Social

Bărbați prinși băuți la volan și fără permis. Un tânăr recidivist, în arest

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat un șofer fără permis de conducere care se afla sub influența alcoolului.

În Tureac, polițiștii au oprit pentru control, duminică 15 august, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani din Ciosa.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și ulterior a fost dispusă reținerea pe o perioadă de 24 de ore a tânărului. Acesta a foste prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Față de tânărul de 22 de ani din Ciosa a fost luată măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Tânărul este cercetat într-un alt dosar penal întocmit la începutul lunii august 2021, cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Totodată, acesta a fost condamnat în anul 2020 pentru infracțiuni la regimul rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

Băut la volan și fără permis, le-a dat polițiștilor datele altei persoane

La data de 15 august, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeroz-Băi au depistat un bărbat din Telciu, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Cormaia.

Fiindu-i solicitate documentele personale, șoferul a relatat faptul că nu le are asupra sa, oferind datele de identificare. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că datele oferite de șofer corespund unei alte persoane, un bărbat de 39 de ani din Telciu, care nu corespunde din punct de vedere fizionomic cu șoferul.

Conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana unui bărbat de 42 de ani din Telciu, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul etilotest a șoferului, s-a constatat că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost prelevate la spital două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe, conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și falsul privind identitatea, urmând documentarea faptelor.

Controale în trafic, 18 permise reținute        

În vederea asigurării unui climat de siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic, în perioada 13-15 august poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu poliţiştii de la formaţiunile de profil din teritoriu, au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. S-a acționat și pentru fluidizarea traficului rutier în zonele în care s-au desfășurat evenimente cu public numeros.

În week-end, polițiștii au reținut 18 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare. Totodată, pentru abateri la regimul rutier au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 29.000 de lei.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.