Actualitate

Din 10 achiziții de clădiri și terenuri pe care și le-a propus Primăria Bistrița, 8 au alocate sume modice

Primăria Bistrița a prevăzut anul acesta în buget suma de 3,5 milioane de lei pentru achiziții de imobile, terenuri și construcții, însă din cele 10 achiziții pe care și-a propus să le facă, opt au alocată suma de 5000 de lei fiecare

”Banii sunt necesari pentru evaluări pentru că, potrivit legii, autoritatea locală nu poate achiziționa terenuri fără evaluare. Baza de negociere este prețul rezultat din evaluare”, a explicat primarul Ioan Turc.

Așadar, anul acesta s-ar putea cumpăra cel mult un teren și o construcție din Piața Centrală cu suma de 390.000 de lei și baza sportivă Novarom Construct (fosta bază Mecanica) pentru cel mult 3,1 milioane de lei. Despre aceasta din urmă însă, primarul a spus în ultimele sale ieșiri publice că ”negocierile au început, avem evaluarea noastră, Novarom are propria evaluare. Sunt optimist moderat în legătură cu rezultatul acestor negocieri”.

Oricum, și dacă nu ar fi așa, șansele să avem în viitorul apropiat un Aqua Park în zona respectivă sunt foarte mici pe de-o parte pentru că nu există bani pentru o astfel de investiție – se mizează pe finanțări europene – iar pe de altă parte pentru că ar fi nevoie și de baza Iproeb pentru care nici măcar nu există o evaluare.

Reamintim că s-a renunțat la lucrările începute de fosta administrație pe Dealul Cocoș pentru construcția unui Aqua Park. ”Complexul acvatic ar fi urmat să fie finanțat exclusiv din bugetul local. Absolut utopică abordarea, niciodată municipalitatea nu-și va permite să finanțeze exclusiv din venituri proprii o asemenea investiție. (…) Vom înlocui această investiție cu o alta care poate să fie finanțată prin CNI și mă refer la un bazin de înot de dimensiuni olimpice. Am făcut solicitare de finanțare la Ministerul Dezvoltării, am avut și discuții în acest sens”, a afirmat primarul.

La sfârșitul anului trecut, primarul anunța că Primăria Bistrița intenționează ca, în 2022, să cumpere Casa Ion Zidarul. ”Ar putea fi realizat un proiect foarte frumos de expoziție de artă modernă permanentă”, a spus primarul Ioan Turc.

”Vom avea în 2022 un buget bun pentru oraș în condițiile în care intenționăm să luăm și 100 de milioane de lei credit pentru realizarea de parcări pe structură metalică sau automatizate și pentru cumpărarea unor active și mă refer la terenul care a aparținut Mecanica pentru dezvoltarea unui proiect de agrement, mă refer la Casa Ion Zidarul, un activ foarte important care ar fi păcat să se ruineze așa cum se întâmplă în momentul de față și la alte active. După cum se vede, noi cumpărăm, nu vindem. La Casa Ion Zidarul ar putea fi realizat un proiect foarte frumos de expoziție de artă modernă permanentă”, a spus primarul Ioan Turc, joi, într-o conferință de presă.

Casa Ion Zidaru din Piața Centrală nr. 30, este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din Bistrița.

16 comentarii

  • Numa’ afacerile vă sunt în cap și parandărătul. Cumparați clădiri să vă luați bonusul de la cei ce le vând! Asfaltați străzile de pământ că trăim în noroi și mocirlă!
    Clădiri, baze sportive și patinoare ne trebuie nouă acum…, nu-i așa idioților?

    • La ce trebuie acum încă o bază sportivă părăginită? Avem ștrandul Codrișor, se începuse construcția Aquapark-ului la Unirea, e aproape gata noua Sală Polivalentă. Nu mai vorbim că mai avem si Sala Polivalentă veche, iar stadionul stă să se prabușească în inima orașului.
      Oare gândiți cu curul? Că nu mai putem suporta atâtea cretineli.
      Așa se întâmplă când conduc cei ce au lucrat o viață la stat, ce habar nu au cum se face banul, cum se plătește TVA-ul lună de lună, cum vine ziua de salariu și angajații trebuie plătiți, cum se plătesc ratele la creditele de investiții…
      Este incredibil câtă bătaie de joc se face cu banii publici.

