Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud organizează expoziția ”Și ne-am făcut mari!” – Evoluția învățământului în județul Bistrița-Năsăud până în 1990”. Vernisajul are loc vineri 17 decembrie, ora 11.00, la sediul instituției din str. Gării nr. 3-5.
”Învățământul are tradiție bogată în județul nostru. Cea mai veche școală românească este atestată în comuna Ciceu Poieni, în anul 1475. În secolul al XVI-lea, de la Feldru, a plecat vestitul cărturar Toader spre Moldova pentru a răspândi cultura sa. Odată cu înființarea Regimentului al II-lea, s-a pus bazele unui sistem școlar creat în primul rând pentru a pregăti viitoarele cadre militare, dar și o transformare la nivel mental a populației.
Pentru zona săsească, umanismul transilvan din a doua jumătate a secolului al XV-lea a deschis primele breșe în cultura bisericească și a pregătit Reforma. Informații sigure despre existența vechiului gimnaziu din Bistrița datează din 1538. Din 1722, învățământul devine obligatoriu în rândul sașilor, iar începând cu 1777 la Bistrița existau două gimnazii, unul catolic – al Piariștilor și unul Evanghelic. Comunitățile maghiare dispuneau de școli bisericești, începând cu secolul al XV-lea studiul făcându-se în latină.
De o modernitate a învățământului putem vorbi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, existând o interconectare cu schimbările social-politice, în curs. După 1870, tot mai multe state acordă o atenție deosebită învățământului, fenomenului alfabetizării, accesului femeilor la învățământ superior, constituirea elitelor, construirea unor localuri moderne, pregătirii corpului profesoral, elaborarea unor programe moderne. Acest fenomen are influențe și consecințe și asupra zonei noastre, prin cele două Gimnazii: Evanghelic de la Bistrița și cel Superior de la Năsăud și apariția Școlii de Stat Maghiare. Unele din aceste instituții continuă să se dezvolte și după 1918, altele se reformează.
Perioada comunistă transformă învățământul în acord cu noile directive, determinând cumva și o rupere cu tradiția.
Expoziția aduce în atenție, din multitudinea documentelor pe care le păstrează Arhivele din Bistrița-Năsăud, documente reprezentative care dau dimensiunea acestui fenomen, cu accent pe a doua jumătate a secolului al XIX-lea și interbelic, dar și obiecte care întregesc imaginea unei săli de clasă din trecut”, informează instituția condusă de Cornelia Vlașin.
Descoperirea în anul 2021 a celei mai vechi școli românești de pe teritoriul actual al Romaniei este fară îndoială cea mai importanta descoperire culturală și istorică a anului. Comparabilă doar cu revelarea primei capitale a tării datând de pe vremea bessilor. Fară indoială școli românești au fost și acum 1000 de ani, pe vremea principelui Ossul cel mare, altfel nu ar fi fost posibilă perpetuarea castei aristocratice sacerdotale a bessilor. Ce noroc că s-a pastrat atestarea școlii din comuna Ciceu Poieni din 1475 pe vremea când localitatea era comună. Cu puțin efort și o minimă organizare autoritățile ar putea să amenajeze aici un punct muzeal pentru a face dreptate satului si a îndrepta spre Poieni turiștii iubitori de istorie și cultura națională amăgiți în prezent cu muzeul din Scheii Brașovului. Felicitări!