Actualitate

Vânătoare de comori arhitecturale, sâmbătă, la Bistrița. Cum te poți înscrie

O ”Vânătoarea de comori arhitecturale” va avea loc, sâmbătă, 20 august, la Bistrița, ceea ce înseamnă că, timp de o oră și jumătate, participanții vor căuta, admira și fotografia mici și mari comori arhitecturale printr-un joc urban, pe echipe, în aer liber, anunță organizatorii, ”Vânătoarea de comori arhitecturale” și Asociația ”Mocănița Transilvaniei”.

Ce sunt “comorile arhitecturale”?

În primul rând, comorile arhitecturale nu sunt neapărat monumente de arhitectură sau clădiri impozante. Pot fi și mici detalii arhitecturale, care se găsesc pe case aparent banale și care vorbesc de alte vremuri, altă estetică. Sunt mici detalii dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș. Pratic, la Vânătoare va trebui să cauți – și să găseșți! – uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele.

Și dacă n-am cunoștințe de arhitectură? 

Nu-ți sunt necesare! Te ajutăm noi cu un *kit de vânătoare*: hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să ai:
– 1-2 coechipieri (maximum 4 coechipieri)
– un aparat foto/un smartphone cu baterie încărcată
– niște atenție
– niște spirit de observație (la fel de important ca aparatul foto)
– niște spirit de aventură
– încălțări comode

Cum anume se desfășoară Vânătoarea de comori arhitecturale?

După ce ai cumpărat biletele o să întâmple următoarele lucruri:
1. Primești un mail de confirmare – caută-l și în spam, de ajuns ajunge sigur, mai ales că e trimis automat (e trimis pe adresa de email cu care ți-ai făcut cont de Eventbook)
2. Cu 1 zi înainte de eveniment primești mailul cu locul de întâlnire. Mailul este trimis manual, în jur de ora 18.00
3. În ziua Vânătorii ne întâlnim la locul transmis în mail
4. Facem cunoștință cu echipele – aici aflăm dacă o să vânezi singur, în cuplu, sau împreună cu alți 4 prieteni. O echipă are maximum 5 persoane.
5. Povestim cum se desfășoară totul, inclusiv partea de final.
6. Dăm fiecărei echipe un kit de vânător
7. Aveți 5 minute pentru a vă face o strategie
8. Dăm startul și stați maximum 1 oră si 30 minute pe teren.
9. Pe masură ce gășiți comori, faceți o fotografie fiecăreia.
10. Ne reîntâlnim și discutăm despre comori.

Cât costă?

Preț adult: 40 lei
Preț elev/student (până în 22 ani): 20 lei
Copii până în 12 ani au gratuitate dacă vin însoțiți de un părinte.
Evenimentul se va ține cu minimum 10 participanți adulți înscriși.

Cât durează? (Cu totul?)

Începem la 17.00, terminăm cu totul la 19.00. Partea de teren – de vânat! – o să dureze 1 oră și 30 minute, maximum.

Cum particip?

Te înscrii luând bilete prin eventbook.ro (https://eventbook.ro/…/bilete-vanatoare-de-comori…) Poți să achiziționezi un bilet sau mai multe.

Scopul Vânătorii arhitecturale?

În general, obiectivele vânătorii arhitecturale e să te facă să fii turist în orașul tău, să descoperi o zonă relativ necunoscută din oraș, să te familiarizeze cu 2-3 termeni arhitecturali. Și să te simți bine, căci e o activitate distractivă! (O zicem noi, dar o zic mai ales cei care au participat la Vânători arhitecturale.)

Foto credit: Cornel Ciocan

3 comentarii

  • Alte valori arhitecturale sunt turnurile de gunoi pe care le lasă concetățenii noştri in coşurile stradale şi zac acolo chiar două săptămâni!!! Trebuie fotografiate ca să rămână posterității să vadă ce comportament aveau unii români in mileniul al 3-lea☹😮

  • Recomand să adăugați toate aceste comori pe Harta Verde Bistrița la https://bistrita.harta-verde.ro. Vă puteți face cont sau propune în mod anonim toate aceste locuri simbolizate cu simbolurile adecvate de monument istoric sau loc de artă, de cultură și altele asemenea din colecția de simboluri Harta Verde. Tot aici puteți adăuga și povestea locului precum și imagini.
    Se pot creea și campanii speciale cum este aceasta. Dacă aveți nevoie de ajutor, luați legătura cu mine la contact@harta-verde.ro.

    • Bună ziua! Vreau să vă anunț că eu cu pietenele mele ne-a înscris în concurs și ne-am luat bilete , dar nu am primit mail cu locul de întâlnire . Aș fi recunoscătoare dacă ați verifica umpic dacă s-a trimis . Mulțumesc ! 🤗

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.