Fostul consilier municipal Filip Moisil a părăsit și ”Pro România”, partidul fondat de Victor Ponta, după ce, în urmă cu un an, a demisionat din PNL și din funcția de ales local. ”E un PSD mai mare”, a spus el.
”Am plecat din Pro România pentru că nu e ceea ce am așteptat eu să fie. Eu am așteptat să fie altceva, un partid de nișă, un partid în care să vină oameni care nu se regăsesc nici în stânga, nici în drepta, un partid de centru. Eu, de fapt, reprezentam centrul în Pro România, dar s-a dovedit doar o păcăleală în care eu am picat. Totuși, nu îmi pare rău, un an de zile am muncit pentru acest partid, însă toți oamenii își dau seama de fapt acum ce înseamnă Pro România: un PSD mai mare, cu câțiva oameni tot din PSD ”
Întrebat încotro se îndreaptă și dacă va mai candida la alegererile locale, el a răspuns: ”Aștept să văd ce se întâmplă pe eșichierul politic. Nu cred că mai candidez. Oricum, și la Pro România am spus că nu candidez, că îi las pe alți colegi pe care i-am promovat. Am oferte de peste tot, inclusiv din partidul din care am făcut parte, dar nu mă mai întorc. O să vedem în viitor ce vor face liderii politici, cum vor încerca să-și adune vechii membri, noii membri, în așa fel încât România să meargă bine”.
Filip Moisil a anunțat în martie 2019 că s-a înscris în ”Pro România”, partid condus la nivel județean de fostul subprefect PSD Grigore Timoce și căruia i s-a alăturat și fostul consilier municipal PSD Cristian Codărean.
De curând, ”Pro România” s-a alăturat PSD și ALDE și a format Alianța pentru Bistrița-Năsăud, urmând să susțină candidații social-democrați și ALDE la funcțiile de primari și să aibă liste comune.
Reamintim că Filip Moisil a fost șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud în timpul guvernării PDL și a mai făcut parte din PNL.
Serios, traseist înseamnă sa pleci de la bine la mai bine. Onoarea și demnitatea e mai presus, decât postarea ta de PNL -st, invidios. MF, Cred ca e printre singurii, politicieni care vede altfel, politica. In rest e plin de postaci, PSD, PNL și independenți.
Ponta e terminat ca lider politic. Nu poti sa fi un plagiator ordinar, desi mai sunt si altii in situatia lui, dar nu incadreaza pentru un lider si sa fi si un mitoman prin excelenta. Lumea deja-l cunoaste si toti se feresc de el. Partidul asta a fost creat de el numai pentru el, crezand ca poate pacalii lumea la infinit. Nu mai merge, mergea pe vremea lui Iliescu, dar a trecut ceva timp si se mai desteapta unii, iar d-ul Moisil e si el gata si mai bine s-ar apuca de crosetat pulovere.
Mor de ras cand vad comentariile. Aceeasi persoana cu atatea nume, conspirative
Te asteptam la strans peturi si gunoaie de pe vale. Dupa o practica de minimium cinci ani la verzii din BN te vom promova sa candidezi la Vascauti . E bine asa politruc de doi bani ?
bleah….!!!