Social

Șoferul care a intrat cu tot cu mașină în lacul Colibița, amendat cu 6.500 de lei

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa s-a autosesizat în urma apariției în spațiul public a unor fotografii care surprindeau un șofer intrând cu tot cu mașină în lacul de la Colibița, în data de 30 august.

Reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au sesizat instituțiile competente, în vederea identificării persoanei. În cursul zilei de 31 august, Inspectoratul de Poliție Județean a comunicat identitatea persoanei, un locuitor din Prundu Bârgăului.

”Inspectorii din cadrul instituției noastre i-au aplicat acestuia amendă contravențională, în valoare de 6.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii Apelor, accesul autovehiculelor și al utilajelor în cursurile de apă, în lacuri sau pe malurile acestora, fiind interzis. Apreciem implicarea cetățenilor în sesizarea oricăror împrejurări, care reprezintă factori de risc pentru calitatea apelor. Doar printr-o strânsă colaborare, putem identifica situațiile în care se produc încălcări ale legislației în vigoare”, se arată într-un comunicat al ABA Someș-Tisa.

7 comentarii

  • Asta a intrat cu rotile masinii in lac.
    Intre timp, tone de cacat se scurg zilnic in tacere in lac prin zeci sau sute de conducte.
    Apa este buna !

    • Viorele, daca cineva face o ilegalitate…asta inseamna ca toti avem voie sa o facem?? ca din acel moment toti trebuie sa facem ce faca aia???
      Asta inseamna neam prost, daca cineva face ceva gresit, repede trebuie sa ne luam dupa el, ca doar a scapat fara puscarie (deocamdata).
      Iti dau dreptate ca se intampla o mare ilegalitate in legatura cu rahatul la Colibita, dar asta nu inseamna ca de maine toti avem dreptul sa mergem sa ne CAC*M in el de lac

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.