Actualitate

Pro România + ALDE = Pro România Social-Liberal la alegerile parlamentare

Pro România şi ALDE vor avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare din 6 decembrie, sub denumirea Pro România Social-Liberal, au anunțat liderii celor două partide, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, care vor candida la Camera Deputaților, respectiv Senat.

Unirea forţelor Pro România şi ALDE vine ”în contextul în care cele două mari partide pe scena politică, PNL şi PSD, au arătat o dorinţă de a înlătura formaţiunile politice mai mici”.

Pe lista candidaţilor noului partid Pro România Social-Liberal la parlamentare nu va fi paritate, reparţia pe liste urmând să fie Pro România 60% – ALDE 40%.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a discutat cu liderul PSD Marcel Ciolacu, care i-a propus nu doar să fie pe listele la parlamentare, ci şi că doreşte o fuziune între PSD şi ALDE. Tăriceanu a precizat că a refuzat oferta în primul rând pentru că era o distanţă ideologică prea mare între cele două partide şi în al doilea rând pentru că nu a dorit să îi lase pe ceilalţi colegi în urmă, atunci când vine vorba de candidaturile la alegerile parlamentare.

În județul nostru, Pro România și ALDE fac parte din Alianța pentru Bistrița-Năsăud (alături de PSD și, în cazul municipiului Bistrița și Consiliului Județean, și alături de UDMR) în consiliile locale și CJ.

2 comentarii

  • Voi nu mai știți cum să luați osul,târziu domnilor, o să vă mai dăm o lecție la parlamentare, după care nu o să mai auzim de voi. Avem nevoie de oameni tineri care stiu ce trebuie facut pt țară. Voi toate partidele vechi ați jefuit si ați făcut românii să fie sclavi Europei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.