Actualitate Recomandări

Daniel Suciu: Obsesiile din trecut și înjurăturile aferente nu se mai aud (FOTO)

Deputatul PSD Daniel Suciu a postat pe contul său de Facebook mai multe fotografii cu Pârtia Cocoș în zi de duminică și a scris următorul mesaj: ”Totuși… Pârtia Cocoș! Parcare plină, sute de copii și mai puțin copii, toți fericiți, iar obsesiile din trecut și înjurăturile aferente nu se mai aud. Distracție plăcută tuturor, la noi acasă!”.

Pe Dealul Cocoș funcționează atât pârtia mare, deservită de telescaun, cât și pârtia mică, dotată cu teleschi.

Programul la Pârtia Cocoș: luni – vineri: 10.00 – 22.00, sâmbătă – duminică: 9.00 – 22.00.

În fiecare zi, între orele 17.00 – 18.00, pârtia mare se închide pentru realizarea lucrărilor de întreținere.

În condițiile în care avem parte de o iarnă cum n-a mai fost de mult, se preconizează că iubitorii schiului se vor bucura anul acesta de o perioadă mai lungă de distracție pe pârtie.

12 comentarii

  • „Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“. Acest Daniel Suciu nu pierde nici o ocazie de a se face de râs, simtind nevoia să se bage in seamă. Individul declară cu o seninătate infantilă că pe Dealul Cocoș funcționează atât pârtia mare, deservită de telescaun, cât și pârtia mică, dotată cu teleschi, ca si cum totul ar fi perfect. In realitate lucrurile nu stau deloc asa. Primăria Bistrița, se confruntă cu o serie de deficiențe de natură tehnică, pentru a da un pic de utilitate investitiei păguboase lăsată mostenire de fostul primar Ovidiu Cretu. Iată ce declara cu câteva zile in urmă primarul Bistriței, Ioan Turc despre deschiderea pârtiei mari de schi de pe Dealul Cocoș: „Nu este simplu, vreau ca lumea să știe acest lucru. Există o serie de deficiențe de natură tehnică. Avem probleme cu apa pentru a produce zăpada artificială, avem probleme cu suprafața de schi pentru că s-au produs câteva alunecări de teren și există porțiuni unde terenul este vălurit, iar pentru a asigura o activitate sportivă și de agrement în condiții de siguranță am fost nevoiți să umplem cu zăpadă golurile și să le nivelăm, în așa fel încât pârtia să poată fi deschisă”.
    De altfel chiar si Radu Moldovan, un sustinător infocat al lui Ovidiu Cretu, si-a dat seama din păcate prea târziu că pârtia de schi de pe Dealul Cocoș e o porcărie si că nu era o prioritate pentru municipiul Bistrița:
    Vezi: https://timponline.ro/radu-moldovan-sa-ne-asumam-greselile-partia-nu-este-un-proiect-de-succes-nu-a-fost-cea-mai-inteleapta-decizie/

  • Daniele ! Dragu lu nenea Balan. Te stiu de micut fiind coleg de generala cu fica mea, asa ca imi permit sa iti amintesc ce spunea candva seful tau de partid Presedintele RADU MOLDOVAN.
    Nefericita investitie de pe Cocos ne-a costat mult. Ceva asemanator in tot cazul dar gasesti in stenograme discursul sau.
    Mai gasesti in arhiva PRO tv si ce zicea ESCA vreo doi ani la rand.
    Ei de data asta zapada si Iarna tine cu pesedistii luminati care au proiectat aceasta partie fara studii geo temeinice dar si studii METEO.
    Iti mai spun sa nu uiti ca fix din cauza asta dar si altele pe care nu ma mai obosesc sa le subliniezi , ati pierdut lamentabil continuitate celor trei mandate la Primaria B-ta.
    Ca atare atrag atentia si celor de astazi si le spun ca daca nu au de lucru sa mai proieteze numa niste SANI de VARA pe strec tot pe Cocos si sa mai duduie tata ziua buna ziua DRUJBA prin oras si apoi sa astepte alegerile in 2024.
    Bistritenii sunt sensibili la toate astea si nu cred ca omatul le acopera judecata cand tin stampila in mana.
    Cateva zile de distractie trec repede dar raman FACTURILE si jaburile goale.

    • Și, dacă primaru a știut de probleme ,de ce nu le-a rezolvat astă vară?
      E un semn mare de intrebare !
      Din păcate, sau mai degrabă din fericire,nu puteți contesta bucuria schiorilor !

