Recomandări Social

Ministrul Marcel Boloș: Vor fi cu 30% mai mulți bani pe POR, un buget generos pentru dezvoltare

Fondurile europene destinate dezvoltării regionale sunt cu 30% mai mari față de perioada 2014-2020, a spus, la Posmuș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care i-a invitat pe aleși să pregătească proiectele cu care să modernizeze infrastructura locală fiindcă acestea vor putea fi depuse în primul trimestru al anului 2023.

”Noi, în cursul lunii octombrie, închidem discuțiile cu CE pentru ca să se emită deciziile de aprobare a POR după care ghidurile solicitantului intră în dezbatere publică la nivelul autorităților de management. Estimez că între noiembrie 2022 -luna ianuarie 2023 cel târziu, această perioadă să ia sfârșit, iar deschiderea efectivă a apelurilor de proiecte să aibă loc în primul trimestru al anului 2023. Așadar îi invităm pe toți cei interesați de fondurile pentru dezvoltare regională, peste 11 miliarde de euro – o creștere a bugetului cu 30% față de perioada de programare 2014-2020 – să pregătească proiectele. Primarii, președinții de CJ au, de această dată, un buget generos pentru ca tot ceea ce înseamnă infrastructura locală să poată fi modernizată și, în acest fel să reabilităm clădiri de patrimoniu, cum a fost exemplul acesta de la Posmuș, dar și tot ceea ce înseamnă dezvoltarea turismului, investiții în mediul de afaceri, tot ce înseamnă de fapt infrastructura de mobilitate și regenerare urbană ca să poată fi finanțate și oamenii să aibă folos de banii europeni”, a spus Marcel Boloș.

Ministrul Investițiilor și proiectelor europene a participat, la Posmuș, la deschiderea Castelului Teleki, reabilitat cu peste 22 de milioane de lei, bani europeni.

2 comentarii

  • Centrul vechi al Bistritei si Biserica Evanghelica sunt tot in renovare de 30 de ani , au tot beneficiat de fonduri de bani, dar sunt multe localitati de la tara care nu au apa, canalizare, gaz,nu merge nimeni sa le foreze niste fantani sa aiba macar apa de baut. Nu le pasa la politicieni de localitatile mici pentru ca sunt putini votanti.

    4
    3
  • Nu stiu cata pricepere are acest Bolos, avand in vedere ca si-a finalizat si inceput in acelasi timp studiile universitare cam pe la 35 de ani. E si economist si popa si multe altele…. Dar cand politica te pune sus ce mai conteaza daca faci ceva concret sau doar bati din gura.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.