Actualitate

Primăria Bistrița va angaja fără concurs și pe durată determinată încă 13 îngrijitoare pentru creșele din oraș

Primăria Bistrița va mai angaja fără concurs și pe durată determinată încă 13 îngrijitoare pentru cele cinci creșele din oraș pentru a putea aplica măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În raportul transmis Consiliului Local, directorul Direcției de Sănătate Bistrița, Adriana Valea, a explicat că se impune prezența a cel puțin patru persoane la fiecare grupă față de trei câte sunt în prezent. Două persoane vor veni la serviciu de la ora 6,00 și două persoane de la ora 10,00. Îngrijitoarele vor prelua copiii întrucât accesul aparținătorilor/ părinților în interior nu mai este permis, iar copiii trebuie primiți individual de către o persoană desemnată și preluați de către părinte la ușa unității, iar contactul dintre persoanele din grupe diferite trebuie evitat.

Potrivit prevederilor art. 27 din Legea nr.55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, există posibilitatea angajarării de personal fără concurs, pentru o durată determinată, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pentru plata acestora există bani fiindcă activitatea din creșe a fost suspendată în perioada 11 martie 2020- 19 iunie 2020, personalul din creșe beneficiind de șomaj tehnic, și în acest fel, s-au făcut economii la cheltuielile de personal, economii care ar acoperii fondurile necesare pentru salarizarea personalului suplimentar.

La Bistrița sunt în prezent 13 grupe de copii în cele 5 creșe.

17 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.