    • stimate domn, schiati? copii dvs schiaza? nepotii dvs schiaza? Va vorbesc din punct de vedere al unora care iubesc acest sport..Este excelent sa ne putem bucura cateva zile de acest sport, aici aproape de noi!!! vreti sa va spun ceva? In zilele acestea am vazut puzderie de copilasi micuti micuti, si deopotriva persoane in etate care si-au facut timp sa vina sa invete sa schieze! sa se dea pe schiuri, sa faca sport, in mijloculzapezii. Este absolut superb sa vezi cum oamenii din oras care nu isi permit iesiri de lux la Brasov sau Italia, sa poata sa beneficieze de o cat de mica infrastructura. Si mai stiti ceva? poate a fost un fiasco partia mare si poate se poate face ca totul sa fie folosit si in alte sezoane, daca nu carcotim atat in functie de cine conduce. Si mai stiti ceva? niciodta o investitie nu se amortizeaza in 34 ani! nu are cum decat daca pui tarife foarte mari. Castigul este binele comunitatii de schiori si iubitori de iarna, iar cand atat de multi oameni merg pe partie….nu putem decat sa spunem : excelent! si hai sa reparam ce se poate, sa imbunatatim unde este cazul si sa lasam carcoteala de partid!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! felicitari celor care ne-au adus schiul aproape de casa! felicitari! asteptam si de la actualii administratori lucruri bune!

  • TONI colegul in dale cititului a surprins cel mai atent in ce a postat ce zicea domnul Radu Moldovan despre partie.
    Cititi numa si accesati ce transmite TONI ca sa luati aminte .
    Bravo TONI !

  • Bravo Toni.
    O fi o bucurie pentru câteva sute de persoane dar pentru miile de persoane care stau în beznă, străzi neasfaltate, Crețu a băgat banii in nenorocita de partie iar acum se cheltuie alți bani pentru a fi funcțională.
    Multa lume pleacă pe alte părții de schii care îndeplinesc condițiile necesare.
    Bazin fara apă, n a făcut Guta apa?
    Doar e directoare cu o grămadă de bani sau ea da doar diplome și participă la karate la kid in timpul serviciului?
    Vine pământul la vale în câțiva ani o sa schiem pe DN 17 .
    Du te suciule și culcate, mai bine ai tăcea.

  • Citiți și vă cruciți de mostra de maturitate a unuia cu pretenții de fost ministru !
    Alde (fuzionații) ăștia vor să ne conducă ?
    Nu a realizat nici în al 12-lea ceas că pârtia este un fiasco, pentru care unii sunt fericiți că n-au ajuns unde trebuia (la Gerla).
    Omul mic cu gură mare nu ratează în parcare să se dea din nou mai mare (decât cușma).

  • Suciule cred ca ti-o fost gol frigideru si ai vrut sa ti-l umple cineva. Te-ai bucurat si tu ca un copil de prima zapada. Tu nu esti parlamentar tu esti „unul care isi da cu parerea”. La cate initiative legislative ai participat pana acum? Care e aportul tau pentru judet? Pentru colegiul Liviu Rebreanu (cu care te lauzi) nu crezi ca ar trebui contactati cei de la Visuri la cheie? Biroul de la Singeorz Bai mai functioneaza? Mergeti la birou cu masina sau cu trenul (pe care l-ati inaugurat cu fast)? Cand erai in opozitie erai cosas, erai cu lopata la zapada, sa inteleg ca acum nu mai ai timp de asa ceva sau ai gasit un aghiotant. Sanatate domnule si sa aud ca si tu esti initiatorul unei legi pentru comunitate, pentru Romania. De comentat ne pricepem si noi, astialalti.

  • Domnul Suciu ar face un mare bine iubitorilor sportului din Bistrita dacă s-ar abtine de la comentarii pe acest subiect. Dacă chiar il mănâncă limba sa se limiteze la susținerea echipei înființate și de șeful lui care toaca milioane pentru un hoby stupid. Aia au făcut domniile lor cu banii publici si dupa toată cheltuiala, nu va rămâne nimic. Nici macar niste pensionare fericite.

  • Cinei Suciu, ala mic cu frana mare si la nimeni nu are cautare, e puternic mai fratica pe colegi din psd are pica, are pica si cautare cand vede ca seridica tare, el e fara de puter si alti sa stea la galere! Un pitic far de putinta si dracos pe cei cu stinta!

  • Bleah, suciule! Unitate și tovărășie la furat! Stați liniștiți și așăzați la locurili voastre, cele două ciume lucrează pentru voi. Aparent, în realitate acționează numai pentru ei. Hai că vin facturile! Ce mai strigau ciumalăii roșii când erau în opoziție despre cum își împart alții ciolanul, funcțiile și că nu fac nimic pentru poporiu, acuma că o fac ei, e în regulă, doar când o fac alții e bai, așa ciumați mizerabili?!

  • Dorule! Doruțule !
    Se vede că esti unul din apropierea primarului! Cunoști cam ce-ar fi trebuit făcut!
    Uitați că beneficiari sunt tinerii si copiii !
    Dar e rea voință! Ca să nu zic altceva!
    Puneți mîna și rezolvați!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.