Actualitate

Ce amenzi a dat Direcția Sanitară Veterinară și ce produse au fost retrase de la comercializare

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistrița-Năsăud a făcut 138 de controale în perioada 29 noiembrie – 22 decembrie.

În această perioadă s-au înregistrat mai multe sesizări privind comerţul cu produse alimentare (în special produse de patiserie/cofetărie) obţinute în spaţii care nu sunt autorizate/înregistrate în conformitate cu cerinţele legale în vigoare, anunţul privind comercializarea făcându-se on-line.

Scopul controalelor este unul preventiv, dar în situaţia în care s-au constatat neconformităţi care s-au repetat şi neconformităţi privind cerinţele de igienă, operatorii fiind averizaţi privind neconformităţile constatate la controalele precedente, s-au aplicat şi se vor aplica sancţiuni, informează DSVSA.

Au fost aplicate 59 sancțiuni, din care: 8 avertismente și 51 de amenzi în valoare de 200.120 lei şi s-au retras de la comercializare 102,79 kg produse alimentare (28 kg produse din carne, 0,34 kg produse din pește, 67 kg produse lactate și 7,45 kg produse zaharoase).

Principalele neconformităţi constatate:

1. Manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor;

2. Comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații necorespunzătoare sau neaprobate sanitar veterinar și fără respectarea condițiilor de igienă conform prevederilor legislației în vigoare;

3. Ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare și comercializare acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare;

4. Nerespectarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare;

5. Nerespectarea normelor stabilite de ANSVSA privind întreținerea spațiilor de prelucrare, depozitare și de valorificare a produselor alimentare precum și a instalațiilor, utilajelor și a ustensilelor de lucru folosite;

6. Neexecutarea acțiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare necesare precum și efectuarea acesora în mod necorespunzător;

7. Vânzare sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea sau luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documente prevăzute de legislația sanitar veterinară în vigoare;

8. Deținerea sau transportul de animale neidentificate și neînregistrate, fără documente sanitar veterinare;

9. Nedeținerea autorizației de transportator pentru mijlocul de transport animale vii.

În scopul verificării modului în care se respectă cerinţele privind producerea, depozitarea şi comercializarea produselor alimentare, inclusiv pe baza anunţurilor făcute online, respectiv pentru prevenirea difuzării unor boli transmisibile de la animale la om sau de la animale la animale, precum şi cu scopul de a prevenii apariţia toxiinfecțiilor alimentare, în conformitate cu atribuţiile pe care le are, DSVSA efectuează până în 6 ianuarie 2023 controale oficiale, se mai arată în comunicat.

Foto cu caracter ilustrativ

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.