Gavrilă Urs: PDL – o analiză matematică

Ceea ce vreau să reliefez este că activitatea mea în acest partid nu a fost una de conjunctură sau sub auspiciul unor interese de moment. De fapt a fost încercarea unui simplu om de dreapta de a-şi manifesta propriile concepţii politice printr-un partid care i s-ar potrivi. Şi, Doamne, ce s-au mai potrivit!

Datorită formării mele intelectuale pe latura reală, matematică a disciplinelor umane, analiza mea va fi una abstractă, obiectivă, imparţială. Vizualizând evoluţia (şi evidenta decădere a partidului), primul lucru care îmi vine în minte este graficul unei parabole cu deschiderea în jos (pentru cei mai putin axaţi pe matematică, seamănă cu un U întors).

Originile partidului, în anii ’90, ca o formaţiune ruptă din FSN dar mai modernă decât aceasta, a avut loc sub conducerea lui Petre Roman. Acest lider politic provenit din FSN şi, actualmente, reîntors acolo, i-a acordat P-ul din denumire, făcând această formaţiune Partid. Evoluţia partidului a fost în continuare galopantă, coaliţia alături de PNȚCD şi alte partide în alianţa CDR urcând acest partid pe scena politică a României şi, evident, la guvernare. Aceasta a fost faza în care partidul şi-a adăugat D-ul la denumire, devenind atât nominal cât şi de facto un Partid Democratic. Poate tocmai câştigul acesta de democraţie a făcut loc următorului salt evolutiv al partidului, la începutul anilor 2000, sub conducerea lui Traian Băsescu. Acesta a realizat două lucruri remarcabile în partid: a reorientat partidul spre liberalism şi a pus accent pe viitorul partidului, promovând tineri. Întâi de facto şi ulterior cu numele, aceasta este perioada în care Partidul Democrat devine Partidul Democrat-Liberal, reprezentând practic vârful parabolei, apogeul. Trecând peste detalii, această etapă este cea în care partidul dă preşedintele ţării, guvernează şi obţine cel mai bun scor electoral.

Vârful unei parabole care nu ţine apa reprezintă punctul din care graficul începe să regreseze, să coboare. Din păcate, PDL s-a mulat pe această analogie. Succesul suprem pentru un partid – acela de a da preşedintele ţării şi a guverna – a venit cu un preţ mult prea mare: pierderea preşedintelui partidului. Iar decăderea a fost simetrică cu ascensiunea. Întâi s-au pierdut valorile liberale ale partidului, litera L din denumire devenind pur simbolică. Guvernarea din 2009 începută alături de PSD a fost o concesie mult prea mare pentru mulţi membri importanţi, liberali autentici.

Ziua de 23 martie 2013 a reprezentat momentul în care, în fapt, partidul şi-a pierdut şi litera D din denumire. Pentru că nu te poţi numi Partid Democratic atunci când organizezi alegeri, îţi  selectezi delegaţii în funcţie de intenţia lor de vot, numeri 300 de bilete de vot în plus faţă de numărul de alegători înscrişi, nu dai curs unei contestaţii justificate şi declari, cu atâtea nereguli, procesul de votare încheiat şi rezultatul admis. Acesta este şi momentul în care aripa pro-FSN şi-a recâştigat controlul asupra partidului. Iar dacă vom continua exerciţiul de simetrie şi gândim puţin mai departe, nu mare ne-ar fi surpriza ca ceea ce a mai rămas din acest partid să-şi piardă şi litera P din denumire. Procesul de absorbţie a PDL-ului de către PNL a început deja de anul trecut, selectiv, prin osmoză, odată cu lideri importanţi precum Sorin Frunzăverde sau Mihai Stănişoară. Interesant este că la momentul actual, cele două partide îşi declară public şi ostentativ intenţia de a fuziona. Ori, PNL este parte din USL, acest FSN mascat de care România pare că nu se poate debarasa. Şi uite aşa, PDL-ul, acest copil rebel al politicii româneşti revine, după o aventură curajoasă, în sânul familiei care l-a născut – Frontul Salvării Naţionale. Nicăieri nu e ca acasă!”

Sursa: blog Gavrilă Urs, preşedinte Forţa Civică Bistriţa-Năsăud