Actualitate Economie

Trei parcări etajate, pe lista investițiilor care se fac cu bani din credit, la Bistrița

În prezent, Primăria Bistrița are în derulare un împrumut bancar în valoare de 100 de milioane de lei contractat de la Banca Comercială Română în aprilie 2022, prin care se asigură finanțarea pentru un număr de 24 de proiecte de investiții publice de interes local: 66.263.055 lei pentru realizarea și reabilitarea de clădiri publice, 33.736.945 lei pentru amenajarea de străzi în cartierele noi de locuințe.

Pe agenda Consiliului Local Bistrița din 30 martie se află modificarea listei cu obiectivele de investiții finanțate din contractul de împrumut, cu acordul BCR, pe listă fiind introduse realizarea parcărilor etajate P+1 str. Năsăudului (10,7 milioane lei), D+P str. Vasile Lupu (6 milioane lei, foto) și D+P în zona str. Ion Minulescu (5,7 milioane lei).

În raport se arată că acest lucru este determinat de ”urgența asigurării resurselor financiare necesare realizării celor trei parcări, în condițiile în care, spre exemplu, pentru parcarea etajată situată pe str. Năsăudului este necesară urgentarea procedurilor de realizare a acesteia, deoarece în anul 2023 trebuie finalizate lucrările la două obiective de investiții finanțate din fonduri UE, respectiv Reconfigurarea axei de transport str. Gării – Bulevardul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului și Linia verde de transport care reconfigurează circulația pe arterele principale, prin care nu va mai fi posibilă staționarea/parcarea pe zona carosabilului, iar în zonă există obiective de interes public (Spitalul Județean de Urgență) pentru care sunt necesare parcări ocazionale; necesitatea creșterii numărului locurilor de parcare care să deservească atât rezidenții imobilelor de locuințe colective din vecinătate acestor străzi cât și vizitatorii acestora”.

În același timp, se renunță la finanțarea din împrumut a următoarelor două obiective de investiții: Reabilitare și modernizare școală gimnazială clasele V-VIII, bd. Republicii nr. 10 – Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” și Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit nr. 12 și Creșa nr. 4, str. Andrei Mureșanu nr. 44A.

Totodată, se diminuează sumele din împrumut pentru finanțarea următoarelor trei obiective de investiții: Locuințe protejate pentru persoane vârstnice Sigmir (diminuarea cu 1.539.849 lei a valorii finanțate din împrumut), Amenajare străzi în zonele noi de locuinţe, municipiul Bistriţa – etapa IV – str. Crângului (diminuarea cu 303.648 lei a valorii finanțate din împrumut), Amenajare străzi în zone noi de locuinţe, municipiul Bistriţa – etapa IV – str. Bela Bartok (diminuarea cu 80.338 lei a valorii finanțate din împrumut).

În urma acestor modificări, valoarea totală precum și toate clauzele împrumutului contractat de la BCR rămân nemodificate.

6 comentarii

  • Nu mai decopertati terenurile aferente raului Bistrita si nu mai executati parcari pe spatii verzi intre blocuri, parcuri .
    Aceste locuri pentru masini trebuie executate numai pe fostele puncte termice.
    Nu mai agresati zonele VERZI din oras.

    13
    57
    • sunt gata agresate!!! Primarul și viceprimarul…. distrug efectiv orașul!!! Nici nu mai avem cuvinte! Ei nici măcar nu mai raspund in fata nimănui!!!!! Merg înainte ca … ca ei sunt destepti! PNL distruge orașul!!!!!!!!!!! Fata de eșecul cu pârtia lui Crețu..ăștia sunt apocalipsa!!!! Rad tot!!!!!! Nu sunt in stare de nimic! Su-au adus pretenii și neamurile in primarie și atât!!!!!! Sa vina alegerileeeee!!!!!

      6
      3
    • Dragă domnule Balan,unde sunt spații verzi se poate face parcare subterană și apoi reamenajarea spațiului verde, chiar cu unul, două sau trei etaje subterane care nu deranjează pe nimeni, decât până se execută lucrările

  • Parcarea supraterană supraetajată Eminescu este singura care poate rezolva lipsa gravă a locurilor de parcare din zona centrală a orașului.

    56
    16
  • În imagine este locul în care se va face parcare pentru viceprimarul Hangan căruia îi e lene să-și bage mașina în curte. Mai simplu e să cheltuie câteva milione din bani publici în loc să-și deschidă poarta. Evident va fi și gratis.

    32
    1
  • Acest Hangan ce face in primăria asta??? Ptr ce dreku ii plătim salariu???? Și primarului??? Și ălora pe care i-au adus ei prin transfer și concurs in primarie???? Ce fac?????? Fraieri mai suntem!!!! Vom face!!!! De 3 ani nimic!!! Mizerie mizerie mizerie!

    15
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.