Primarul Bistriței, Ioan Turc, spune că preluarea de către municipalitate a clădirii fostului Cinema 23 August de pe Bd. Republicii este aproape gata, iar în scurt timp va fi creionat un proiect care vizează teatrul bistrițean.
”Îmi exprim bucuria cu privire la ritmul în care a mers transferul fostului Cinema 23 August către municipalitate. Protocolul de predare-preluare a fost întocmit și transmis de RADEF RomâniaFilm, urmând ca noi foarte repede să actualizăm situația juridică a imobilului în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Se lucrează la acest lucru, imediat ce actualizarea va fi finalizată semnăm preluarea cinematografului. Documentele sunt la noi. Ceea ce a trenat zece ani de zile a fost rezolvat în trei luni”, a afirmat primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.
El a precizat că, în urma unei discuții avute cu regizorul Radu Afrim, va fi gândit un proiect de fond legat de viitorul teatrului bistrițean. ”Săptămâna viitoare domnul Radu Afrim va fi în Bistrița, vom clarifica termenii colaborării, una reală nu pe mici proiecte”, a spus Ioan Turc.
În luna mai, Consiliul Local Bistrița a aprobat preluarea fostului Cinematograf 23 August, de pe Bulevardul Republicii, din proprietatea Statului Român si administrarea RADEF RomâniaFilm în domeniul public al municipiului Bistrița.
E bine ca se rezolva in 3 luni ce n-a reusit Cretu in 3 mandate. Mie imi place altceva la primarul Turc. Chiar daca la inceput spunea ca ar putea fi o parcare in spatele cladirii lasate de izbeliste, daca lumea a cerut salvarea cladirii, a tinut cont de asta. Nu a mers cum a facut Cretu cu partia, in pofida tuturor. Asta inseamna flexibilitate, nu fixism gaunos.
Felicitari si spor la realizarea acestui frumos si binemeritat proiect pentru Bistriteni si nu numai.
Chiar dacă initial intentia primarului Turc era demolarea clădirii pentru a face loc unei parcări, se pare că acest lucru nu este posibil deoarece Legea nr.303/2008, in baza căreia se face transferul prevede faptul că sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor ”RomâniaFilm”, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective, iar acestea sunt obligate ca în termen de maximum 4 ani să asigure prin investiţiile necesare reabilitarea, dotarea şi modernizarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic preluate. Asadar, conform legii primarul Ioan Turc nu are altă alternativă decât să reabiliteze clădirea. De fapt, el a identificat ca destinatie pentru clădirea fostului cinematograf 23 August care după ce va fi consolidată, refăcută, si adaptată, aceasta să devină sediu pentru teatru permanent la Bistrita. Totusi, pentru ca fostul „Cinema 23 August” să devină un teatru functional cu dotări la nivelul standardelor actuale inafară de consolidarea si reabilitarea clădirii este necesar ca in prelungirea sălii de spectacole actuale, in locul anexelor dinspre strada Lupeni să fie construită o clădire nouă pentru scenă prevazută cu toate dependintele necesare , inclusiv o fosă pentru orchestră, dar si cabine pentru actori. In acest sens, pentru a se integra in arhitectura zonei, turnul scenei ar putea fi imaginat astfel incât să imite „Bastionul Măcelarilor” din sistemul de aparare al vechii cetati medievale a Bistritei. De asemenea, in partea dinspre curte a salii actuale, ar putea fi extins un foaier amplu pentru public prevazut si cu spatii pentru garderobă.