Actualitate

Două tinere din Franţa fac voluntariat la Bistriţa. Au grijă de copii abandonaţi

Au venit tocmai din ţara lui Balzac să facă voluntariat la noi. Vorbim despre două tinere din Franţa care activează în cadrul Fundaţiei Inocenţi. Una dintre ele ale 21 de ani, cealaltă 19, dar acest lucru nu le-a împiedicat să îşi lase familia timp de un an ca să înveţe la noi să aibă grijă de copii abandonaţi. Acest lucru va conta în momentul în care se vor angaja în ţara lor.

Tinerii străini cu inimă mare demonstrează că sunt în stare să facă o faptă bună. Îi găsim peste tot, în spitale, în orfelinate.

Chloe are 21 de ani. A venit la Bistriţa tocmai din Franţa. Va sta la noi timp de un an ca să aibă grijă de copii bolnavi sau abandonaţi în spital. A absolvit un liceu de servicii sociale rurale şi, cum nu şi-a găsit de lucru în Franţa, s-a gândit că un an de voluntariat în România îi vine ca o mănuşă pentru carieră. Ştia despre ţara noastră din vacanţele petrecute împreună cu tatăl ei în România.

“Am mai fost în România de trei ori împreună cu tatăl meu. Veneam în vacanţă. Am ales să fac voluntariat aici pentru că eu cunoaşteam ţara, dar şi pentru ceea ce fac cei de la Fundaţia Inocenţi. Am grijă de copii abandonaţi din spital şi din centrul de plasament. Voi primi un certificat european. Certificatul îmi va valida competenţele pe care le voi dobândi aici şi îmi va fi de ajutor în Franţa pentru ca mai târziu să îmi găsesc de lucru pe baza compeţentelor pe care le-am dobândit aici”, ne-a declarat Chloe Bonnin.

Din cauza lipsei de personal, asistentele sau infirmierele de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa au prea puţin timp să se ocupe de cei mici, aşa că voluntarii sunt mană cerească.  Este şi cazul lui Jessie, o tânără de 19 de ani, tot din Franţa, care a terminat un colegiu de asistente. A venit la Bistriţa să facă voluntariat şi pentru un schimb de experienţă.

Directorul Fundaţiei Inocenţi, Marin Mic, le admiră fetelor curajul de a sta departe de casă timp de un an. El susţine că ele au ce învăţa de la români, dar şi românii de la ele.

“E un program care le ajută şi pe ele să dobândească cunoştinţe noi într-un mediu diferit. De asemenea, se formează profesional, lucrează cot la cot cu colegii noştri, atât la spital cu copiii abandonaţi, cât şi cu copiii cu dizabilităţi la o unitate de ocrotire. Stagiul lor este de un an”, spune Marin Mic.

Pentru efortul lor, tinerele vor primi un paşaport european al compeţentelor în care vor fi menţionate aptitudinile dobândite în perioada în care au făcut voluntariat.

Cele două tinere vor fi prezente la Gala Moş Nicolae pentru copii cu dizabilităţi care va fi organizată şi anul acesta în data de 6 decembrie. Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României va fi prezent la evenimentul în care se vor strânge bani pentru copii.

3 comentarii

  • Felicitari d-soarelor !!! sincere felicitari , ma repet ptr. ca ceea ce fac ele este un lucru frumos , greu si neplatit !!! Dar ………si spun inca odata dar : ma simt ca si cum asi trai intr-o tara Africana . am putut si eu pleca ca voluntar in tari ca Mozambic, Gongo, Mauritania , Mali , Sierra Leone etc …..ptr. diferite scopuri . si primeam la sfirsit certificate si alte prostii. Si intreb :oare noi nu ne putem ajuta semenii nostrii[copii , oamenii batrini…..] ?????? trebuie sa vina altii ???ca v-am spus , ne apropiem tot mai mult de tari din lumea a treia . va place ?? sau Guvernantilor le place asta ?? Dar Primarului din Bistrita i place asta ??? se simte bine ? ca vrea ca Bistrita sa fie un oras European .

    • Domnule Raul, cred ca exageram putin cu utilizarea cuvantului „european“ ca si cum Romania in Europa ar fi ca Alice in Tara Minunilor (ma rog, si acolo erau probleme). Avem si noi voluntari care se ocupa de copii si daca vin si din Franta, nu inseamna ca suntem o tara din lumea a 3-a. Cred ca peste tot in Europa sunt copii abandonati, nu doar la noi. Si eu cred ca cele doua fete sunt dragute, ar n-as zice ca fac un lucru iesit din comun, dincolo voluntariatul este ceva normal, dupa cum spuneau si ele, le ajuta profesional. Deci hai sa nu sarim cu laudele in mode exagerat. Desi sunt sigura ca nu oricine are un caracter uman potrivit pentru a face voluntariat, trebuie sa ai si putina vocatie pentru asa ceva. Unii nu se comporta uman nici cand sunt platiti pentru asa ceva, ce sa mai spunem de voluntariat. Oricum, e bine ca se promoveaza voluntariatul, sunt multi copii care au nevoie de putina fericire in lumea asta, pacat ca nu o pot primi de la parintii lor. Copilaria ar trebui sa fie o varsta lipsita de orice suferinta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.