Actualitate

Școala online, prelungită până în 8 februarie. Cum vor fi susținute examenele

Învățământul online va fi prelungit, prin ordonanță, până în data de 8 februarie a.c., a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu care a pregătit documentul pentru a se prezenta cu el în ședința de Guvern.

”Vom avea o ordonanță de urgență prin care putem să continuăm învățământul online. Așa cum am început semestrul întâi, cu siguranță îl vom termina, online. Speranța și dorința noastră este să organizăm semestrul doi într-o manieră clasică, dar el trebuie finalizat. Ca să poată să fie finalizate e nevoie de o schimbare la legea 55, care dădea dreptul ministrului Educației să decidă trecerea în online până la 31 decembrie 2020. Am fost pus în fața unei întrebări: Am refuzat acest lucru și am spus . Îl inițiem până în data de 8 februarie. Deci cu bună știință mi-am am redus dreptul de a decide peste data de 8 februarie învățământului online”, a spus Sorin Cîmpeanu, afirmând că prin acest fapt arată clar că își dorește deschiderea școlilor.

Întrebat dacă ia în calcul renunțarea la examenul național pentru clasa a opta, ministrul Educației a spus că examenele se vor da ca și până acum.

„Nu am anunțat până acum și avem deja mai puțin de 6 luni până la organizarea examenului de Evaluare Națională. Examenele naționale trebuie să se deruleze. S-au derulat și în 2020. Ne dorim să se deruleze în maniera pe care acum o cunosc elevii. Dacă vor fi necesare schimbări vă asigur că aceste schimbări vor fi făcute în interesul elevului”, a mai spus Cîmpeanu.

După adoptarea OUG, Cîmpeanu a subliniat că „nu avem un rezultat cu privire la disponibilitatea personalului din îmvăţământ de vaccinare”.

„Sunt 340.000 de angajaţi în sistemul naţional de educaţie. Am lansat o interogare, aşteptăm raportările numerice cu privire la disponibilitatea de vaccinare până la data de 15 ianuarie, orele 16.00, acesta va fi rezultatul, nu acele sondaje realizate pe eşantioane mici.  Deci până în 15 ianuarie, orele 16.00, vom avea disponibilitatea de vaccinare a celor 340.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ. Am precizat că răspunsul privind disponibilitatea de vaccinare nu constituie nicicum o obligaţie de vaccinare, dar pe baza acestui rezultat va putea fi prgătit numărul de doze, precum şi ordinea, prioritatea acordată personalului din învăţământ pentru vaccinare, care sunt convins că va fi corelată perfect cu importanţa educaţiei, importanţa deschiderii şcolii în regim clasic”, a susţinut ministrul Educaţiei.

Cîmpeanu a explicat că după jumătatea lunii ianuarie, când vor exista date privind evoluţia epidemiologică după vacanţa de iarnă, dar şi privind evoluţia campaniei de vaccinare, precum şi raportările legate de cei care s-au aflat în dificultate în urmărirea procesului de învăţare online, se va face o analiză, iar decizia privind o eventuală redeschidere a şcolilor va fi luată în ultima decadă a lunii.

„Nu excludem niciun scenariu care va rezulta în urma unei analize făcute responsabil şi profesionist, cu toate aceste date la dispoziţie”, a afirmat el.

Întrebat dacă se ia în calcul o redeschidere a şcolilor mai devreme de 8 februarie în localităţile în care rata de infectare este sub 1,5 la mia de locuitori, Cîmpeanu a replicat: „Atunci când am precizat că nu excludem niciun scenariu care va rezulta în urma acelei analize responsabile şi profesioniste implicit am spus că luăm în considerare şi scenariul în baza căruia dăm prioritate celor mici din grădiniţe şi învăţământul primar, şi scenariul în care dăm prioritate zonelor cu rată de infectare mai scăzută, şi scenariul în care prioritizăm elevii care vor susţine examenele naţionale şi scenariul în care, Doamne ajută, vom putea deschide toate şcolile din România”.

El a precizat că în 29 ianuarie elevii intră în vacanţă, astfel că un astfel de scenariu nu se poate aplica mai devreme de 8 februarie.

3 comentarii

  • Alt nume de ministru , mentalitati pastrate . Aceasi Anisie cu alta palarie.Ieri , alaltaieri , spunea ca va lua in calcul modelele altori tari aflate in situatii similare.Vad ca nu s-a gandit nici un pic la Ungaria sau Bulgaria tari „AFLATE PREA APROAPE SI GREU VIZIBILE”. Cum sa imitam noi pe altii ?. Suntem originali cu orice pret. Memorie scurta dar „stabila”! Altfel e bine , mai ales pentru cei mici…

  • Va dati seama cata economie au facut unitatile scolare , cu faptul ca nu au folosit energia termica si calorica din scoli cu iluminatul salilor de clasa si au tinut caloriferele doar la limita de neinghetz… sau acolo unde caldura este cu sobe cu combustie pe lemn, nefolosindu-le . Ce bine ar fi ca anul scolar, sa se desfasoare exclusiv intre 01 martie – 1 decembrie al fiecarui an si VACANTA MARE sa fie iarna si nu vara ! Uitati ca se poate .

  • Ministrul Educatiei tocmai a anuntat ca nu depinde de el redeschiderea scolilor , de unde putem deduce fiecare „ce putem” . Eu cred ca e sincer azi , zilele trecute crezand si dansul ca are de spus ceva , a promis , dar ulterior a observat cu surprindere ca e ministru numai de forma si nu si de facto. Cica , decizia ar apartine Comisiei pentru situatii de urgenta si nu ministerului , chit ca nu suntem in stare de urgenta …Asta-i situatia draga Mary.Statul e sarac , nu are bani pentru testarea personalului didactic , nici chiar cu teste rapide. Abia , abia reuseste sa asigure salariile parlamentarilor si guvernantilor si cu eforturi de nedescris , pensiile speciale …

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.