Actualitate Recomandări

Această zonă din Bistrița se va transforma radical. Ce străzi vor fi reamenajate

Unul dintre cartierele vechi ale Bistrițe va primi o infuzie de modernism. Aceasta întrucât Primăria Bistrița a scos la licitație serviciile de elaborare a documentațiilor tehnico-economice pentru regenerarea urbană a spațiilor publice degradate din zona Andrei Mureșanu.

Până în data de 20 decembrie a.c., firmele interesate pot depune oferte. Suma alocată este de 171.588 de lei.

Potrivit anunțului municipalității, prin acest proiect se dorește realizarea unui spațiu public care, ”prin calitatea dezvoltării sale arhitecturale, estetice, peisagistice și funcționale să satisfacă nevoile și exigențele utilizatorilor săi, locuitorii municipiului Bistrița”.

Se dorește îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a factorilor de mediu în cartierele cu mari ansambluri de locuit construite în intervalul 1960-1989 în municipiul Bistrița printr-o reamenajare a spațiilor verzi, a zonelor pietonale, a străzilor, a locurilor de joacă, a punctelor de colectare a deșeurilor, a zonei comerciale și a parcărilor.

În urma proiectului de regenerare urbană se vor contura următoarele funcțiuni:

  • zone de tip ”shared space” prin reamenajarea/ reconfigurarea străzilor urbane/ aleilor: Fântânele, Ineu, Heniu, Tihuța, Rotunda. Acestea vor fi transformate în zone de tipul ”shared space” pentru circulația bicicliștilor și a pietonilor și accesul motorizat, situații de urgență, aprovizionare, inclusiv marcaje pentru persoanele cu dizabilități. #Zonele shared space vor avea același nivel de calcare, se vor elimina diferențele de nivel între spațiul exclusiv pietonal (trotuare) și spațiul pe care este permisa circulația auto.
  • zone pietonale (troturare), se vor include măsuri pentru persoanele cu dizabilități (dale tactile pentru ghidare și orientare nevăzători);
  • piste de biciclete și garaje semideschise, cu acoperiș și/sau fațade verzi și cu panouri fotovoltaice;
  • zona verde de loisir și relaxare adaptate pentru diferite tipuri de utilizatori – copii, adolescenți, adulți, vârstinici, persoane cu dizabilități;
  • zona de adunare/ adăpostire – sub forma unor construcții pavilionare de mici dimensiuni, acoperite;
  • zone de agrement – diferite sporturi nedistructive – fitness, jogging, jocuri, ciclism;
  • zona de joacă pentru copii – se doresc instalații de joaca creative, incluzive și ecologice;
  • zona pentru animale de companie;
  • zona de colectare a deșeurilor/ gospodărească/ administrativă.

13 comentarii

  • Nu sunteti in stare sa puneti becuri pe strada compozitorilor si voi vorbiti de modernism??? 16 ani de bezna de parca locuim in padure. Rusine primariei bistrita.

    • tot moale este asfaltul de pe str simfoniei, ne-au lasat in prag de iarna cu noroiu cat casa….halal administratie

  • Mai bine ați asfalta toate străzile. Drumul dumitrei vechi ,porțiunea scurta,este jalnic,e plin de gropi,vin mulți oameni la policlinica, dar nu se gândește nimeni ca 200 m de asfaltat ar rezolva problema

    • Nu am crezut niciodată ca voi locui in Bistrița, la casă, și după mulți ani nu exista încă utilități precum apa, canal, gaze, lumina stradală pe aleea Jupiter, și nu numai, în condițiile în care aproape toate satele au fost dotate cu aceste utilități necesare.
      Am dori si un punct de vedere al primăriei.

  • Demult , demult s-a incercat (si la noi in tara) sa se introduca in scoli limba rusa) . Cumva , cumva s-a reusit . La inceput insa s-a mers pe voluntariat. Asa stand lucrurile „caravana voluntarilor”a ajuns (la mine-n sat) si la Todorul Lichii. Intrebare: „Todore , nu te scrii la limba rusa?”Raspuns: ” Da ,m-oi scrie da , nu stiu nici romaneste bine!” Vorbiti romaneste fratilor (macar de ziua nationala) ! „Shared space” si „loisir”…Hai , sictir! Si loisir si relaxare…Vai de mine , ce bine ati brodot-o! Asta pare sa fie limba pasareasca si voi nu stiti nici romaneste bine!

