Actualitate

Diana Morar: În 2023 voi continua să inițiez proiecte de lege în sprijinul românilor

”2022 a fost anul în care am punctat câteva reușite ca parlamentar de Bistrița-Năsăud. Iată-le pe cele mai importante:

– Am obținut bani din bugetul de stat pentru achiziționarea a patru autospeciale pentru Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

– Am eliminat dosarul cu șină și copiile după acte.

– Am oprit, prin lege, posibilitatea condamnaților penal de a candida la orice tip de alegeri.

– Am simplificat procedurile pentru înregistrarea în Registrul Comerțului și procedurile pentru achiziții publice.

– Am modificat legea contabilității prin înlocuirea obligației de arhivare a documentelor timp de 50 de ani cu o perioadă de 5 ani.

– Am creat cadrul legal necesar pentru sancționarea drastică a faptelor de vandalizare grafică (graffiti), pentru protejarea patrimoniului.

– Am participat la elaborarea legilor justiției în calitate de membru în comisia specială parlamentară și am reprezentat Camera Deputaților la reuniuni internaționale.

Voi continua și în 2023 să inițiez proiecte și să sprijin procesul de simplificare a legislației și îmbunătățire a vieții locuitorilor județului Bistrița-Năsăud și a tuturor românilor.

Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru susținerea de care am avut parte și pentru toate încurajările.

Vă doresc tuturor un An Nou fericit, cu multă sănătate, spor în toate și bucurie. La mulți ani!”, urează deputatul PNL Diana Morar într-un mesaj de Anul Nou.

1 comentariu

  • doamna deputat, nu era mai bine intai sa dotati administratia cu echipamente tehologice de informatica de ultima ora, baze de date interconectate perfect, etc. si apoi sa scoateti dosarul cu sina???? cum credeti dvs ca se poate face administratie fara acte daca tu nu ai o baza de date ca sa iti ofere acces la date reale???????? credeti ca acel dosar a creat birocratia, sau lipsa totala a infrastructurii informationale. Ea exista dar este pe bucati si aiurea, iar calculatoarele sunt de zeci de ani…deci despre ce legi vorbim daca nu se pot aplica!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.