Actualitate

Ioan Turc: PMP nu poate fi îndreptățit să ceară atât de multe lucruri ca și cum ar fi câștigat alegerile în județ

Președintele PNL Bistrița-Năsăud și totodată primarul ales al Bistriței, Ioan Turc, a declarat că liberalii au avut până acum două întâlniri cu președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, pentru a forma majorități în consilii, însă acestea nu au dus deocamdată la niciun rezultat, poziția acestuia nefiind una ”rezonabilă”.

”Am avut o întâlnire cu USR-PLUS. Lucrurile s-au desfășurat normal, fără nuanțe. Am avut două întâlniri și cu PMP, dar, deocamdată, nu am ajuns la un acord. Vreau să fiu foarte limpede: îmi doresc o alianță cu PMP pentru CJ și îmi doresc, acolo unde putem, unde aritmetica ne permite, să ne coalizăm pentru a avea majoritate în cât mai multe consilii locale. Ceea ce nu pot accepta este a răsturna, de fapt, rezultatul alegerilor pentru că PMP nu a câștigat aceste alegeri. Eu nu pot cauționa un partid prin înțelegeri la masa verde de natură să altereze voința cetățenilor. Am văzut și eu acele pretenții ale domnului Simionca, cu 21 de primării unde ar trebui să ajutăm PMP să-și pună viceprimari, mai nou vor viceprimar și la Bistrița, și la Beclean, vicepreședinte la CJ. Câștigați alegerile, domnule!”, a spus Ioan Turc la BEX TV, într-o emisiune moderată de Simona Bozbici.

În ce privește pretențiile lui Ionuț Simionca legate de Autostrada Nordului, Turc a răspuns: ”E o temă pe care domnul Simionca a apucat-o de coadă într-un scop 100% propagandistic”.

”De ce spun asta? Tema Autostrăzii Nordului este foarte veche. Procedura pe care a început-o un anumit grup din care face parte și domnul Simionca este tot la Parlament. Între timp, Ministerul Transporturilor – am avut o discuție imediat după ce PNL a preluat puterea – a demarat procedura pentru studiul de fezabilitate. Noi suntem în interiorul acestei proceduri. În urma studiului se va decide dacă va fi autostradă, dacă va fi drum expres sau dacă se va merge pe variantă mixtă, adică dacă pe anumite porțiuni să fie autostradă, pe anumite porțiuni drum expres. Tot imediat după alegeri, l-am rugat pe ministrul Transporturilor și pe primul ministru să fie de acord cu principiul ca, după ce procedurile tehnice vor fi fost încheiate, adică studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, lucrările să înceapă cu prioritate pe segmentul drumurilor de centură, inclusiv pentru drumul de centură al municipiului Bistrița. Se lucrează și la documentația pentru drumul rapid Dej- Cluj, iar acest lucru presupune că, de la Bistrița la Cluj, vom avea o soluție de drum rapid. În ce privește drumul rapid Suceava – Bistrița – Baia Mare, el ne va lega de rețeaua de drumuri și autostrăzi din Europa pentru că, pe relația Petea – Satu Mare, vom avea acces la infrastructura de autostrăzi din Europa. Autostrăzile nu se construiesc prin legi. Spitalele, școlile nu se construiesc prin legi. În Parlament, pur și simplu ai pârghii pentru a reglementa diferite domenii. Poți avea Legea învățământului, o lege a sănătății, dar nu o lege prin care să faci un spital. Este aproape ridicol. Autostrăzile, drumurile, infrastructura de sănătate se fac prin extercitarea de către Guvern a prerogativelor. Parlamentul are altă menire. La propagandă, unii sunt foarte buni sau încearcă să fie”, a mai spus Ioan Turc.

Întrebat dacă tema Autostrăzii Nordului a fost abordată la negocierile locale între PNL și PMP, Ioan Turc a răspuns: ”La negocieri, nu am vorbit deloc despre Autostrada Nordului, am discutat despre modalitatea în care putem ajunge la un consens prin susținerea reciprocă în anumite UAT”.

”Când am ajuns la discuții despre majoritatea în CJ, lucrurile s-au cam blocat pentru că domnul Simionca, de fapt, condiționează realizarea unei majorități între PNL și PMP în CJ de susținerea de către PNL ca PMP să aibă viceprimar la Bistrița și viceprimar la Beclean. E aberant pentru că se știe foarte bine că noi avem un acord cu USR-PLUS, iar în urma acordului respectiv, USR-PLUS îi revine un portofoliu de viceprimar la Bistrița, iar în ce privește Becleanul scorul PMP a fost unul slab. În condițiile în care raportul de forțe e de 3 la 1 nu poți să vii și să ceri susținerea de către majoritate în raport cu minoritatea pe care o reprezinți pentru ca minoritatea să iasă în câștig. Sigur că în politică sunt permise multe. Eu cred – și i-am spus-o și domnului Simionca – că trebuie să urmărim modul în care oamenii au votat. Peste tot unde PMP are un consilier local în plus, absolut peste tot, noi, PNL, suntem de acord să formăm o majoritate dacă aritmetic este posibil, și să susținem ca PMP să își promoveze un viceprimar.