  • Demineralizarea (renuntarea) la betoane, borduri, asfalt si oale de beton in prezent cu cateva Tuja amarate a zonei din fata blocului Lama si crearea unui nou parculet este promisiunea din campanie a domnului Primar IOAN TURC.
    Este foarte importanta si am cerut-o deja si se si intampla sa fie completate aliniamentele stradale cu arbori noi.
    Domnul Primar le-a sesizat bine toate cele cerute de noi cei de la B-ta Civica.
    Lectia VERDE se aplica de administratie.
    Cu multumiri si multe FELICITARI vin acuma la sfarsit de an si in urma a patru intalniri cu domnul primar sunt mandru ca se va face si CADASTRUL VERDE nou al orasului asa cum l-am gandit cu colegii. FELICITARI Primaria Bistrita.

  • haideti va rog pe str. Crinilor intre blocuri este dezolant, banci din fier de pe vremea comunistilor, dale de beton denivelate toate bezna totala si tomberoane cate vrei si totusi suntem in mijlocul orasului.

  • Primarul Ioan Turc a vorbit incă din campania electorală despre intentia sa de a amenaja un parc la standarde europene în fața blocului Lamă, precum și foarte multe mici oaze de verdeață în întreg orașul, combinate cu elemente de modernitate: prize USB și de încărcare a trotinetelor și bicicletelor electrice, Wi-Fi, becuri LED etc., cum există deja în majoritatea orașelor din Ardeal.
    Totusi, in Bistrita există multe alte zone care pot fi puse in valoare printr- un proces de regenerare urbană. Un exemplu este chiar in apropierea scolii gimnaziale nr. 4 din spatele blocului Lamă. Este vorba despre o suprafată generoasă de teren situata in prelungirea Strazii Eroilor pe care a functionat fosta “Gara de Est” si care in prezent a devenit un fel de maidan, ocupat de linii ferate secundare dezafectate, peste care cresc tot felul de balarii, dând un aspect dezolant zonei respective. Aici ar trebui să rămana doar linia ferată principala care duce spre Bistrita Bargaului si care ar putea fi mascată de un gard viu pe ambele parti, iar pe restul de suprafată ar putea fi amenajat un parc . Acesta ar putea fi chiar “Parcul Eroilor”, unde să fie construită o biserică monumentală cu hramul “Inaltarea Domnului” si care să fie piesă dominantă a parcului unde să de desfăsoare procesiunile militar-religioase de ziua eroilor.

  • Mai distrugeți un parc frumos .Rușine să vă fie ,voi nu înțelegeți că orașul nu va aparține ca un bun propriu ? Faceți în ograda voastră numai betoane și pavaje . Domnule Turc ai făcut varza și parcul mare cu noua denumire .Fă ceva pentru oraș,mai multe parcuri verzi ,de asta duce lipsa orașul printre alte miiiiii de lipsuri .Nu mai aronda bani la firmele agreate de partid investește în ceva util pentru bistrițeni .

    • Pe principiul legii compensației;- omul mic cu ambiții faraonice… Oare, a descoperit secretul grădinilor suspendate? S-a fi consultat cu ilustra arhitectă hotărând să radă spațiile verzi, iar parcările mașinilor să se amenajeze în scara blocului??! Totul este posibil! Oare au toți boii acasă? Doamne păzește-ne de ei!!!

  • Pe principiul legii compensației;- omul mic cu ambiții faraonice… Oare, a descoperit secretul grădinilor suspendate? S-a fi consultat cu ilustra arhitectă hotărând să radă spațiile verzi, iar parcările mașinilor să se amenajeze în scara blocului??! Totul este posibil! Oare au toți boii acasă? Doamne păzește-ne de ei!!!

  • Pe principiul legii compensației;- omul mic cu ambiții faraonice… Oare, a descoperit secretul grădinilor suspendate? Pe străzile enumerate, unde urmează,, modernizarea”,nu se poate realizarea acest vis, din lipsă de spațiu. Poate s-a fi consultat cu ilustra arhitectă și au hotărât să radă spațiile verzi, iar parcările pt mașini se se amenajeze în scara blocului. indivizi au Pt. ei totul e posibil. Oare le sunt toți boii acasă?!? Doamne ferește-ne de ei!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.