mureş, Olimpia Satu Mare – Rapid Bucureşti, FC Vaslui – FC Botoşani, ACS Berceni – CFR Cluj, Sportul Studenţesc – Oţelul Galaţi, Voinţa Sibiu – Dinamo Bucureşti, CF Brăila – Viitorul Constanţa, Şoimii Pâncota – Concordia Chiajna, CS Turnu Severin – Dacia Mioveni, FC Braşov – Farul Constanţa, Pandurii Tg. Jiu – FC Zagon, Damila Măciuca – Petrolul Ploieşti, Delta Tulcea – Universitatea Cluj, Gaz Metan Mediaş – FC Caracal, CSMS Iaşi – Astra Ploieşti.

Meciurile vor avea loc miercuri 26 septembrie, cu începere de la ora 16.30, cu excepţia celor televizate în direct, acestea urmând să aibă loc în 25/26/27 septembrie. Programul va fi stabilit de Comitetul de Urgenţă al FRF şi comunicat oficial în câteva zile.

În cazul jocurilor care se televizează în direct şi sunt programate în nocturnă, dacă echipa organizatoare nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, meciul se va programa pe terenul celeilalte echipe, dacă aceasta dispune de instalaţie de nocturnă (situaţie în care clubul organizator se schimbă), în caz contrar urmând ca FRF să programeze întâlnirea pe un alt stadion dotat cu instalaţie de nocturnă, pe cât posibil în apropierea sediului clubului care a fost desemnat ca organizator prin tragere la sorţi.

Partidele din şaisprezecimile de finală se desfăşoară în sistem eliminatoriu într-o singură manşă, pe terenul clubului stabilit prin tragere la sorţi. În caz de egalitate după 90 de minute de joc urmează prelungiri şi, după caz, executarea loviturilor de departajare.

Foto ProSport – imagine din meciul Ceahlăul Piatra Neamţ – Gloria Bistriţa, scor 2-0

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.