Pentru CJ, propunerea noastră a fost majoritate, urmărirea unui proiect administrativ comun și susținere reciprocă a unui vicepreședinte din partea PNL și a unui vicepreședinte din partea PMP.

Domnul Simionca spune că putem să o facem la CJ dacă le dăm viceprimar la Bistrița și la Beclean. Nu au obținut un număr de voturi suficient de mare pentru ca o asemenea înțelegere să fie și corectă din punct de vedere politic. Exclud Bistrița și Beclean, categoric. Majoritățile se fac atunci când actorii care intră la negociere își doresc cu adevărat ca aceste majorități să fie constituite. Eu în continuare aștept ca domnul Simionca, ca PMP, să demonstreze că își doresc să vină alături de PNL și împreună să constituim o majoritate la CJ și majorități în cât mai multe consilii locale. Nu am capitulat. Încă aștept o poziție rezonabilă a domnului Simionca în așa fel încât să putem face o înțelegere corectă”, a declarat el.

În privința protocolului național între PNL și PMP, Turc a spus că acesta este unul generalist. ”Se pare că nu există niciun fel de directivă cu adevărat fermă de la nivel central pentru organizațiile PMP. Cel puțin la Bistrița nu văd acest lucru. În orice modalitate de calcul am intra, PMP nu poate fi îndreptățit să ceară atât de multe lucruri ca și cum ar fi câștigat alegerile în Bistrița-Năsăud. Partidele cresc greu, cresc ciclic, e nevoie de multă muncă, e nevoie de un electorat fidel care să te susțină, iar în lipsa unei susțineri consistente, eu nu cred că masa verde trebuie să fie târgul unde, de fapt, aritmetica electorală să fie inversată”.

Ioan Turc a reamintit că și înainte de alegeri, Ionuț Simionca și-a dorit o alianță cu PNL, dar numai în condițiile în care el ar fi urmat să fie candidatul alianței la funcția de primar al Bistriței: ”La acele discuții, domnul Simionca a cerut să facem un sondaj ca să vedem cine e mai bun. I-am spus: haideți cu sondajul și, dacă sunteți mai bun în sondajul dumneavoastră, eu mă retrag și vă susțin! Dar nu am văzut sondajul. Eu aveam deja sondajele mele, făcute de case serioase, comandate de PNL. Nu mai avea niciun sens să ne cheltuim banii pentru un sondaj comun”.

În ce privește negocierile, Ioan Turc a spus că acestea pot fi duse la bun sfârșit dacă PMP are ”o abordare rezonabilă”

”În momentul în care tehnic va fi posibil, va exista un calendar pentru tot județul de depunerea jurământului de către consilieri și care va fi respectat. Ce o să se întâmple cu fiecare în parte e o altă discuție. Sunt situații unde noi avem majoritate singuri, altele unde putem constitui majorități. Sper că vom reuși printr-o abordare rezonabilă”, a conchis el.

Reamintim că deputatul PMP Ionuț Simionca a declarat într-o conferință de presă că PNL este opțiunea nr. 1 pentru formarea majorităților, însă numai dacă liberalii îndeplinesc următoarele condiții: deblocarea în Parlament și votarea legii privind Autostrada Nordului, care include și drumul de centură al Bistriței; vicepreședinte la Consiliul Județean; viceprimar în Bistrița; viceprimar în Beclean; 21 de viceprimari la nivel de comune. Întrebat dacă ia în calcul să facă majorități cu PSD, Ionuț Simionca a răspuns că nu exclude nici această variantă.

https://www.facebook.com/BistritaExpress/videos/255427412523104

CITEȘTE ȘI:

10 comentarii

  • Dl Turc, sa va apucati de treaba…biatritenii,cetatenii nu alegatorii , o sa tina dub lupa aceasta administratie pentru ca promisiunile sunt multe si asteapta munca si rezultate……dumneavoastra sunteti sub lupa alegatorilor mai mult decat oricate alt primar de pana acum….

  • Dle Turc, dvoastra vorbiti de realizarile PNL BN ca si cum ar fii ale dvoastra personal. Va reamintim ca de mai bine de 20 ani ati fost platit din banii cetatenilor si ati muncit la stat!
    Cu ce ati iesi oare in evidenta?cu nimic .
    Si acum, la aceste alegeri, partidul PNL a fost cel care va tras in sus.
    In ceea ce priveste PMP este invers, dl Ionut Simionca a fost cel care a tras partidul in sus, deci concluzia : a muncit mai mult!