    • Baza Mecanică este necesară pentru cetățenii ce trăiesc în Nordul orașul. Nu toată lumea vrea să-și piarďă timpul prețios traversând tot orașul până departe la Cocoșu, Parcu Mare sau ștrandul Codrișor.

    • Este anacronic mai bine spus dea dreptul nesimțit că toate bazele sportive și de agrement sunt în partea de Sud a orașul unde este o populație foarte îmbătrânită iar în partea de Nord unde locuiesc oameni tineri dinamici cu mulți copiii nu sunt. Excepție este pădurea Shulerward care este o realizare de succes fiind mereu plină de oameni cu copii.
      Cel mai recent exemplu de gândire eronată este amplasarea nepotrivită a patinoarului în Centru Vechi unde aproape că nu există niciun copil. Patinoar fără încasări fără patinatori :
      https://timponline.ro/patinoarul-sintetic-din-piata-centrala-incasari-extrem-de-modeste-raportat-la-cheltuiala-mare/

  • Casa Ion ZIdaru, stă la vanzare de vreo 5 ani. Bine înțeles că nu a cumpărat-o nimeni, pentru că s-a cerut pe ea un preț extrem de mare. Adică să ne înțelegem, cei ce muncesc pe bani și îi produc cu greu nu au oferit prețul cerut de proprietar, au considerat că nu e rentabil și nu merită.
    S-a trezit acum primarul, că deh stăm foarte bine cu bugetul, avem toate problemele rezolvate, parcări, străzi de pământ modernizate, nu mai avem gropi prin oraș nicăieri, avem utilități peste tot, să cumpere această casă și pe deasupra și o bază sportivă părăginită.
    Suuuper tare! Totul va fi bine!

    • @ Aveți dreptate, Datorită zonei pietonale și faptului că este prevăzută construirea Liniei Verzi pe perete centru vechi nu că este în faliment ci este în colaps sa umplut cu crâșme cu bețivi și ” fetițe ” numai un chioșc cu unde să se vândă ” iarbă” legal mai lipsește ( nu vreau să spun că acum nu poți să cumperi iarbă pe pietonal ).
      Prin urmarea acolo nu mai vrea să cumpere sau să închirieze nimeni așa că pentru a mai salva câteceva Primăria trebuie să cumpere clădiri. Nu știu cum se va descurca primărie și când vor apărea falimentele datorate îngustări străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului.

    • Nu poti sa zici ca falimentul centrului se datoreaza Linei Verzi.
      Centrul este deja in faliment iar linia verde nu e construita.
      Magazinele arata ca acum 20 de ani si vand la preturi mari, normal ca nu e tentat.
      Iar vara pietetonalul e full.

    • @ Raul, Este ușor de cuantificat gradul de dezastru în care a ajuns Centru Vechi. Faceți socoteala care este suma încasată în anul trecut din taxe și impozite de pe străzile Liviu Rebreanu, Dornei , Teilor și Șincai, uite treacă de la mine pentru Quijote las fără strada Titulescu stradă deprimantă rău de tot. Această sumă comparați o cu taxele și impozitele de pe aceleași străzi din 1995 bineînțeles actualizat suma cu indicele de inflație, scăderea puteri de cumpărare etc. Vă anunț că o să aveți o surpriză neplăcută.
      De frica Liniei Verzi nu va investi nimeni pe Centru ba din contră care poate va fugi de acolo iar dezastru deveni total și pe Dornei și pe Teilor.
      https://timponline.ro/s-a-gasit-cumparator-pentru-casa-ion-zidarul-primaria-bistrita-ia-bani-cu-imprumut-ca-sa-faca-aici-expozitii/

  • Cumpararea imobilelor de mare valoare este un demers mai mult decat laudabil
    Bistritenii adevarati care iubesc orasul in care s-au nascut stiu asta si aproba cu nult interes astfel de proiecte .
    Decat sa stea cu portile ferecate aceste imobile trebuie raduse in circuitul tiristic si folosite de intreaga comunitate.
    Imi doresc foarte mult alaturi de foarte multi bistriteni cumpararea fostei Biblioteci JUD. de pe str. Garii si cele trei cladiri ale Spitalului de pe Independentei care pot fi rascumparate de la societatea care le-a achizitionat.
    Felicitari Primaria Bistrita si Mult Noroc !

