(FOTO) În Biserica Protopopiatului Ortodox de la Coroana s-a organizat o rugăciune pentru refugiații ucraineni care se află la Bistrița, la care au participat și preoți vorbitori de limbă ucraineană.
”Mulțumim din suflet Preacucernicului Părinte Vicar al Vicariatului Ucrainean din România, Lauruc Nicolae, si P.C. Părinte Clem Vladimir, de la Parohia Ortodoxă Ucraineană Remeți, Maramureș, care au fost alături de noi și de frații noștri ucraineni la ceas de rugăciune și Lumină Lină. Am încercat să aducem un strop de mângâiere, în această periodă de mare Praznic al Învierii, fraților greu încercați de acest razboi. Hristos în mijlocul nostru!”, a menționat pr. Emanuel Vidican.
Tot pentru refugiații ucraineni, Asociatia Tineri pentru Comunitate organizează evenimentul „Pentru un Paște liniștit”: ”Paștele este sărbătoarea care ne încurajează să fim mai răbdători, mai blânzi și mai empatici. Vineri, 22 aprilie 2022, de la ora 17.30, membrii comunității ucrainene din Bistrița sunt invitați la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud pentru vopsirea tradiționalelor ouă de Paște”.
Adaugă comentariu