  • De la PMP cel mai potrivit pt fotoliul de viceprimar este dr Pintea -el este un bun manager- s-a văzut câte lucruri bune a făcut când a fost Secretar de Stat la Ministerul Sănătății. Ei..ei.. cum nu se apreciază oamenii de valoare.

    • Domnul Doctor Pintea este membru în Consiliul Județean. Deci nu ar avea cum sa fie Viceprimar cum va doriti .

  • Băi cat tupeu poate avea acest individ ,zis Simionca care credeam ca e cu bun simț sa vi sa ceri atâtea funcții, bai Simionca daca esti asa avar o sa ai la parlamentare 2 % ,o sa pup i parlamentare le la sf asteapta,stai in banca ta ca ajunge ce ti se ofera ,bun raspuns dat de d l primar si corect,ptr matale d le Simionca sunt anti politic

  • Inainte de alegeri ne spuneau ca sunt cu mult inaintea candidatilor PNL atat la Bistrita cat si la Beclean, acum pierzatorii alegerilor INCULTUL simionca si MiNCINOSUL fara scrupule carcu caius nici nu stiu sa negocieze- ori cum vor ei ori deloc- dezgustatori, specimene umane de cea mai joasa speta!

    • Poziție de o normalitate evidentă.
      Dacă mai insistă şi cere, dlui Simionca să i se arate civilizat uşa, probabil cea din spate a PSD-ului o cunoaşte. Să-şi convingă alegătorii că ultimii , care ar trebui la nivel politic să fie în teorie un gen de „duşmani de moarte”( PMP s-a născut după ce PSD a încercat să-i fure mandatul democratic de atunci dlui Băsescu).
      Dacă a promis unora sau altora una alta..asta e. Nu a câştigat, nu pot să livreze marfa promisă.
      Singura poziție rațională, cea expusă de dl Turc. Poziții acolo unde au câştigat popular în unitățile electorale, viceprimari-primari doar acolo unde au avut un scor electoral mai mare.
      Nu îi convine?
      Perfect, deocamdată sunt liberalii care au cuțitul şi pâinea la mână acolo unde au vot majoritar, aşa a hotărât populația. Nu cu îmbârligăturile populist-oportuniste va avansa oraşul dl Turc ci cu mintea clară a inginerului de la USR-PLUS.
      Ah, da postulul de consilier e meritat.
      Cetăţenii au hotărât colectiv.
      Dar nu cel de viceprimar.
      Sunt alții mai buni.
      So, astalavista..la.alegerile următoare municipale, dl Simionca are şansa de a demonstra că e un bun consilier local(proiecte fezabile propuse , votate etc).
      Excelentă comasarea, urmează, perioada de reevaluare a performanței la nivel individual a angajaților din primărie.
      Aş recomanda dlui Turc să angajeze o firmă specializată în Resurse Umane care să evalueze cu mijloace ştiințifice calitatea angajaților. Ideea e să creeze o rețea de oameni competenți la primărie care să permită schimburi de informaţie la toate nivelele pe orizontală, tendința.într-un sistem clasic e că apar aşa numiții botlleneck a căror dispariție din organigramă ( demisie, plecare la pensie, transfer, corupţie) creează premisele clasice ale disfuncțiunilor sistemice. Cade un om, cade tot departamentul.. nu trebuie să fie aşa tot timpul trebuie avut în vedere rezerve, circuite alternative, proceduri transparente.

  • Bunul simț, moralitatea, respectul față de alegător, corectitudinea – omului politic – impune omului politic, partidului PMP, să respecte VOTUL alegătorilor. La aceste alegeri votul majoritar a fost acordat PNL și alianței sale. Ionuț, Simionca Ionuț, NU fi măgarul politician băsist tradițional. Bistrițenii NU te-au votat nici pe tine, nici pe PSD-eu! Nu te PIȘA contra vântului politicii; poate îți vine pișatul pe nădragii politicii din care vrei să-ți duci existența. Respectă VOTUL. Dacă TU ai fi câștigat alegerile și ar fi venit niște neica-nimeni precum ALDE și POR etc. să-ți f _ _ ă încrederea acordată de electorat, cum te-ai fi simțit?
    Fi ÎNȚELEPT, susține formațiunea politică care a câștigat alegerile și nu te pișa contra voinței rezultatului votului.
    Rezultatul votului, spune așa:
    Bistrițenii lui Crețu dragi, s-au săturat de PSD, ALDE, PRO, PRM, PMP, Voiculescu, Ponta, Năstase, Dragnea, Dăncilă, etc.
    Susține câștigătorii, nu deveni antipatic, nesuferit.
    Fi DEȘTEPT, nu IMPERTINENT!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.