Hotelul Castel Dracula, aflat în Pasul Tihuța, reprezintă una dintre cele mai frumoase „bijuterii” arhitecturale din zonă, însă, din păcate, a fost închis la finalul anului trecut și nu exista vești despre o eventuală redeschidere.
Legenda lui Dracula este atât de cunoscută în întreaga lume și revendicată de mai multe părți. Opinia generală este că Dracula ar fi locuit în Castelul Bran, dar există și voci care susțin că legenda ar fi pornit din Munții Bârgăului. Oricum ar fi, Dracula este unul dintre cele mai cunoscute personaje din lume, iar povestea sa a inspirat apariția a numeroase cărți, filme sau chiar și jocuri. De altfel, Dracula este un joc foarte cunoscut la păcănele online, si este un titlu de referință în oferta cazinourilor online românești.
Cât privește Hotelul Castel Dracula, trebuie spus că acesta a fost închis în noiembrie 2019 având în vedere costurile mari de întreținere din timpul iernii. Anterior, familia Moldovan, care îl deține, l-a scos la vânzare în 2018 în schimbul sumei de 7 milioane de euro, dar nimeni nu a oferit banii solicitați.
În orice caz, acesta nu este văzut doar ca un simplu hotel, fiind un adevărat punct de atracție în zonă. Construcția a fost realizată undeva la începutul anilor ’80, iar primul nume a fost Hotel Tihuța. Turiști canadieni, americani, irlandezi, englezi, suedezi, spanioli, italieni sau francezi i-au trecut pragul încă din primul an. Astfel, în anii ’80, aici se cazau în jur de 5.000 de turiști străini pe an.
După Revoluție, acest hotel și-a schimbat denumirea în Castel Dracula, iar Ioan Moldovan, fost bucătar și administrator, a devenit proprietar. Chiar și după Revoluție, interesul turiștilor străini era unul ridicat, aceștia fiind majoritari în hotel. De asemenea, autoritățile au dorit să construiască în zonă și un parc tematic Dracula, dar totul a rămas la stadiul de proiect.
În plus, în cadrul acestui complex a fost amplasată inclusiv o statuie a scriitorului irlandez Bram Stoker, cel care a dat naștere legendei Dracula prin romanul pe care l-a scris. De altfel, legăturile dintre acest loc și Bram Stoker sunt destul de puternice. Astfel, fostul șef al turismului județean din Bistrița-Năsăud, Alexandru Misiuga, a fost primul om care a primit titlul onorific de „Baron al Casei Dracula” din partea unei asociații din Londra. S-a întâmplat acest lucru deoarece Misiuga a citit romanul „Dracula” chiar în hotel și a decis că în județ trebuie ridicată o statuie a lui Bram Stoker. La dezvelirea statuii a luat parte atunci inclusiv Padraic Cradock, cel care ocupa funcția de ambasador al Irlandei în România.
Hotelul Castel Dracula se întinde pe o suprafață de 4.097 de metri pătrați, are 66 de camere și terenul aferent este pe o suprafață de 16.576 de metri pătrați. Complexul este construit în stil medieval și dispune de 140 de locuri de cazare, dintre care 3 sunt în apartamente. Lucrările de construcție au durat 7 ani, hotelul aflându-se la o altitudine de 1.116 metri, în Pasul Tihuța din Munții Bârgăului, în Piatra Fântânele. În plus, cei care îl vizitau obișnuiau să facă o vizită și în Vatra Dornei, localitate aflată la o distanță de 37 de kilometri și în care se afla cel mai vechi cazinou din țara noastră.
Oamenii care treceau pragul Hotelului Castel Dracula obișnuiau să meargă în drumeții locale, să facă trasee cu bicicletele, iar pe timpul iernii puteau merge la schi și să profite și de peisajele superbe, având în vedere că lângă hotel se afla un telescaun. Totuși, toate aceste lucruri nu mai sunt posibile în acest moment.
(P)
Comentarii recente