Turiștii care aleg Colibița sau Piatra Fântânele trebuie să aibă și alte variante de petrecere a timpului liber pentru ca să rămână cât mai mult în zona Văii Bârgăului, crede primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan. O soluție ar fi amenajarea unui aquapark și a unei telecabine pe Vârful Heniu.
”Pentru ca să facem telecabina sunt în discuții cu cei de la releu să vedem dacă putem colabora, deși acolo ei au un sistem ceva mai special fiind vorba de telecomunicații. Să vedem dacă ni se dă acceptul”, a declarat primarul Doru Crișan pentru Timp Online.
Primăria Prundu Bârgăului lucrează și la proiectul unui aquapark.
”Am mutat stadionul și am făcut niște pași concreți în direcția aceasta. Dacă vom avea aquapark, turistul, când vine și stă trei zile, are ce face. Se duce până pe Heniu, se duce până la Tihuța, până la Colibița, dar mai are și alte variante. Am avut o discuție și cu colegii primari și le-am spus că este obligatoriu ca aici, pe Valea Bârgăului, să facem o asociere ca să putem pune toți finanțare și să realizăm un aquapark ca să creăm posibilități noi de petrecere a timpului liber. Oamenii merg 2-3 zile, stau la cabane la Tihuța și la Colibița și se plictisesc. Făcând un aquapark între Tihuța și Colibița, îi oferim șansa turistului să se ducă și într-o parte, și în alta. Distanțele sunt mici și am avea toți de câștigat”, a spus Doru Crișan.
Construcţia releului de televiziune de pe vârful Heniul Mare din Munţii Bârgăului este considerată de specialişti a fi una dintre cele mai dificile din Transilvania, din cauza izolării şi altitudinii. Nu existau căi de acces şi nici surse de energie sau măcar de apă. La vremea aceea, releul a fost dotat cu echipamente pentru propagarea sunetului provenind din fosta URSS.
Clădirea de pe vârful muntelui a fost construită pe o platformă cu o suprafaţă de 1245 mp, cu o structură de rezistenţă monolit. Ea are 12 m înălţime şi două etaje. Înălţimea totală a turnului este de 74 m.
Telefericul montat pe 16 stâlpi metalici cu înălţimi ce variază între 3 şi 29 m în lungime de 2,5 km asigură de peste patru decenii accesul la releul de pe Vârful Heniul Mare.
Potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, în luna decembrie 2022 (ultima de referință – n.a.), în județ au sosit 6115 de persoane. Dintre aceștia 60,0% au fost cazați în hoteluri, 33,8% în pensiuni turistice și agroturistice, iar 6,2% au ales alte structuri turistice.
Sejurul mediu în luna de referinţă a fost de 1,6 zile, la fel ca în luna anterioară.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna decembrie 2022 a fost de 15,1%, fiind mai mic cu 0,4 puncte procentuale față de luna precedentă.
Sursa foto: Facebook Dana Harpa
Doar asa se pot umple muntii de gunoaie. Daca am fi civilizati ar fi alta treaba dar romanul mucos si necivilizat tot roman ramane. Aaa… vom vedea populatia in slapi, tocuri si posete in varf de munte.
Ați vorbit cu Crețu o.t. sa vă inchirieze instalația de la Cocos? Poate-l angajați administrator!!!
Mai multe trasee marcate și bine întreținute! Muntele este pentru drumeții. Adică e vorba de mers pe jos, vizionarule!
“Calatoria e mai importantă decat destinația”. Sau “nu e importantă destinația, ci călătoria pana la destinație”.
Cât de frumos e sa urci la pas, prin păduri de foioase, urmate de păduri de conifere, sa asculti ciripitul de pasarele, sa mănânci afine, mure si zmeură. Sa-ți umplu sticla cu apa de izvor, să poposești si să mănânci de amiaza, sa te întâlnești cu localnici care sunt la oi, la fân, la cules de ciuperci prin zonă.
Să auzi greierii si cosasii prin iarbă, sa vezi specii de fluturi cum doar in România mai există.
Să vezi capre negre, corbi sau marmote, cum vezi pe Pietrosul Rodnei sau Ineu.
Destinația (Vf. Heniu) nici nu mai contează,. Contează experiența, impresiile, poveștile, oamenii, colibele pe lângă care ai trecut, amprenta pe care ți-a lăsat-o in suflet călătoria pe drumuri de munte.
Urcarea cu Telecabina nu e la fel. Niciodată!
La noi este îndată sanie de pârtie, axe medievale, piste de biciclete-n deal și vine unu și ne fură turiștii…. Nu e corect
Iar vechea si actuala aplecare politica spre constructia de aqua parcuri. Lasati muntele drumetiilor, nu balacarelilor! Incurajati sportul nu parcurile de distractie!