Actualitate

Locurile de joacă din Bistrița ar urma să fie dotate cu mobilier smart, însă cu o condiție

Locurile de joacă din Bistrița nemodernizate ar urma să fie dotate cu mobilier smart, însă investiția nu se va face cu bani publici, a declarat primarul municipiului, Ioan Turc. Edilul urmează să trimită o propunere de colaborare companiilor din Bistrița să cumpere ele bănci smart sau coșuri de gunoi cu autocompactare. În schimb, își vor putea face publicitate.

”Lucrăm pentru modernizarea tuturor locurilor de joacă din Bistrița, mă refer la cele care nu sunt modernizate și care sunt cele mai multe. Urmează să adresez o scrisoare companiilor din municipiul Bistrița – în urma unei discuții pe care am avut-o în prealabil cu reprezentanții unor companii – pentru ca societăți importante din Bistrița să vină, printr-un parteneriat cu municipalitatea, să participe la efortul de modernizare a locurilor de joacă, îndeosebi prin achiziționarea de mobilier smart. Mă refer la băncile smart care permit încărcarea telefonului mobil, folosirea rețelelor – pentru că vor fi dotate cu rețele wi-fi- discutăm despre coșurile smart cu autocompactare, care sunt extrem de eficiente și de alte tipuri de mobilier smart. Practic, vom oferi, în urma acestui parteneriat societăților din municipiu ocazia unei promovări de alt tip pentru că societatea respectivă va putea, printr-un panou, să își semnalizeze intervenția în locul respectiv de joacă”, a spus Ioan Turc.

Banca inteligentă este o bancă alimentată solar care oferă energie electrică gratuită în aer liber, tuturor dispozitivelor mobile.

  • Utilizează energie solară, avand un panou fotovoltaic
  •  Senzori avansați de monitorizare a calității aerului
  •  Porturi USB și încărcare wireless
  •  Wi-fi gratuit
  •  Posibilitate de expunere publicitară

Bănci smart există din 2020 la Sibiu când au fost instalate 5, investiția fiind atunci în valoare de 82.000 de lei.

Etichete

6 comentarii

  • Vorba Neluțului: daca la Sibiu se poate ” la Alba Iulia se poate*la Oradea se poate atunci la Bi strița cum mama ei sa nu sa se poată doar tot primarel liberal este (in acte ,nu in găndire) fa o vizita la locul așa zis nou după masă la o miuță cu puștanii și să vezi ce-a ieșit acolo numai loc de joaca nu este doar fotbal cu școlă la 2metri închisă cu terenuri numai bune de fotbal,mai pune și 2…3 aparata de mișcare pt.toata lumea!!

    16
  • Ideea este bună și cred că poate fi îmbunătățită.
    DAR
    Înainte de această investiție Primăria Bistrița ar trebui să se gândească la “Protecția Investiției”, atât ale propriilor investiții cât și-ale terților (firmele din Bistrița în cazul de față). Cred că de peste 30 de ani cu toții ne-am săturat să auzim aceeași placă: “d-le, s-a făcut, dar cetățenii iresponsabili au devalizat investițiile făcute”. Nu?!
    SOLUȚIA
    Muncipalitatea prima dată ar trebui să investească într-un sistem de supraveghere video al orașului. Un sistem video performant integrat cu autoritățile competente (Ex: Poliția). Ai devalizat? Vine amenda acasă! Ești piroman? Mergi la Bălăceanca! Ai parcat aiurea? Vine amenda acasă! Ai abuzat un copil la locul de joacă? La pușcărie cu tine!
    În toate orașele din țările civilizate există așa ceva. Trăim în secolul XXI?! Iar pe domeniul public nu se aplică niciun GDPR!
    De ce nu există așa ceva?
    Aș tinde să afirm că sunt lipsiți de viziune, dar înclin să cred că este vorba de protecția propriilor lor “peșcheșuri”. Ce, vreți să apară în spațiul public cum li se cară cadourile acasă? Cum folosesc activele circulante publice în scop personal?
    Orice privat prima dată se gândește la “Protecția Investiției”, dar politrucii români pe bani publici și bani de la UE, nu. Foarte interesant!

    29
    6
    • În Subcetate s-a amenajat un parc…. mulți bani – cu o tablă lângă parc pe care scria ce și cat, dar care a dispărut…sa nu se mai știe(dar asta este altă poveste)- cu camere de supraveghere , cu poliție comunitară în apropiere și totuși periodic se vandalizează. Și trebuie reînvestit în reparații. A fost găsit măcar un vinovat pentru o stricăciune dintre cele făcute în acel spațiu ? Nu cred. Este doar un exemplu. Ce garanții avem că o să fie altfel în viitor?

  • Suntem pe primul loc in lume la lucruri care nu sunt de prima necesitate
    -bănci smart
    – copaci inteligenți vorbitori
    – concerte pe pietonal
    – pârtie se schi
    – sanie de vara
    -Trenulețul Thomas
    Și suntem pe ultimul loc la lucruri de importantă vitallă
    – siguranța clădirilor la cutremur si incendiu
    -siguranța pe calea ferată
    -siguranța apei, alimentelor, aerului
    -siguranța traficului auto
    -hrana in spitale lasă de dorit
    -clădirile istorice nu sunt restaurate
    – vor fi din ce in ce mai mulți vârstnici si din ce in ce mai putini copii. Este nevoie de mai multe Centre de Îngrijire a bătrânilor si de mai mulți angajați in acest domeniu.
    Sigur, nu toate cele înșiruite de mine țin de Primărie, unele tin de Ministere, altele de CJ, dar observ că se lucreaza de la coada la cap.
    In loc să abordam problemele mari, vitale, de prima necesitate, noi ne ocupam de lucruri care ar trebui sa ne preocupe, când toate celelalte probleme vor fi rezolvate.

    61
    2
    • Cu chitibusurile enumerate mai sus se ia fata fraierilor votanti, ce e important nu se face…banci smart….

      7
      1
  • Cu 3 banci si 4 mufe ,Neluzzu mai face un pas catre inteligenta artificiala .Mai trebe prinsa o mufa usb si la bideu sa comunice mai usir ideile smart

    10
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.