Social

Trei tineri, răniți după ce mașina în care se aflau a ieșit în decor, la Chiuza

Pompierii militari cu un echipaj de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor SMURD, alături de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, au intervenit pe DN 17 D între localitățile Chiuza și Piatra, comuna Chiuza, unde o mașină a ieșit în decor.

În mașină se aflau trei tineri, dintre care doi au rămas încarcerați. Victimele au fost extrase de către ceilalți participanți la trafic, înaintea sosirii echipajelor de intervenție, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Cei trei tineri, doi băieți de 19 ani respectiv 15 ani și o fată de 18 ani, au fost transportați la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare.

”Din primele date, un tânăr de 19 ani din Salva, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Piatra – Chiuza, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un stâlp de susținere a firelor de energie electrică și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a doi pasageri care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.