  • Falimentul centrului istoric l-au dorit bistritenii care au iesit la vot la REFERNDUMUL local pregatit de pesedeul din Primarie din acea vreme.
    Voi comentacii unde ati fost cand doar 12.000 de bistriteni s-au deranjat la vot ?Unde au fost tinerii si intreprinzatorii bistriteni ?
    CIOCU MIC acum !

    • Balane, cultura ta e sub nivelul marii. O demonstrezi prin expresii ca “ciocu mic”.
      Fiind mare reprezentat al Bistritei Civice trebuia sa mobilizezi lumea la vot.
      Sper ca nu bei de dimineata.

  • Cand cineva o sa lucreze sa dezvolte orasul vor aparea si oameni interesati de cladirile din centru.
    Asta e calea.
    Primaria nu prea isi intelege rolul.

  • In calitate de contribuabil nu sunt de acord cu achizitia casei Ion Zidarul de catre primarie. Cred ca altele sunt prioritatile orasului. Aceasta achizitie ar fi pentru bugetul local un fel de partie de schi mai mica. As vrea ca domnul primar sa faca o informare in legatura cu casa cu lei si casa argintarului: ce cheltuieli a facut primaria in anul 2021 cu aceste active (utilitati, angajati, etc) si ce venituri au adus. In acest an probabli cheltuielile vor fi cel putin duble din cauza scumpirilor la curent, apa si gaz. „Un proiect foarte frumos de expoziție de artă modernă permanentă” se poate realiza la muzeul judetean unde sunt spatii suficiente. Domnule primar, de cand sunteti la primarie ce proiecte ati initiat pentru atragerea de fonduri europene? Si pentru ca va place sa va comparati cu altii, va dau un exemplu de la Oradea: „Primăria Oradea are în implementare 44 de proiecte cu fonduri europene, valoarea acestora fiind de 224 milioane euro, a declarat primarul orașului, Florin Birta, într-o conferință de presă susținută joi. 4 proiecte în valoare de 14 milioane de euro sunt în evaluare, iar 15 proiecte, în valoare de 345 milioane de euro, sunt în pregătire. Anul trecut, instituția a finalizat 20 de proiecte cu fonduri europene, valoarea lor fiind de 74 milioane euro.” Ce suma v-ati propus sa atrageti din fonduri europene?

    • Mai încet cu pianul pe scări că se varsă clapele.
      Între „are în implementare” și „a accesat în perioada septembrie 2020-februarie 2022” există „decât” o foarte mare diferență.
      De implementat, se implementează și proiectele cu contracte semnate din 2017 încoace. Propun să studiați puțin problema.
      Că cum ar veni, Bolojan a semnat contracte de finanțare prin 2017-2019 și actualul primar a moștenit implementarea. Asta nu este echivalent cu „noul primar a atras nșpe milioane euro fonduri europene”.
      Comparația o puteți face doar pe proiecte și contracte pregătite, depuse și semnate de la preluarea mandatului.
      Doar pentru a păstra realitatea lucrurilor.
      „Decât atât”!
      Da’ nu vă faceți griji, că a’ nost’ nici nu dă semne de „zvâc”.
      La noi rămâne lait motiv „am vrea, ne dorim, ne propunem și se va”… Până la facem/am făcut… Mai este mult până departe…

  • JJ. Acest slogan CIOCUL MIC a fost folosit foarte des de doamna ministru Olguta Vasilescu de la PSD, care desi e o doamna frumoasa a transmis romanilor sa nu uite o clipa cine-i la putere si cui trebuie sa-i multumeasca electoratul dumneaei.
    Asa ca sunt nevoit sa-l folosesc si eu in fata impostorilor care se exprima fara nume si dezinformati total.
    Nu are nimic cu nivelul de cultura , face parte din peisajul Balcano-Romanesc aceasta expresie.
    Alte mari injuraturi nu folosesc decat in gand din cand in cand si odata pe an ma spovedesc si eu pt. aceste greseli inerente.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.